De patru ori am revenit in România anul acesta. Am circumstanțe atenuante: mi-a dat fata mea biletul ei, în august, pentru că ea își cumpăra casă. De ce să-l fi pierdut, nu? Am plătit diferența de 90£.
Acum doi ani am vândut casa din Ronda și am revenit la amintiri frumoase, legate de limbă, interpretariate și schimburi lingvistice cu o comunitate destul de închisă și cam coruptă, dar unde am legat câteva prietenii frumoase și mi-am perfecționat spaniola. De atunci, între atâtea tribulații, am început să cred că am revenit la mentalitatea aceea românească, de care soțul îmi spunea să mă lepăd. Ce zice domnul primar? Dacă se supără unul/a sau altul/a ? Mi-am făcut datoria de fiică? Am dat suficient de pomană? M-am închinat suficient la bisericile din Târg, Sinaia și Gheboieni? Am dat destui bani la preoți și la cerșetori? A fost OK să stau în strana din față cu nașa și verișoara mea, în parohia de la Gheboieni, unde slujise bunicul meu preot (care apoi fusese arestat și torturat în lagărul de concentrare de la Capul Midia, în Valea Neagră)? Una dintre surorile mamei se căsătorise și dânsa cu un preot. Stâlpii bisericii… Mă mai amărăsc un pic, pentru că foarte puține țațe din Gheboieni, care o cunoșteau pe mama, văd asemănarea mea cu dânsa. Generația dânsei nu prea mai are reprezentanți. Ba chiar, un nesimțit care vrea să se simtă și el bine, deși venit la o înmormântare în sat, dă din cap rânjind când aude că sunt fata mamei mele, căsătorită cu tatăl meu (despre care mă întrebau femeile, când eram mică și veneam cu mama de câte un Paște, la biserică la Gheboieni, dacă îi mai plac femeile, în loc să mă întrebe ce note luam la școală). Mentalitatea țăranului fără carte sau ambiții… Vorba fostului inspector general: ,,Și ce dacă? Cui nu îi plac, doamnă?’’
După atâția ani, la vârsta mea, mă amuz de simplitatea unora. Dar veșnicia s-a născut la sat, așa că mă uit atent la Valea Dâmboviței, acum, toamna, când este acoperită de pruni și de meri; unde merele sunt mai mari decât frunzele care au început să își piardă vlaga (cu atâtea schimbări de temperatură) și unde copiii prietenei mele, mamă eroină, se urcă să culeagă roadele bogate în sacoșe mari, pentru mine. Pentru că tocmai acești oameni care se declară ei înșiși „simpli” sunt cei în care aflăm alinare. Lor nu le pasă nici de unde vii și nici nu le cumpără copiilor ultimul model de telefon. Ei au bun simț și credință în Dumnezeu și se mulțumesc cu mai puțin. Ba chiar dau din suflet și altora, din puținul pe care îl au. Pe ei nu îi interesează nici paritatea lirei, nici cât au în bancă, pentru că tot ce au se duce pe copii. În rest, muncesc de dimineața până seara, pentru că au gospodărie cu găini și pui, rațe, gâște, căței, pisici… Unde mănâncă cinci, mai mănâncă alți zece. Vara și iarna, grădina lor e plină de flori și fructe. Nu au timp de bârfit și nici nu le pasă dacă moare și capra vecinului. Oameni ai lui Dumnezeu…
Evadez din cotidian, dar numai pentru că îmi spun că sunt în vacanță. Iau cu mine o sacoșă enormă cu mere și niște magiunuri, asta după ce am dat de pomană și la Gheboieni și la Mânăstirea Dealu, ca să le car la Mânăstirea Stelea. Acolo este deschis mai mereu, dar uite că – deși dorisem să fac un gest nobil – nu pot, pentru că și Mânăstirea și biserica Geartoglu de lângă sunt încuiate lunea, la 9.15 am. Decid că înapoi la hotel nu le mai duc și ajung la Biserica Târgului, unde ușa este deschisă și doamna de la lumânări, în sfârșit, le ia. Se închină pentru bunicul meu.
