TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Recunoștința

Am aflat despre picturile domnului David Croitor pe Facebook. Mi-a atras atenția una în particular, cu jocuri de umbre, garduri de lemn și ziduri de piatră, pe lângă care parcă se prelingea umbra unei bătrâne cu o basma neagră pe cap. Grăbită, se sprijinea într-un toiag ca să ajungă la biserică. Din titlul picturii am descoperit că, de fapt, acele ziduri îmi erau familiare, pentru că se află în orașul în care m-am născut. M-am uitat mai bine, ca atunci când ai creat deja legătura vizuală, iar apoi ai nevoie de cea de suflet. Pentru că pe aceea o căutai. Picturile bune vorbesc. Jocul de lumini și umbre și sensibilitatea pensulei iscusite sunt caracteristice operelor artistice ale pictorului David Croitor. Cu ceva ani în urmă, a participat ca mentor și profesor de pictură la tabăra de la Târgoviște. Remarcabile sunt căpițele lui de fân, pictate în diferite anotimpuri, interioarele de case țărănești cu sobe, ca pe vremea străbunicii, ștergare, covoare, mobile tradiționale și pisici care fac și ele parte din această simfonie de nuanțe și culori. Mere coapte, mere în copaie la spălat, crizanteme cu petale lungi sau butonate, sclipind în lumina toamnei… Toamne și ierni cu oameni bine înfofoliți și copaci desfrunziți, toate au locul și sensul lor bine definit. Când domnul Croitor a întrebat pe Facebook dacă avem prin curte crizanteme galbene, rotunde și pline, i-am cumpărat semințele dorite din Marea Britanie și i le-am trimis din Sinaia. Tare mult aș vrea să le văd la toamnă, în picturile dânsului. Deși deja publicat și celebrat ca român care pictează și publică amintiri demne de patrimoniul național, a găsit timpul să îmi mulțumească pentru acele pliculețe de semințe de crizanteme, așa cum și le dorea. Oamenii de bun simț au timp să facă asta.

   Pe 27 decembrie 2023, am zburat din Bristol, la București. Fata mea mi-a cumpărat biletul de avion. ,,Surprise! “ a strigat ea pe 16 decembrie și mi-a dat biletele imprimate. Nu că nu ar avea încredere că nu mă descurc digital, dar ce-i în mână, nu-i minciună. Zborul de la Bristol a fost cel mai periculos și incert zbor al meu. Zbor de la 22 de ani și numai anul acesta am venit de cinci ori în România. Stewarzii se legănau pe scară la coborârea din avion în Bristol. Furtuna Gertie, ploaie cu găleata… Am ajuns, totuși, cu bine la destinație și cu numai 45 de minute întârziere. Ryanair-ul are reputație de flotă comercială care face tot posibilul să aibă un quick turnaround. Gunoaiele rămase de la zborul anterior sunt adunate rapid, pasagerii înghesuiți pe coridoarele aeroportului gata de îmbarcare (deși avionul respectiv este încă undeva în aer) și cocoșul de pe banda preînregistrată a avionului cântă de fiecare dată când acesta ajunge la timp la destinație. Nu era cazul acum. Cocoșul a amuțit, dar și din pricină că decolarea fusese super dificilă. N-a aplaudat însă nimeni că am ajuns cu bine și în siguranță la destinație. Dimpotrivă, românașii noștri, bosumflați, întârziaseră la sarmale. A trebuit să li se spună de câteva ori să stea jos și să nu plece pe coridorul avionului, în condițiile unui zbor foarte dificil. Ryanair-ul a mai adăugat pe banda preînregistrată, folosită înainte de decolare, un anunț care precizează că a bea alcool adus de acasă înavion este o crimă. Înainte de a coborî, pe scara avionului la Otopeni, i-am spus pilotului: ,,Excellent flight!“- ca să știe că     i-am apreciat iscusința.

   Mergem la hoteluri la munte, unii proprietari uită să îți mai facă chitanță și îți cer banii anticipat, iar dacă ai o problemă nu poți să demonstrezi că ai plătit. Te duci la Mânăstire la Sinaia și se găsește repede un cerșetor sau alt binevoitor, care te-a cântărit din priviri, să îți stingă lumânările și să le strângă într-o sită ori ca să își facă de lucru și să îți ceară bani, în timp ce încerci să te rogi, ori vrea să ajute Biserica să facă economie la ceară. A înnebunit lumea. Odată reveniți în țară, clienții fideli sunt tratați cu flit. Nu are importanță că mentenanța camerelor lasă serios de dorit. Lasă că merge și așa. Dacă, într-adevăr, vreun client a rupt sau stricat ceva, pune-l să plătească, dar nu-l pedepsi pe următorul. Săracul, ce e el de vină? Proprietarii sunt un fel de ciocoiași care – odată ajunși în vârful piramidei – uită că fără clienți nu se mai îmbogățesc.

