TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Soarta

Prima parte

   Când ne speriem de furia destinului, ne întoarcem în trecut, căutăm răspunsuri. Există o predestinare de care nu putem scăpa. ,,Așa a fost să fie!’’ Este concluzia romanului. ,,Tess of the D’ Ubervilles’’. Așa i-a fost ursit. ,,Destinul se definește mai curând fizic decât metafizic, mai degrabă prin mecanica sa indestructibilă decât prin semiotică…’’, punctează profesorul universitar Codrin Liviu Cuțitaru, în  articolul ,,Pe ce lume trăim’’,  în seria  ,,Traiectorii implacabile’’.  Și adaugă: ,,Soarta dizolvă controversele, aducând consensul general, pacea universală, capitularea nemijlocită.’’

   Soarta ne este influențată de genele pe care le moștenim de la părinți, ca și de pura geografie; una e să te naști în coasta Marii Ursoaice sau în Irak, alta e să faci ochi în Elveția sau Danemarca. La fel de importantă era și avertizarea mamei mele (care se scula la 5 dimineața, să prindă o rată spre Școala specială de fete de la Șuța): ,,Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă’’. Adică, degeaba ai cap, dacă nu îl folosești. Contează și ceea ce ești pregătit să faci pentru a-ți îndeplini scopul, această ultimă condiție este o chestiune de conștiință. Uneori un singur pas te poate duce unde nici nu te-ai gândit.

   Latinii  asociau substantivul „destin” cu adjectivul „rău” în construcția (uzuală) fatum malus. O întorsătură a sorții, ceasul rău sau o prevestire, pe care tata o menționa când se întâmpla exact așa cum prezisese mama, care era intuitivă și pragmatică. Faptul că mama ,,cobise ‘’ era motivul pentru care i se luase, de către tovarășii de la partid, catedra. De fapt, cauza fusese cu totul alta: tata spunea lucrurilor pe nume, nu îi suporta pe politruci și pe proști, nu ținea capul plecat și nu îi păsa dacă era să îi fie tăiat. Ba chiar îl scotea la vedere. Era foarte citit. Profesor pasionat, convertit, aduna elevii cu zecile și sutele în săli de clase de liceu, pentru recapitulările de dinainte de examene. Reușita lor era și reușita lui. La ore, folosea citate din atâtea operele literare pe care le știa inside out și gramatica (pe care, mai ales pe noi, ne punea să o învățăm ca pe ,,Tatăl nostru’’) pentru a-i huli pe tovarășii neșcoliți care băgau frica în intelectuali. Nenorocul lui a fost că unele din cele pe care le corectase erau neveste de ștabi comuniști. După o ședință care a ținut până spre dimineață și clasificarea lui ca saboteur, soarta i-a fost pecetluită. Elevilor clasei unde era diriginte li s-a scăzut nota la purtare, pentru că nu înțelegeau de ce domnul diriginte nu mai venea la ore. Drept consecință, nu numai el (mutat în ‘83 de la catedră, la Muzeul scriitorilor, cu salariul redus la jumătate, după ce fusese dat afară din partid, pentru că spusese la ore că ,,țăranul, dacă ar fi avut pământ, l-ar fi muncit și la lumina lunii’’ și o ironizase pe tovarășa de la partid, ,,Chirurgica”, corectându-i gramatica.

   Și noi, copiii lui, am suferit. Mama a continuat să facă naveta. Tovarășii de la Partid (interveniseră acum cei de la județ) fuseseră ,,mărinimoși”. După o perioadă neplătită, nu l-au lăsat chiar să moară de foame: avea de ținut o familie, iar copiii lui erau elevi străluciți (a comentat mai apoi, în două cărți publicate recent, soția unuia dintre acești mari ștabi comuniști). Metehnele acestea de a pune la punct individul, de a-l singulariza și a-l învăța minte erau demne de Revoluția Culturală a lui Mao, pe care Ceaușescu îl admira. Aceste metehne au distrus vieți și destine, au sufocat conștiințe.  Colegii noștri de liceu habar n-au avut, pentru că despre asemenea abuzuri nu se vorbea. Am trăit ultimii ani de liceu ca parias. Ne-am văzut de carte. Eu (fiind cu un an mai mare decât fratele meu, Sorin) am plecat la București la facultate (unde, cu 9 pe loc, am intrat prima) și am trăit într-un pseudo-anonimat. Burse integrale unu, laboratoare pentru vreo zece feluri de chimii, fenomene de transfer și eutectice, ore de armată și tunici militare înșirate prin tot Bucureștiul… Practici agricole cu soldații, undeva prin Bărăgan, unde înțărcase mutul iapa, iar seara ne întorceam la dormitoare de câte douăzeci de studenți și apă rece la dușuri…

   Și eu și Sorin am fost recitatori și prezentatori la spectacolele de la Casa Sindicatelor.  Tata ne corectase dicția la repetiții și spectacole (până prin clasa a zecea) pe scenele ,,Cântării României”, pentru a ne pregăti pentru carierele care au urmat mai târziu, interpretariatul și traducerile din și în limbi străine, viața și realizarea în străinătate, prin intermediul unor limbi care nu sunt, niciuna, limba noastră maternă. Genele care nu se dezmint; era imposibil să nu ne facem și noi profesori.