Într-o bună zi, o să fiu mai puțin fata mamei mele și, mai mult, eu însămi. Ce repede revenim la vechile obiceiuri! Umilința credinciosului… Scuze pentru că ai ajuns mai bine decât alții… Justificări tâmpite pentru că vreau să petrec câteva zile la Sinaia, așa, de capul meu, fără să cer permisiunea mătușilor… Sau că vreau să dorm pe perne de fulgi, când părerea generală este că îți fac rău la sănătate… Fețe mofluze la hoteluri când plătești cu cardul… Realizarea că doamna de la o farmacie care începe cu B, în Târgoviște, îți mai aruncă în pungă și alte chestii care merg cu antibioticul (deși tu îi explici că luai, oricum, pansament gastric, prescris de doctorul din UK) și apoi te taxează în lei pe cardul tău din străinătate, la o paritate mult mai mică decât cea pe care ți-o garantează banca ta… Încerci să mulțumești pe toată lumea dar nu reușești, oricât ai încerca, pentru că fiecare vine cu bagajul lui emoțional și familial. Slavă Domnului pentru prieteni adevărați, care îți fac vacanța plăcută…
Sunt administratora și liderul grupului de pe Facebook, Târgovișteni în suflet și în gând de mai bine de trei ani. Îi aduc pe oameni împreună, așa îmi spun. Unii au fost elevii tatei, alții ai mamei, alții ai amândorura. Cu alții au lucrat părinții mei. Alți membrii ai grupului o cunoșteau pe mama de la Gheboieni, unde s-a născut, iar cu alții am lucrat ca interpret și inginer chimist, la Combinat, în perioada de glorie a acestuia. În acest grup de oameni frumoși descopăr valori comune, dragostea de frumos, de tradiții și, mai ales, de Târgoviște. Nu ne săturăm să vorbim. Învățăm unii de la alții.
Sunt interpretă și traducătoare și am predat adulților de 30 de ani și asta mă ajută. Am lucrat cu Guverne, Biroul de Statistici Naționale, Bănci, companii de consultanță și alte companii private, primării, am predat cursuri pentru adulți și post-universitare, cursuri online și am fost ani mulți, interpreta soțului meu englez, care își punea în lacrimi interpreții când decideau singuri ce să traducă și ce nu, deși era vorba de contracte de milioane de dolari. Ce mă face însă să ezit puțin când vine vorba de adulții români? Pentru că a fi lider, trebuie să spui adevărul și unora nu le convine?
Trădarea Inspectoratului Școlar județean dâmbovițean și, mai ales, atitudinea Cristinei Groza, care în 2016 și-a asumat meritul, după ce s-a văzut cu programele Erasmus din Țara Galilor (unde locuiesc și profesez de mai bine de 30 de ani)? Oricum îi spusesem clar – când mă întrebase ce ,,pretenții’’ am – că nu am nevoie de vreun sfanț din aceste programe. O făcusem din dragostea pentru Târgoviște și pentru părinții mei profesori. De ce nu mă lepăd de tot de mentalitatea românească care mă aduce la zi? ,,Lasă-l și pe el, că are copii mici și are nevoie de bani…”. De ce nu accept că se face turism și mai puțin educație (ca să îl citez pe un actual MP)? Că profesorii aceia care lucrau odinioară cu mama erau trup și suflet cu acei elevi orfani și cu dificultăți de învățare, în vreme ce alții, cei de acum, abia dacă își fac orele, dar vor salarii ca în vest? Nu generalizăm, desigur…
Îmi aduc aminte că în comunism mai exista o frică de sistem și șpaga nu ținea loc de prezența la catedră sau la serviciu. Venim pre-programați în culturi diferite, pe care nici noi nu le mai recunoaștem, culturi cu care nu ne identificăm, nu pentru că am trăit în vest, ci pentru că așa am funcționat noi dintotdeauna, cu bun simț și frică de Dumnezeu, responsabili.
