TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Regimuri și oameni

Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, în timpul regimului comunist au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici, în care peste 3 milioane de români au suferit orori de nedescris. Bunicul meu, preotul Mincu Constantin, născut în 1908 la Gheboieni, Dâmbovița, paroh în satul natal, a fost arestat în 1952 pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”. El votase cu liberalii și comuniștii măsluiseră rezultatele alegerilor. A murit în 1952 în lagărul de exterminare Peninsula, Valea Neagră.

Regimurile comuniste au urmat calea prezisă de George Orwell în romanul său „1984”. Deși ideologia comunistă suna sublim, pentru că vorbea de egalitate pentru toți, unii au devenit mai „egali” decât alții. În China liderul Mao Zedong, președintele Partidului Comunist Chinez, corupt și îmbuibat, a pornit în 1966 o Revoluție culturală care avea să distrugă orice urmă de „atitudine capitalistă” și – narcisist fiind – a creat „gândirea Maoistă” . Pentru Mao Revoluția trebuia să fie un proces permanent, păstrat viu printr-o nesfârșită luptă de clasă. Milioane de tineri educați au fost trimiși în zonele rurale, unde au fost umiliți și condamnați la muncă silnică. Așa interpreta Mao egalitatea. 1,5 milioane de oameni au murit în timpul Revoluției culturale, iar moștenirea culturală a Chinei a fost distrusă. Din fericire starea de sănătate a lui Mao Zedong s-a deteriorat după „saltul înainte” și distrugerea intelectualității din opoziție. Similar regimurilor de teroare ale lui Mao și Stalin, regimul comunist din România a arestat intelectualitatea (preoți, profesori, învățători, politicieni ai opoziție și alți oameni de elită) și a distrus-o. Până să mă căsătoresc în Marea Britanie acum vreo 29 de ani, am fost întrebată de un prieten englez: ,,Iuliana, cum au fost românii comuniști? Ca să fii comunist, trebuie să poți omorî oamenii”, a adăugat el. Cu siguranță citise despre Stalin și rusificarea republicilor care gravitau în jurul „mamei ursoaice”, Rusia. Moartea despre care vorbea prietenul nostru nu era neapărat fizică, ci o moarte a conștiinței umane.

Ca și în cazul creatoarei tehnologiei tridimensionale Geomagic, Ping Fu, care a reușit să se exileze în America, mulți dintre noi suntem sfătuiți să uităm. Argumentele vin cu duiumul: „acum ești o femeie de succes”, „nu are rost să mai dezgropăm morții”, „acum e mai bine”, ba chiar o rudă menționează, „să nu ne facem de rușine”. Nouă, românilor, ne pasă de „ce zice lumea”.Mai mult, unii dintre cei care au suferit poartă cicatricele fricii de „sistem”. Sigur că nu toți au avut aceeași experiență. Unii au dus-o chiar bine ca lideri de partid. Au fost un fel de aristocrație comunistă. Însă dacă nu suntem toți egali, nici măcar în comunism, nu cumva explicația succesului stă în performanța fiecăruia, dacă i se permite să gândească, ca și în determinarea sa de a reuși? Dacă nu ne permitem noi înșine să fim liberi emoțional și spiritual, cum putem recomanda altora oportunitățile care ni se oferă? Și-atunci, cum a fost posibil ca lideri de calibrul lui Hitler, Stalin, Mao Zedong, Franco și tovarășul Nicolae  Ceaușescu, să se bucure de atâta putere și adulație? Ca și Hitler, pentru nemți și austrieci, Generalul Franco este un exemplu de „dictator carismatic”. Până și numele lui se traduce ca „onest”, însă supremația regimului său a fost instaurată printr-un război civil cu consecințe iremediabile pentru cei din opoziție. De fapt, bascii din Guernica nici măcar nu erau în opoziție când au fost bombardați de avioanele armatei francoiste în 1937! În „Labirintul faunului” – film care a câștigat Oscarul pentru cea mai bună peliculă străină în 2006 – sunt prezente secvențe macabre și sadice care demonstrează grafic cum regimul lui Franco s-a construit peste cadavrele multora. Unora chiar le făcea plăcere să îi tortureze pe „dușmanii poporului”. Mai mult, în societatea francoistă bărbatul în haină militară avea puteri supreme. În filmul „Crește corbi și îți vor scoate ochii” există o scenă în care femeia care șterge geamurile este văzută de „el capitán” ca obiect al dorinței și nimic mai mult. Menirea ei era să își slujească bărbatul și să îi crească copiii. La începutul regimului nici măcar fetelor familiilor aristocratice nu li se permitea să lucreze sau să meargă la universitate. „El Jefe” a avut suportul lui Hitler și Musollini în războiul brutal împotriva democrației spaniole și, ca urmare, a instaurat un regim de teroare statală și de „spălare a creierului” prin controlarea mass mediei și a sistemului educațional. Orice alte limbi în afară de castellano (euskera, catalán, gallego și valenciano) au  fost interzise. Spre deosebire de Hitler și Mussolini, Franco nu a fost niciodată învins. Și-a ales până și succesorul, ca să prevină un coup d’état: viitorul Rey Juan Carlos. Poate tocmai de aceea Spania a rămas cu sechelele unui regim dictatorial, fără dictator. Este dificil să schimbi o mentalitate deja schimbată prin metode brutale. Deși din 1977 partidele de orientare francoistă nu au obținut în alegeri mai mult de 2% , la 45 de ani după moartea dictatorului moștenirea lăsată de el se perpetuează prin slujbele „pe viață” ale funcționarilor civili, nepotism, birocrație și, mai ales, corupție. ,,Este vina noastră”, afirmă o vecină prietenă de-a mea pe care o cunosc de 19 ani, de când am cumpărat (ca cetățeni britanici) o casă în Ronda, Andalucía. ,,Este mai rău decât pe vremea lui Franco”, adaugă Mariloli. ,, Măcar atunci le mai era frică de Putere. Acum fură toți”.

