Nu cunosc toată terminologia bisericii ortodoxe, nici nu am pretenția să o știu. Mama (fată de preot, omorât la Canal și dintr-o familie cu șase copii crescuți cu ajutorul străbunicii, al cărei singur copil murise după ce căzuse în groapa în care se stingea varul și care o adoptase pe bunica de la sora dânsei care avea două fete) ne-a învățat cum să ne închinăm și, mai ales, că în Biserica Domnului te afli în prezența Sa și a preoților. Dar niciun om, nici măcar unul singur, nu este ca El, pentru că păcătuiește. Cu vorba și cu fapta… Errare humanum est. Pavel la 1Cor 1,23: „Însă noi propovăduim pe Cristos cel răstignit.”, iar la 2,2: „Căci am judecat să nu ştim între noi altceva decât pe Isus Cristos, şi pe Acesta răstignit”.
Acum câteva zile, eram în parohia de la țară, unde ne sunt îngropați părinții și unul dintre preoți, care mâncase cu noi, enoriașii, cu o zi înainte, la pomana organizată de Sâmbătă Morților, pentru Moșii de toamnă, a dezbătut în Biserică tema bogatului și săracului. Bogatul îl încurajase pe săracul care pescuia aproape de mal să țintească mai sus, să fie întreprinzător. Astfel fiind, să se ducă cu barca mai în largul apei și să arunce undița acolo. Probabilitatea de a prinde pește în larg era mult mai mare, ca și cea de a se îmbogăți din vânzarea acelui pește prins și a folosi banii pentru a-și cumpăra un năvod și a deveni și mai bogat. Mai apoi, comenta bogatul, săracul se putea relaxa. ,,Dar sunt relaxat acum”, i-a replicat săracul. Whatever for? ,,La ce să mă strofoc atâta?” (nu chiar în aceste cuvinte, dar asta era ideea). Bogatul a rămas un pic pe gânduri, iar pilda nu ne-a fost lămurită, cu toate că povestea s-a întins puțin, iar noi ascultam cu sufletul la gură. Mai ales eu, venită de departe tocmai ca să petrec timp cu ai mei, să trăiesc românește, autentic și să merg să ascult predica în Biserica ortodoxă.
Mătușa și nașa mea, venită de la București cu fata dânsei, la 90 de ani ai dânsei, este o forță to reckon with. Au insistat amândouă să stăm în stranele din față. Bunicul preot, unchiul preot la aceeași parohie… Am stat și de acolo ascultam predica. E oare mai bine să fii sărac și mulțumit cu ce ai, pentru că ,, fericiți cei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăția cerurilor”? Sau bogat, cu tot alaiul de sentimente pe care le stârnește bunăstarea materială sau stabilitatea, cum o numesc japonezii? Preotul nu ne-a spus. Rămânea să decidem noi. Cred că ideea era de a participa la tot ce înseamnă acte de credință, a fi cu semenii tăi nu numai la masă, la ospăț, ci și la greu. Partea antreprenorială trebuie că de aici venea. Am plecat un pic dezamăgită, e păcat să fii bogat? Sperasem ca preotul să îmi deslușească enigma fericirii. Panaceu universal… Uitasem că asta numai Domnul o poate face.
Când am ajuns la Târgoviște, mi-au dat lacrimile. Iată-mă acasă, unde mintea și sufletul îmi sunt inundate de amintiri, unde casa copilăriei mele este aproape de hotel, ca și școlile unde am învățat și Centrul orașului, atât de drag mie. Și mi-am adus aminte de pilda bogatului. În fond și la urma urmei, m-am dus în larg. Am aruncat undița acolo și mi-am cumpărat apoi năvodul. Am riscat și am câștigat. Nu acesta este sensul vieții? Am o familie frumoasă și ne-am realizat cu toții. Eu însă voi trăi mereu ,,entre dos aguas”, cum spune spaniolul. Nu rătăcită, fără sens și fără scop, cum pot crede unii care niciodată nu au riscat nimic și au trăit viața săracului relaxat. Au stat mai liniștiți, probabil. Desigur, câțiva (diavolul din noi, chiar, acela care nu-și vede de treaba lui) pot argumenta: la ce bun toate acestea, dacă tot vrei să te întorci acasă? Nu de tot, ci ca să fii cu ai tăi și să îți alini dorul. Probabil dorul de ceva în care ai crezut când erai copilă și adolescentă, dorul de tine când îți făureai visurile și voiai să întorci lumea pe dos, dorul de tinerețe și de părinți, dorul de o lume (singura familiară ție atunci) care te-a format și căreia simți că îi datorezi o legătură sufletească invizibilă… Ca un fir de care nu te poți rupe, pentru că – dacă ai face-o – ți-ai pierde unicitatea și identitatea ta ca om, indiferent de cultura din care vii.