La următoarea vizită o să îmi aduc aminte că sunt soția lui Paul, nu numai fata mamei mele. Am trăit experiențe de viață unice, cu un om unic, care m-a învățat să nu mă plâng de ceva, dacă nu fac nimic ca să schimb lumea. Să ridic nivelul de intelect când abordez o problemă pe care nu o pot rezolva. Să cred în mine și în potențialul uman, creat de oameni cu aceleași valori de viață. Experiențele trăite alături de el m-au ajutat să trec peste obiceiuri și limbi diferite, să conștientizez că adevărata valoare a unui om nu stă în bani (deși sunt instrumentali și ei), nici în ifose și pretenții, ci în ceea ce face el pentru comunitatea în care trăiește. Fiind a doer, not a talker. Am promis că voi rămâne aceeași Iuliana și mă voi ține de cuvânt. Speranța îmi este în oamenii adevărați. Paul mi-a deschis mintea spre lumi nemaivăzute și neînțelese până atunci. Mi-a dat curajul de a îmi regăsi adevărata mea vocație: aceea de formatoare de oameni în diferite limbi pe care mi le-am însușit foarte bine și pentru că el a creat aceste oportunități, cumpărând mai întâi un apartament și apoi o casă în Ronda. Pentru că degeaba înveți din cărți și treci examene universitare cu distincție, dacă nu trăiești în acea comunitate și nu te integrezi. Tot sugestia lui a fost să îi punem pe cei doi copii ai noștri și în școli spaniole, iar mai apoi ei să aleagă o licență cu viitor, care să aibă un component major, acela de Business și Management. Paul a fost leader toată viața. Born leader. Ca să fii lider trebuie să îi înțelegi pe ceilalți din echipa ta, să îți asumi responsabilități și să fii în stare să creezi oportunități pentru ei. Să le dai curaj și lor să ducă până la capăt ceea ce au început și să nu le mai fie frică de sistem sau de ce zice lumea. Să ții legătura cu ei, chiar dacă viața iți aruncă la tot pasul provocări. Să oferi soluții problemelor care par să nu aibă rezolvare. Să le transmiți celorlalți ceva din energia și motivația ta. Să fii – cum îmi spunea mama -catalizatorul. Să înveți de la cei mai buni ca tine și să iei decizii corecte. Cu ei și pentru ei, să schimbi lumea. Să te lepezi de auto-suficiență și să urăști mentalitatea ,,merge și așa’’. Să iei taurul de coarne când alții sunt indiferenți și goi de idei. Să ai încredere în instinctele tale, chiar dacă cei lași vor prefera să fie doar plătiți, fără să fie capabili să înțeleagă că valoarea unui om stă în capacitatea acestuia de a raționa, de a se opune limitării și a ridica ștafeta. Câțiva cenți mai puțin pe produsul finit înseamnă un viitor trunchiat pentru o companie. Așa și cu omul, dacă plecăm capul și nu ne asumăm riscuri, cum vom mai putea sta în fața lui Dumnezeu, care ne-a spus să nu fim proști?
Alkmaeon din Croton, un doctor filosof grec care îi precede lui Socrate, face această deosebire: ,,Oamenii sunt muritori fiindcă nu sunt în stare să lege începutul cu sfârșitul. Oamenilor le este îngăduit să tragă concluzii lipsite de valoare.” Nu putem însă să ne dăruim orbește destinului: ,,așa i-a fost dat, atâta l-a dus mintea, atâta a putut!’’… Cunoașterea naturii umane ne ajută să înțelegem cauzalitatea faptelor noastre, scria Țuțea, iar Alkmaeon afirmă că sufletul se află în veșnică mișcare. Numai iubirea ,, care mișcă sori și stele” (declară Dante în ,,Paradisul”) ne transformă, iubirea de oameni. „Dar n-ajungea spre-aceasta propriu-mi zbor, de n-ar fi fost de-un fulger luminată , puterea mea și-i stinse-avutul lor”.
Iuliana RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește, de mulți ani, departe de orașul ei…
Facebook
WhatsApp
TikTok