   Suntem supușii sorții. Din momentul în care părinții și genele decid pentru tine, comunitatea în care trăiești îți impune și ea regulile ei prestabilite, până când capeți curaj și începi să înoți împotriva curentului. Devii mai sigur pe tine și scoți capul ca să respiri. Privești în sus. Anii de după ‘89 au adus cu ei oportunități nevisate. Dacă tot ai reușit să te sui într-o barcă nouă, care să te ducă la mal, măcar să știi în ce direcție vrei să mergi. Masterate, joburi în străinătate, doctorate, schimburi de experiență… Ieși din anonimat și renaști din propria cenușă, mai puternic ca niciodată.

   În iunie, se vor împlini 40 de ani de când am terminat liceul ,,Ienăchiță Văcărescu’’ , profilul matematică-fizică. După clasa a zecea, deși intrasem, cu încă câțiva colegi, prima la treapta I, iar notele mele la treapta a doua erau la fel de mari ca și ale celor care făcuseră meditații serioase, tata m-a mutat de la A la B.  Clasa a zecea coincisese cu anul în care tata fusese alungat din învățământ și o olimpiadă națională de istorie ținută la Târgoviște, la care premiul întâi îi fusese oferit unui elev de la clasa a XI-a, pe materia de clasa a X-a, iar premiul II, mie. Mai fusesem odată mutată, în clasa a opta, de la Școala 1, la Școala 5, tot de tata. Relevant însă este că, acolo mă îndrăgostisem de matematică (am avut o profesoară excelentă, doamna Cristea), de chimie (domnul profesor  Mihai, care îi spusese mamei că eram ,,o revelație”) și de istoria geto-dacilor (și din „cauza” doamnei profesoare Poenaru). Dacă nu schimbam în clasa a XI-a profesorul de chimie sau pe cel de fizică (doamna Popescu mi-a fost și dirigintă), sau de matematică (domnul profesor Petre Liviu) , oare aș fi mai intrat prima la Tehnologie chimică organică?

   So many twists and turns. În marea schemă a vieții, liceul ar fi trebuit să fie plin de amintiri de pe la petrecerile cu colegii de clasă. Eu nici măcar nu sunt în pozele în care ei arătau tineri și liberi, mereu uitându-mă în urmă, dar nu cu mânie, ci cu teamă. Teama de un Sistem corupt care putea să îți ia, oricând, tot ce ai realizat. Aveam colegi, copii de judecători sau alți VIPs care veneau în clasa a XI-a, fără să fi dat nici treapta I și nici pe a II-a la ,,Ienăchiță’’, pe motiv că știau să dea cu piciorul într-o minge sau… pur și simplu. Dacă unii băieți de la B se țineau după noi (eu și colega mea de bancă de la A) și ne băteau apropos-uri de la liceu și până la cofetăria din Centru, nu știam cum să traversez mai repede strada, ca să intru în casa noastră din spatele Primăriei.

   Oare am fost ,,nedusă la biserică”? Nu cred. Mamei mele îi fusese omorât tatăl, preot, în lagărul de muncă silnică de la Canal, iar familia dânsei a fost mulți ani pe radarul comunist. Telefonul ne era ascultat. Numai pentru că tata avea niște foști elevi la poliție, nu   l-au bătut. După aceea, s-a rupt ceva în el. Scria pentru comunicările științifice organizate de muzee, făcea cercetare. La Revoluție a fost ridicat pe brațe și instalat prefect. În cartea sa, „Dosarele Revoluției’’, a consemnat conversațiile de la Prefectură, din seara izbucnirii Revoluției și până la omorârea Ceaușeștilor, în fața zidului unității militare de lângă gară. Multe somități ale vremii au dat ordine de la București. Dar pasiunea lui era cea de dascăl, așa că a revenit la catedră.

   Când, mult mai târziu, fiul nostru Paul a pierdut două sutimi de la nota maximă la examenul de GCSE la matematică, la 16 ani, pentru un număr cu minus al unei rădăcini pătrate, l-am întrebat cum m-ar fi întrebat pe mine, tata, unde le-a pierdut, în loc să îl laud cu efuziune, cum ar fi făcut alți părinți. La 25 de ani este un om de afaceri de mare succes.

Iuliana  RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…

 

 

 

P.S.

 

Dulcea pasăre a tinereții… 

 

   Vineri, 6 iunie 2025, va avea loc revederea de 40 de ani pentru absolvenții liceului  „Ienachiță Văcărescu’’ , clasele a XII-a A,B și C (promoția 1985, matematică- fizică). La ora 14.00: întâlnirea în curtea liceului; la ora 16.30: anii de liceu vor fi rememorați la restaurantul ,,Solarino’’… 

   Organizator : Nenciu Valentin – 0722306654…