kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – O călătorie sacră

Unele locuri și edificii respiră istorie, istorie de Ev mediu sângeros sau de credință salvatoare de destine, istorie pecetluită de faptele domnitorilor şi ale regilor care au fost autoritari  sau de-ai poporului. Intri într-o biserică veche, miroși tămâia și crinii, te închini la icoane și simți că sfinții din ele îți vorbesc. În cimitirul bisericii vechi ,,Sfânta Treime”, construită în 1787 (după edictul de ,,toleranță” din 1711), de toți creștinii ortodocşi din partea de răsărit a cetății Brașovului, cu binecuvântarea împăratului  ,,luminat’’ Iosif al II-lea, sunt îngropați Elena, fiica principelui Brâncoveanu și principele Emanuel Basarab Brâncoveanu. Pășești în biserică și te învăluie aura aceea de suferință și reziliență necesară pentru a supraviețui unor timpuri tulburi, în care imperii și armate se răfuiau pentru supremație.  Interiorul bisericii ,,Sfânta Treime din Cetate” este înzestrat cu icoane pe pânză si lemn din veacul al XVII-lea și al XVIII-lea. O Evanghelie grecească este ferecată în argint și aur de meșterul voievodului Constantin Brâncoveanu, brașoveanul Samuel May, o alta, tot ferecată, provine de la împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei (din 1785), dar cea mai valoroasă  donație aparține prințului Grigore Brâncoveanu, care, refugiat la Brașov după revoluția lui Tudor Vladimirescu, a dăruit Bisericii un rând de odăjdii, stiharul, procovete, toate lucrate cu fir din aur și argint. Cu acest prilej, prin testament, prințul Brâncoveanu (ultimul moștenitor al marelui voievod martir Constantin Brâncoveanu) a lăsat un impresionant număr de cărți, dintre care 274 se află în arhiva istorică a Muzeului Bisericii Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului.

   Înconjurat de atâta istorie și credință, cum ai putea să nu fi copleșit? ,,Premisele false sunt constituite din interpretări și intuiții false ale prezentului sau trecutului, sub forma ideilor de relație și distorsiunea memoriei’’, scrie profesorul universitar dr. Paul Ștefănescu în cartea sa „Nebunii istoriei’’. Viața este un mozaic de ființe, personalități și moravuri diferite. Tocmai de aceste ființe și personalități a depins viața și dreptul la credință pământeană, a atâtor oameni de rând, locuitori majoritari ai teritoriilor românești.

   Brașovul este acum o oază de relaxare binevenită pentru doritorii de o citybreak, într-un peisaj de o frumusețe rară. Industria s-a cam dus pe apa sâmbetei, așa că cei care critică înmulțirea turiștilor trebuie că nu au învățat nimic de la spanioli, care, manifestând o opoziție crâncenă turismului în zonele orașelor mari, vorba englezului, ,,se împușcă în picior”. Turismul este o fantastică sursă de venit atâta vreme cât se conservă ecosistemele și habitatele nu numai ale locuitorilor acestor orașe, ci și ale bieților urși carpatini (atât de mediatizați pe Netflix de Charley Ottley). Toți studenții mei adulți britanici au auzit alertele de urși care umblă după mâncare prin Sinaia, în timpul lecțiilor online. Din păcate, alertele nu sunt urmate de măsuri care să prevină pericolul urșilor disperați. Unde sunt rezervațiile? Unde le este hrana? Glonțul nu poate fi soluția.

