Oamenii cu greu se schimbă. They are creatures of habit. Genetica, creșterea și metehnele căpătate în decursul anilor, toate acestea îl fac pe individ, ceea ce este. Produsul societății în care a crescut și a fost educat…
Sinaia s-a schimbat în bine. Parcări plătite cu până la 60 de lei pe zi. Un parc de milioane. Felinare la tot pasul. Perla Carpaților, unde, ca să schiezi în iarna aceasta, conform statisticilor publicate, vei plăti mai mult decât oriunde altundeva.
Peisaje extraordinare. Pădurea regală de lângă Peleș, toamna este de un colorit nemaivăzut. Copacii se înalță măreț spre cer. To infinity and beyond. Muntele împădurit cu brazi și foioase ne face cu ochiul să îl vizităm. Vulpea de la Peleș oferă demonstrații de vânătoare și o urmărim cum încearcă să prindă o cârtiță sau un șobolan.
Peleșul, pe o coastă căreia în sfârșit i s-au tăiat iarba și bălăriile, ne întâmpină de fiecare dată ca pe copiii rătăciți, veniți, în sfârșit, acasă. The prodigal sons. Hoteluri galore. Nu pot să satisfacă cererea într-o vacanță școlară în care vremea a fost ciudat de călduroasă pentru această perioadă a anului. Mii de oameni pe zi șerpuiesc în șir indian spre Castel și înapoi. Turiști din țară și din străinătate, profesori și elevi veniți să își cheltuiască bănuții pe squashies și praștii vândute de comercianții din târgul de pe Aleea Peleșului. Nu ne pasă nici măcar de urșii înfometați, despre ale căror apariții suntem informați în scris și sonor (cu o sirenă înspăimântătoare) pe mobilul personal, aproape în fiecare zi când ne aflăm aici, la Sinaia.
Venim să ne relaxăm și pentru asta (în cazul nostru) parcurgem mii de mile din străinătate, stăm prin aeroporturi suprasolicitate (unde mulțimi de oameni debarcă la sol precum Aliații în Normandie, on D-Day) și ne urcăm în avioane super full cu români veniți să își petreacă half- term holidays în Marea Britanie, acasă în România.
Fata mea spune că atunci când revine în România se întoarce în timp. Descrierea ei îmi aduce aminte de Moromete. Timpul are aici răbdare cu oamenii. Mai vezi și câte o căruță cu boi pe Valea Prahovei sau a Dâmboviței sau un sătuc care acum nu mai este din chirpici, pentru că deh, oamenii s-au mai plimbat prin străinătate și au trimis bani acasă. Ca interpret și traducător autorizat de mulți ani în Marea Britanie, știu detaliile procurării unora dintre acești bani, dar nu are rost să le povestesc aici.
Succesul oricărei afaceri, spune soțul meu, depinde de trei lucruri: oamenii, oamenii și (iar) oamenii. Obiceiurile însă rămân. Metehnele acelea de pe vremea odiosului, când englezul meu (și nu numai el) venea la Simpozioanele de restructurare a oțelului, la Sinaia și Poiana Brașov.
Într-unul din restaurantele de la Economat, de la Sinaia, sala de sus îmi aduce aminte de cum mi-am forjat o carieră de succes făcând (ca inginer chimist) interpretariate și traduceri tehnice pentru PHARE, USINOR, AK-ALEV, Krupp, DANIELLI, Feramonde și alte companii de oțel de renume, pentru BIRD și BERD, pentru guvernul român și COST Târgoviște. Mă entuziasmez.
