TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Ochii

 

Ochii sunt oglinda sufletului. Mă revăd, fetiță fiind, într-o poză alb-negru, într-o rochie de catifea cu guler lat. Mama era pricepută la tuns. Îmi pusese o fundiță la spate și o broșă, ca un fulg de nea. O poză cu siguranță făcută de faimosul fotograf Iachimenco…  Adevărații fotografi surprind în acel unic shot, cu un singur click, sufletul subiectului fotografiat. Poza nu mai este doar o amintire, ci o imagine vie a copilăriei. Vârsta inocenței și a purității… Vârsta la care cumpăram gogoși de pe Centrul vechi sau mergeam la film, la cinematograful              ,,Victoria’’, în vremurile când eram mulțumiți cu puțin, pentru că nu știam nimic diferit. Școală și spectacole…

Recitam în spectacole și eu și fratele meu. Nu conta că ceilalți erau mult mai mari decât noi, tata ne pusese pe scenă de mici, tot el ne învățasem să avem dicție. Mi-aduc aminte cum angrena o grămadă de lume: dansatori, recitatori, prezentatori, virtuoși ai instrumentelor, coreografi, cântăreți, în spectacole al căror script era scris de el. Ne „lucra” pe toți până la perfecțiune, în repetiții care durau și câte o zi întreagă. Știam toate intrările și ieșirile de la Casa Sindicatelor, mai ales pe cele din culise. Ne mai odihneam, din când în când, pe scaunele de catifea și ne învățam rolurile. Tata nu ne trata diferit pe noi, copiii lui, dimpotrivă, era cel mai exigent cu noi, totul trebuia să fie perfect: dicția, postura, limbajul corpului, ținuta. Și acum îmi amintesc cum venea cu câte o linie când stăteam la birou, să-mi fac temele. ,,20 de cm, Iuliana!‘’ și punea linia între mine și birou.

Complicate sunt căile Domnului… Nu știm ce ne e sortit până nu începem să călătorim spre acea destinație. Nu mă refer la una fizică (deși uneori intervin și coordonate geografice), ci, mai degrabă, la soarta care ne este dată fiecăruia. Uneori ni se pare că suntem nedreptățiți, că mâna de cărți pe care o avem în jocul vieții nu este ceea ce am fi vrut sau meritat, dar există un destin implacabil, de care nu ne putem feri. Uneori calitățile noastre sunt determinante, alteori șansele (care ni se oferă, dar trebuie ca noi să le recunoaștem și să profităm de ele).     ,,Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă”, ne sfătuia mama.

Alteori te reinventezi, pentru aceasta trebuie să te eliberezi de dogme și constrângeri și să ai curaj. De ce să dai bună ziua la aceiași copaci de pe stradă (ca să citez argumentul favorit al unora), când poți să o faci și băgând în seamă arbuștii englezești, pomii de Crăciun numiți pinsapo, tipici sudului Spaniei, sau chiar măslinii sau portocalii?  Cu ochi de copil am văzut cum am fost încurajați să învățăm carte, să creștem cu sentimentul apartenenței, al identității, am citit autori clasici, dar am văzut și nedreptăți și abuzuri, pentru că exista o puternică stratificare socială în comunism – exact opusul egalității promise de utopici sau mincinoși. Cu ochi de adolescentă am văzut cozile la pui costelivi și o bucată de brânză și rațiile de mâncare pe cartelă, ca în timpul celui de-al doilea război mondial în Marea Britanie. La noi, războiul se dădea cu o clasă socială care se instalase la putere prin exterminarea intelectualilor și a oamenilor de bun simț.

Mai târziu, cu ochii femeii tinere, am văzut schimbarea, din nou cu sacrificii de vieți umane, viețile celor care au crezut în libertate și demnitate. Aceiași ochi m-au ajutat să mă adaptez la această schimbare. Să văd idei.

Copilul din poză a crescut, dar continuă să vadă. De multe ori simțim cu sufletul, când ar trebui să deschidem bine ochii și să recunoaștem comportamente, obiceiuri, atitudini. Ochii sunt oglinda sufletului, pentru că sunt o indicație a deschiderii spre înțelegere și raționament.

,,Cred în acurateţea şi sinceritatea ochilor, aceştia nu pot fi mânjiţi de tot ceea ce spunem. Ochii vorbesc despre lumea noastră interioară. Şi dacă ochii nu reuşesc să fie citiţi, e doar vina celui ce nu le cunoaşte alfabetul. Ochii trădează, întotdeauna, ceea ce simţim, cu adevărat.‘’ – scrie Luiza Ionescu pe blogul ei.

 

 

 

Când erau copiii noștri mici, Paul, soțul meu, se înțelegea cu ei din priviri. Când vedea pe cineva că își umplea farfuria până la refuz cu mâncare, cita expresia englezească: ,,Your eyes are bigger than your belly “ ( „Ochii tăi sunt mai mari decât burta.”) Nu de puține ori, Kati, fata noastră, îmi amintește să îmi schimb privirea de profesoară când nu sunt la școală. Domnul fotograf Iachimenco a făcut o treabă bună, a surprins în această fotografie sufletul meu, visurile mele, determinarea. Oamenii sinceri te privesc direct în ochi. Calea spre sufletul unui om este adâncimea ochilor în care ne vedem reflecția. Uneori o întreagă poveste de dragoste începe să se deruleze cu o privire. ,,Poți să faci un bărbat să își piardă mințile uitându-te la tine? Doar cu o privire.“- a sugerat mameha, mentorul geishei Sayuri. Când bărbatul tânăr, vrăjit de privirea ei, a căzut violent de pe bicicletă, mameha (interpretată de frumoasa Michelle Yeoh) a declarat:,,You are ready.” Ești pregătită…

Ochii ascund taine. Tainele sufletului…

 

Iuliana RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește, de mulți ani, departe de orașul ei…