   Pentru că, de zilele acestea, am fost cu toții invitați de prieteni la mese festive și am fost  cinstiți, ne-am dus la Mitropolie cu mâncare, vrând să dăruim altora din ce avem. Cu o asemenea ocazie, un băiat tânăr mi-a spus mie că lui clătitele și sarmalele îi fac rău la burtă. Nici măcar nu a schițat gestul de a le accepta, dar, cum nu aveam schimbat, nu i-am mai oferit alternativa banilor. Oare lor nu le este foame, ca și nouă? Recunoștință? Ți-ai găsit! Ca să înțelegi ce este ceea ce îl mișcă pe altul, încerci să îl cunoști mai bine. After all, suntem diferiți, avem diferite gusturi și diferite concepții. O prietenă mi-a dat oportunitatea să îmi aleg buchetul de flori. Alta, să îmi aleg niște mici, dar drăguțe picturi pe șevalet. Amintiri și simboluri de apreciere, le sunt recunoscătoare. Descopăr, pe măsură ce trece timpul, mai mulți oameni și mai multe caractere. De unii, ca verișoara mea de-a doua care descrie frumoasele case de patrimoniu ale Târgoviștei, pe grupul de Facebook „Târgoviștea restaurată”, aud de la prietenele mele care îi știu numele de femeie căsătorită. Eu îl știam pe cel de domnișoară.  De alții îmi aduc aminte tot în compania prietenelor mele, care au continuat să locuiască în Târgoviște, în vreme ce eu m-am căsătorit cu un englez în Cardiff și avem o familie aici. Una dintre prietenele mele bune îi știe pe aproape toți predecesorii celor care acum locuiesc într-unele dintre casele mai deosebite ale Târgoviștei, precum cele de pe strada Ion Heliade Rădulescu. O altă amintire se desprinde din mănunchiul ca de busuioc al aducerilor aminte. Mă bucur. Cred că recunoștința se cultivă prin educație, pentru că, altfel, am fi frunze în vânt, spulberate anapoda, nu mănunchiuri de oameni adunați în virtutea calităților lor. Nu ni se cuvine, de fapt, nimic! Reclamele acelea de la l’Oreal probabil că sunt de vină: ,,Cause I’ m worth it’’… Pentru că merit…. Există însă o mare diferență între lucrurile pe care unul le merită, pentru că a muncit pentru ele, și lucrurile pe care le ia de-a gata. Banii și casele de la părinți, prietenia sinceră, fără niciun interes, talentul său, de la Dumnezeu…

   Ca și talentul, recunoștința, chiar și o simplă mulțumire, trebuiesc cultivate, încurajate.  Unele din primele cuvinte care li se dau spre învățare copiilor din Marea Britanie, sunt ,,please’’ and ,,thank you.‘’ Obligatoriu… Noi ne-am obișnuit să dăm bună dimineața sau să spunem Good morning, Bore da sau Buenos dias când intrăm într-un loc public. Din păcate foarte puțini îți răspund la acest salut în România. Se uită pieziș. Banul nu înseamnă neapărat educație. Aceste deprinderi de respect se formează și se cultivă în familie, de când sunt mici copiii. Suntem ființe care au nevoie de comunicare, de socializare, de respect. Ar trebui să fim mai puțin preocupați de venirile și plecările altora, de ceea ce își permit alții sau nu, dacă soțiile au voie să călătorească fără soții din Vest și … ce vârstă are fiecare. Să investim mai mult în relațiile interumane și în momentele care ne fac pe toți fericiți. Să fim recunoscători pentru că existăm și ne bucurăm de viață, pentru că suntem sănătoși și avem discernământ, pentru că putem călători ca să ne revedem cu familia și prietenii.

   Domnul șofer care m-a luat de la Sinaia și care m-a dus la aeroport, de la Târgoviște, nu a schimbat tarifele pentru că am trecut în 2024. Ajunge înainte de timpul prestabilit și este de încredere. Trage concluzia că este mai important să te solicite omul din nou, decât să-l jecmănești o dată. Este recunoscător pentru negoțul tău. Cum nu trăim decât o singură dată, să ne bucurăm de oameni buni și fapte bune, nu de răul altora. Înainte de a îi judeca pe alții, să ne înțelegem pe noi înșine. Să fim mai înțelepți.

   ,,Pot plânge oricând’’ – scrie Steinhardt în ,,Jurnalul fericirii’’- ,,și, poet ce mă aflu, am băgat de seamă că nu există gândire care, urmărită până cât mai aproape de suflet, să nu ducă la țărmurile lipsite de cuvinte, țărmurile acelea mute unde mai rămân doar mila, tandrețea și un soi de amărăciune pe care ni-l dă amestecul de etern, de întâmplător și de vremelnic: ursita noastră.‘’

Iuliana RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește, de mulți ani, departe de orașul ei…