Stați însă să vă povestesc tărășenia din ultimele zile. Am înțeles că singurele toalete publice din Sinaia sunt cele două din singurul supermarket care a mai rămas în Centru. Asta dacă știi de ele și ai timp să ajungi acolo. Am înțeles și că La Tunuri, vis a vis de Peleș, nici nu te poți apropia de puhoiul de lume care comandă cafele și prăjituri, la prețuri care le fac pe cele vestice să roșească, că nu poți să bei și tu o cafea, nici să folosești toaleta. Am înțeles și că barele de metal care împrejmuiesc pădurea regală s-au tot rupt și pietrele de pe drumul cu descrișii comercianți, drum care duce la Castel, este vai de mama lui. Ceea ce nu pot să înțeleg, însă, este de ce tot complexul hotelier și de restaurante din jurul Peleșului ajunge la un standstill. Nu e apă deloc, ca să îți facă cineva un ceai. Nici la toalete… Dau vina pe expresorul de cafea sau pe faptul că nu servesc băuturi calde fără mâncare. Singura opțiune la 11.30 a.m. este un vin fiert. Dacă ei cred că așa se procedează în Vest, după principiul a quick buck, adică i-ai luat banul ăluia rapid, they’ ve got another thing coming. Vestul românesc… Economie în cash unde te întâmpină culegători de căpșuni și zmeură (în noiembrie!) care cer 20 sau 30 de lei pe coșuleț. Poate, de aceea fiul meu își aduce aminte de expresia ,, Numai… lei’’. Economie în cash– bani să fie…
Tot ieri, la Mânăstire, intră o doamnă în magazinul bisericesc ca să exclame: ,,Ce fac preafericiții care șofează BMW- uri? Nu pot să dea niște bani ca să întrețină toaletele infecte unde rezervorul de apă dă pe dinafară și te face să patinezi și nu e nicio urmă de săpun sau hârtie igienică?’’
Pe vremea simpozioanelor organizate de Combinatul din Târgoviște, Paul mi-a spus că fusese fericit să zboare înapoi în UK, ca să mănânce o pâine decentă la masă. Pierduse, pentru asta, chiar spectacolul de striptease. Probabil le serviseră consultanților străini niște chifle reciclate, așa, odioase. Mi-a părut cam exagerat și le-am luat apărarea românilor. Slavă Domnului că nu a venit acum cu mine! Și el iubește Sinaia și venim aici de 28 de ani.
Da, oamenii nu se schimbă ușor sau, mai degrabă, metehnele lor. Deja turiștii spanioli comentau că nu are rost să mai dea bani să viziteze Peleșul, care pe dinafară și din loc în loc, este acoperit cu o plasă de metal, unde mulți pivoți serioși îi susțin fundația, ca să nu se prăbușească (așa că atunci când îl fotografiezi, ridici camera ca să nu prinzi partea aceea care nu dă bine în poze) și unde unele scări exterioare sunt rupte pe din două. Poate că trebuie să se întâmple un accident serios ca să se refacă ce trebuie refăcut.
Comentează doamnele de la Tunuri că plouă în Castel în anumite camere, că trebuie refăcut acoperișul lui. Nu pentru el venim la Sinaia? Este simbolul Monarhiei și nu numai – al țării. ,, „Fac 20.000 de euro pe zi, în vacanțele școlare și weekenduri.’’ – ne spune tot acea doamnă. „ Ce naiba fac cu banii?’’ Probabil așteaptă un miracol. Atâta frumusețe naturală în jur… Atâtea amintiri ne leagă de aceste plaiuri … În publicația sa lunară, în limba română, Paul Gabor scrie din Tarragona: ,,Mă simt ciudat pentru că mă aflu din nou în fața unor taste care nu vor să mă ajute deloc în exercițiul pe care doresc să-l fac. Cel de a scrie din nou despre metehne și despre tradiții, despre felul nostru de a fi, despre faptul că sîntem convinși că buricul pămîntului se află pe teritoriul României, că planeta s-ar sinucide dacă noi nu am exista și nu i-am dărui din energiile noastre și din talentul nației din cînd în cînd.‘’ Și continuă: ,,Nu am văzut niciodată emisiuni în care să se vorbească despre tuneluri în Pirinei, despre piramide energetice care susțin planeta și fără de care totul s-ar prăbuși, nu am văzut niciodată pe ecranele spaniole indivizi care să afirme că Lorca ar fi „poetul-nepereche”, că Picasso ar fi inventat coada pensulei sau că Cervantes ar fi geniul fără de care literatura universală ar fi orfană și fără căpătîi.’’
Bine ați venit în Occidentul românesc!
Iuliana RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește, de mulți ani, departe de orașul ei…
Facebook
WhatsApp
TikTok