Într-adevăr, în ultimii 17 ani toți primarii și cei asociați cu ei în toate localitățile din sudul Andaluciei, din Marbella și până în Sevilla, s-au lăfăit în bani. Licențele de construcție, urbanizările care au transformat Costa del Sol într-o junglă de beton, taxele municipale luate de 3 ori din contul proprietarilor fără nici o explicație cu ajutorul băncilor (mai ales din contul străinilor considerați „guiris” pentru că se presupune că nu vorbesc limba și nici nu înțeleg legea spaniolă), la care se adaugă abuzurile  și viețile  luxoase (culminând cu Julian Felipe Muñoz Palomo, fost partener sentimental al faimoasei cântărețe Isabela Pantoja, arestat pentru mită, delapidare și trafic de influență pe timpul mandatului său de primar de Marbella).

Întrebarea rămâne: cum este posibil ca acești (mai mari sau mai mici) dictatori să ajungă la putere? Și odată ajunși, cum rămân acolo? Răspunsul vine de la sine: prin teroare în masă și prin îndoctrinare. Deși și-au biruit rivalii prin mijloace brutale sau neortodoxe, propaganda care li se face produce o imagine de legitimitate. Frica de sistem aduce după sine acceptarea, pentru a evita umilința sau chiar retribuții mai grave. Pe vremea lui Ceaușescu stăteam la cozi care durau ore în șir la alimentara „Polar” din centrul orașului, pentru a cumpăra un pui costeliv, care venea într-o pungă cu niște gheare, care erau mult mai mari decât cele originale, pentru a cântări mai mult. Într-o zi, una dintre vânzătoare a aruncat o găleată de apă peste clienții care, disperați din cauza foamei, chestionau insuficiența zburătoarelor.Când oamenilor le este foame și frică de sistem,  tac. ,,Noii autocrați sunt mai inovativi”, scrie Sergey Guriev în studiul său intitulat „Cum supraviețuiesc dictatorii moderni”. „Scopul lor este să îi convingă pe cetățeni că sunt suficient de competenți ca să guverneze. Dictatorii totalitariști foloseau propaganda pentru a încuraja sacrificiul pentru „binele comun”. Succesorii lor caută să manipuleze cetățenii în a susține regimul din motive egoiste. “