La polul opus, la Mânăstirea Sinaia, părerile sunt împărțite printre vizitatori. Acolo vin localnici, dar și mulți turiști din țară și din străinătate. Mânăstirea și bisericuța mică, purtând hramul Adormirea Maicii Domnului, sunt puncte de atracție, pentru istoria și arhitectura lor deosebită. Spre iarnă, călugării bat toaca și apoi clopotele fix la 7.40, înainte de slujba de dimineață și la 15.40, înainte de cea de seară. Cu o asemenea ocazie, am ascultat și toaca și clopotele și am mers, apoi, la slujbă. Toamna, când începe să se întunece devreme, vin mai puțin la Vecernie. Grupurile de vizitatori se urcă în autocare, iar copiii veniți cu profesorii la Sinaia urcă grăbiți coasta spre Castelul Peleș, ca să prindă ultimele oferte la squashies, praștii și alte năzbâtii la modă.
E liniște în sfârșit și simt că încep să devin una cu slujba pe care o ascult. Una cu Dumnezeu… Călugării și preotul au voci îngerești și eu pot cânta cu ei, pentru că îmi aduc aminte de pe vremea mamei ce trebuie spus și când. La Sinaia natura te îmbie la reflecție. Sunteți tu, Cerul, Biserica și amintirile atâtor vizite cu cei dragi ție, a atâtor momente fericite. Te relaxezi un pic. Meriți să fii în Casa Domnului și să te rogi așa cum știi că se face, în genunchi, nu în picioare, cu capul jos, ascultând glasurile celor sfințiți. Și în toată liniștea aceea, cu doar o mână de suflete în Mânăstirea Sinaia, în timpul slujbei de seară, intră un cuplu de turci. Ea, glamurosa, văcsuită în fel și chip, îmbrăcată sexy și cu tocuri înalte, pășește ferm, hotărâtă, ca o amazoană, drept în mijlocul Bisericii. Nu se închină. After all, nu este religia lor, ea a venit pentru ca partenerul ei să o filmeze pe mobil pentru Facebook sau Instagram. Maybe chiar TikTok? E sigură pe ea și zâmbește aproape tâmp când trece printre icoanele din față (acelea printre care niciodată nu treci, spunea mama) și deschide poarta de lemn cu vulturul bicefal (pe unde numai preoții intră și ies, ca să binecuvânteze sau să predice)! Tocmai într-o Mânăstire… Un călugăr dă să o oprească, dar ea nu și nu, nu se lasă. Le explic celor doi turci în engleză că tipa nu are voie să intre acolo. Să se ducă prin lateral. Partenerul ei, scârbit, dă din mână că înțelege, iar ea, în sfârșit, dă în retragere. Nu o mai interesează. Călugării le-au stricat reel-ul pe TikTok.
Mi-aduc aminte de fata noastră Kati și de ce trebuie că au însemnat pentru ea atâtea schimbări și adaptări, atâtea trăiri în atâtea culturi, vorbitul atâtor limbi și practicatul atâtor obiceiuri. Fără ca vreodată să se plângă. Ar fi spus: ,,Ce tupeu pe ea!’’ – comentând despre turcoaică, așa, neaoș, în românește. Transformarea după pilda bogatului trebuie să vină din interior, chiar dacă ceea ce văd cei mai mulți este exteriorul (mai precis, banii, hainele, glamour-ul) și nu interiorul sufletului nostru. Dacă ai făcut pace cu tine însuți, pentru că ai lăsat ceva în urma ta, tocmai pentru că ți-ai dat oportunitățile pe care și le-a dat bogatul, ești om. Condiția materială vine mai apoi.
Minunea cea mare a lui Hristos Dumnezeu este, după cum afirmă N.Steinhardt, transformarea făpturii. De suflet trebuie să avem grijă.
Iuliana RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește, de mulți ani, departe de orașul ei…
Facebook
WhatsApp
TikTok
