TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Phoenix

Acum un an și jumătate, o colegă profesoară de la ,,Ienăchiță Văcărescu” mi-a sugerat să merg cu prietenele mele, târgoviștence în suflet și în gând, la expoziția operelor de teatru ale lui Shakespeare, organizată la noul  fancy cinema  ,,Independența’’.

   Confecționate din reciclabile, reclamele și obiectele de scenariu ale pieselor de teatru ale marelui Shakespeare, puteau fi văzute dintr-o altă perspectivă. Ni s-a sugerat, în acea seară de iunie 2023,  să luăm bilete la un spectacol cu Mircea Baniciu, în al cărui preambul Nicu Covaci, chitaristul cantautor al formației ,,Phoenix’’, ne-a povestit cum, tentați de Occident, ei, membrii legendarei trupe Phoenix, mai puțin Baniciu, au fugit din lagărul comunist, ascunși în boxe. Nicu Covaci i-a mituit pe vameși cu vin de Recaș, cârnați de Banat și franzele calde. Covaci plecase deja din țară în anul 1976, printr-o căsătorie fictivă și prin renunțarea la cetățenia română. „Contesta regimul, dar cu o oarecare finețe. Sătul de povestea asta, a hotărât să plece. Și ce face? Le lasă colegilor de trupă instrumentele, instalația de sunet și de lumină și le spune exact așa: «Rămâneți calzi, pentru că nu se știe, poate vine Moș Crăciun» și părăsește Romania“, povestește Andrei Galiță.

   Covaci revenise în țară după cutremurul din martie 1977, participând în concerte. Dorința sa ascunsă era aceea de a scoate din lagărul comunist și restul trupei. A reușit, printr-un scenariu demn de un film. În acea seară de octombrie 2022, Nicu Covaci a apărut pe scenă cu Baniciul tinereții noastre și a demonstrat că (îl citez): ,,un artist bun care stăpâneşte mijloacele de expresie poate face ca 10.000 de oameni să plângă sau să se bucure chiar şi fără cuvinte.’’

   Poetul cantautor Baniciu ne-a delectat cu celebrele sale balade despre viața la țară şi eșarfa primită de iubită în dar, care și mie, și unei întregi generații (adolescenți pe vremea în care aceste cântece au fost lansate), ne aduc aminte de puritatea și naivitatea unor sentimente încercate la vârsta în care începeam să ne maturizăm, având nebunia de a ne realiza idealuri majore.

   I-am trimis un text fratelui meu Sorin, acum profesor la Edwardsville University în Illinois și el mi-a răspuns imediat: ,, Chiar îl asculți pe Baniciu live?’’ – semn că și pentru el anii aceia au rămas de neuitat. Unforgettable. Continuăm să explorăm visuri încă neîmplinite, ceea ce ar fi putut să fie, uitând că, de fapt, we did our best într-un sistem care încătușa individul. Ocazional, un poet ca Adrian Păunescu, o forță a naturii, sau artiștii Cenaclului ,,Flacăra’’ aveau harul și curajul de a mai strecura câte un mesaj liberator.

   La 60 de ani de la înființarea formației de rock ,,Phoenix’’, fondatorul Nicu Covaci declara:

,,Mesajul nostru este unul singur: LIBERTATEA.‘’ Pentru scriitorul Ion Cepoi, mitul Phoenix a definit o întreagă generație: „Libertatea nu se vinde, nu se cumpără, nu se negociază, nu se împrumută, nu se ia și nu se dă pe credit. Te naști sau nu te naști liber și lași moștenire ceea ce tu însuți ai primit la naștere. Tocmai asta a însemnat PHOENIX pentru generația mea și pentru multe asemenea generații. O mână de oameni care s-au născut liberi și care au lăsat moștenire generației mele și altor atâtea generații miracolul libertății. ‘’ 

   Emigrarea lor a fost însă o altă poveste. În România, erau ,,sfinți’’ care sfidau taboo-urile vremii. În străinătate, nu au mai avut caché-ul din concertele de la București și Timișoara. Au trebuit să se reinventeze de câteva ori. Vremea muzicii revoluționare, reflectată în muzica Beatles-ilor, a lui Bob Dylan, a formației ,,Rolling Stones’’, a activistei americane cantautor Joan Baez cam trecuse. Nici ei nu mai erau aceiași. Melanjul arhetipului folcloric avea nevoie de teme originale. Arderea tuturor simbolurilor trebuia să se facă în cenușa ancestrală. La Sarmisegetusa. Deva. Timișoara…  În 2000 Nicu Covaci a rămas singurul Phoenix autentic. Revigorări existaseră, dar mai ales în România, unde erau cel mai bine înțeleși. Pasărea Phoenix a renăscut din propria cenușă în sala Operei Române, în decembrie 2001, într-un concert care i-a reunit pe Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărica, Manny Neumann și basistul de jazz Eugen Tegu.

    Până la moartea sa, Covaci a revenit în țară pentru a retrăi elația originală. Trăise la Timișoara, unde comunitățile conviețuiseră într-o viață cu iz de Occident. În graba tinereții, chiar și Baniciu mărturisește că nu aprofundase relațiile cu ceilalți muzicieni sau cu sine însuși. Succesul venise repede. ,,Avem atât de puțin timp în care să ne bucurăm de prezent, dar totuși nu o facem. Trăim gândindu-ne la trecut și făcându-ne planuri de viitor. Prezentul cui rămâne?‘’ se întreabă Daria Papa pe blogul ei, ,,Înapoi în viața mea’’ .

   Inspirându-se din poezia lui Lermontov, ,,Către’’, poetul cantautor al zilelor noastre  Mircea Baniciu  declară în cântecul său:

,,Las lumea să disprețuiască 

Ascunsa taină dintre noi

Prejudecata omenească

Arunce-n cale-ți cu noroi’’.

   Pasărea Phoenix s-a reîncarnat, prin Baniciu, în Pasărea Colibri. Aceeași patimă, aceeași revoltă, același activism social și multă dragoste…  De ce, însă, răspundem cântecelor lui Baniciu cu aceeași nostalgie a tinereții? After all, muzica lui a străbătut viața a trei generații și rămâne contemporană. Răspunsul trebuie să fie pentru că – atât cât a durat – muzica aceea ne-a rămas imprimată în inimi. Am înțeles că acesta ne-a fost destinul. Tristețile provinciale, la care ne-am supus prin fragila noastră natură umană, nu își mai au rostul. Balada romantică a tinereții noastre, cu ,,primăvară-n păr și miros de măr’’ ne însoțește, oriunde am fi, de câte ori deschidem sticluța cu amintiri.

Iuliana  RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…