„Trăim din informație”, afirma în 2015 șeful Securității regimului lui Fujimori, Vladimiro Montesinos. Mai bine să plătești pentru propagandă, decât să folosești brutalitatea. Mituirea elitei, cenzurarea mesajelor, accesul la fondurile monetare, mărirea taxelor pentru a umple cuferele golite, toate aceste metode sunt instrumentale în cucerirea și exercitarea puterii. Cenzura de odinioară a devenit mult mai sofisticată:  mesajele de pe internet sunt filtrate, sunt angajați hackeri care să atace opoziția și „trolls” care să facă propagandă regimului. Tradiții și obiceiuri care au existat de sute și mii de ani sunt prezentate ca invenții sau descoperiri ale partidului aflat la putere. Stagnarea domestică este explicată prin intervenții exterioare. Patronajele diferitelor instituții culturale sau economice sunt un alt mijloc de propagandă. Miliardarul rus Alexey Mordashov sponsorizează, de mulți ani, prin intermediul companiei sale de oțel „Severstal” , faimosul Teatru Bolshoy. Mulți nu știu că deține majoritatea acțiunilor companiilor de oțel pe care le conduce și că acestea își datorează succesul unui schimb favorabil dolar-rublă, barterului și prieteniei sale cu Putin. Cu o avere de 17 miliarde de dolari, Mordashov promite să asigure Rusiei stabilitate economică prin investiții în putere, oțel, aur și turism. Dacă volatilitatea economică nu este prea mare, regimul va  supraviețui. Incompetența dictatorului va rămâne în echilibru, precizează același Guriev. Vladimir Putin – dictatorul modern – conduce Rusia cu o mână de fier de mai bine de 20 de ani. Pe parcursul primelor 2 mandate Putin a legalizat  reforme liberale care au condus la reducerea sărăciei cu 50% și creșterea produsului intern brut. În 2018 averea lui era estimată de Bill Browder, CEO al companiei Hermitage Capital Management, la 200 de miliarde de dolari. Cu un asemenea venit, cum explică Putin contribuția la „binele comun”? Se estimează că 21 de jurnaliști au murit de când a venit la putere, dar lista victimelor regimului lui cuprinde și avocați pentru drepturile omului, agenți KGB, reporteri de televiziune, editori șefi, oligarhi ruși și politicieni aflați în opoziție ( „Business Insider’, 11 martie 2016). Analizând motivele mandatelor prelungite ale dictatorilor moderni ca Putin, BBC-ul cita: controlarea mijloacelor de comunicare și, mai ales, Internetul și Twitter, cumpărarea loialității potențialilor rivali sau eliminarea lor, falsificarea alegerilor și  monitorizarea și controlarea populației.

Nu există „a way out”. Pierderea puterii aduce după sine situații imprevizibile ca exilul, pușcăria sau chiar moartea. Tocmai de aceea dictatorii vor sta la conducere până când devin senili, ori se îmbolnăvesc grav. Acea luptă pentru supraviețuire îi definește. Imperii precum cele ale dictatorilor de mai sus s-au construit peste cadavrele a milioane și milioane de oameni. În Marea Britanie eroii celui de-al doilea război sunt celebrați cu pompă, iar supraviețuitorii, veteranii de război sunt invitați în școli pentru a explica tinerei generații de ce nu trebuie să uităm ororile provocate de Hitler și de acoliții lui. Franco și regimul lui brutal sunt subiecte la examenele de spaniolă, premergătoare admiterii la facultățile britanice, care pregătesc viitori manageri de companii multinaționale în oricare din cele 22 de țări unde se vorbește spaniola.

Uitarea aduce după sine iertarea. De aceea nu trebuie să uităm. Liderii comuniști au avut un apetit extraordinar pentru cultul personalității și cruzime. Și-au „devorat” victimele. Malaxor de 800.000 de vieți omenești, gulagul românesc nu a fost mai puțin distructiv decât cel rusesc și lagărele de concentrare ale lui Hitler. Cu siguranță Gheorghe Gheorghiu Dej fusese sfătuit de Stalin cum să scape de „dușmanii de clasă”. După ce săpau un Canal în piatra pe care o transportau pe bacuri, intrând până la umeri în apa rece, pe drumul de întoarcere de la așa un efort supraomenesc, deținuților politici de la Canal li se cerea să cânte, când mărșăluiau înapoi spre barăcile salubre, înconjurați de milițieni cu puști. Mulți au fost schingiuiți și torturați înainte de a fi omorâți. Le datorăm acestor deținuți politici, ca bunicul meu, preotul Mincu Constantin omorât de comuniști la 44 de ani la Canalul Dunăre-Marea Neagră, o comemorare colectivă demnă de un popor integru, care învață din greșelile trecute pentru a nu le repeta.

Nunta bunicilor mei

IULIANA  RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește de mulți ani departe de orașul ei, în care a fost profesoară de „Ienăchiță Văcărescu” și de „Carabella”…