   Îmi place să revin acasă, sunt recunoscătoare tărâmului natal pentru educația pe care am primit-o de la părinții și profesorii mei și pentru vechea cultură a bunului simț, o floare cam rară în societatea contemporană, în care mulți dau cu parul și mint, fiind nevoie de un alt Sisif ca să ne dăm seama de absurdul căutării celor ca și noi. Iubesc România pentru frumusețea unică a peisajelor pe care și eu și familia mea le savurăm de peste 30 de ani și, mai ales, pentru călătoriile de suflet trăite aici. Respect însă și țările mele de adopție, în care mi-am aflat mereu un scop și mi-am educat proprii copii, un scop de care educația în județul Dâmbovița a beneficiat prin programele Erasmus lansate din Cardiff, unde locuiesc, cu guvernul Velș. Diaspora românească a fost puternic criticată recent, înainte și în timpul alegerilor electorale. Ca și alții, și eu am așteptat cu înfrigurare rezultatele alegerilor prezidențiale – de data aceasta din Piața Kogălniceanu din București, unde îmi vizitam familia și cu prieteni care mi-au serbat ziua de naștere.

   Am făcut atâtea interpretariate pentru tot felul de români din criticata diasporă, din 1997 și până acum. Poliție, spitale, emigrare, curți de magistrați… Și am cunoscut și fața nedorită și nemeritată a monedei, cea în care românii erau asociați cu hoții și cu cei certați cu legea, prin asociere automată, pentru că ignoranța străinilor nu făcea disocierea. Poate și de aceea am trudit intelectual mai mult decât cei mai nepăsători. La fel a făcut și fratele meu și verișoara mea din Germania, prietena mea din Canada, unii dintre foștii mei colegi de „Ienăchiță”, unele dintre fostele mele eleve, tot de la ,,Ienăchiță’’, acum stabilite în America.

   Doamnelor și domnilor, vă rog să faceți distincție, un popor ca al nostru a dat multe valori omenirii, refuz să cred că licențele, masteratele, doctoratele sunt luate în derâdere de cei care au votat cu opoziția. O societate needucată este focarul stagnării, al lipsei de verticalitate și al ignoranței, lipsită de conștiință, amăgindu-se cu simulări și jumătăți de măsură. Examenele învățate prin regurgitare și promovările prin pile și nepotism generează medii nepropice schimbării în bine și oameni total nepregătiți pentru provocări reale. A fi pro-european nu înseamnă să alegi tot ce îți convine (fonduri, plimbări, acreditări, sporuri la salarii, ,,facem turism, doamnă”, toleranța notelor date pe degeaba sau pe minim de cunoștințe), ci să fii responsabil pentru fondurile și acreditările luate și mai ales pentru viitorul țării, care este asigurat numai printr-o educație temeinică a generațiilor tinere și o inclusivitate (despre care atât se vorbește) în adevăratul sens al cuvântului. În Vest, numai licențele luate cu universități de reputație și credibilitate (mai ales) veritabilă, sunt recunoscute. Nu vă păcăliți, pentru că azvârliți banii degeaba, nici nu le pasă că e tata securist și mama directoare sau judecătoare.

   Ca interpret și traducător pentru Guvern și toate serviciile publice în Marea Britanie, din 1997, am fost implicată în asemenea acreditări, nu poți traduce ceea ce nu există. Spuneți-le copiilor, elevilor dumneavoastră să pună burta pe carte, un bun profesionist este apreciat în toată lumea. Se vor schimba regulile emigrării, limbile străine vor deveni obligatorii pentru vizele pentru studii și joburi. Cred că trebuie scuturat Sistemul.

   „Ratații sunt nenorocirea popoarelor’’, ne avertizează Paul Ștefănescu. Există o patologie veninoasă asociată cu ratații. ,,Hitler s-a lansat în politică pentru că dăduse greș în pictură. Ceaușescu ar fi rămas, poate, la cizmărie, dacă ar fi fost dotat pentru această meserie. Micul cârpaci analfabet a devenit un militant fidel stalinismului. Este greu de înțeles, dacă faci abstracție de jocul de culise, cum a fost conducător al țării un paranoic cu un coeficient de inteligență la limita de inferioară a normalului, cu grave tulburări de vorbire.” Manipulând Vestul, l-a făcut să creadă că România era o insulă a libertății și prosperității. Paranoicul alege interpretarea care îi convine.

   Noi, ăștia mai sinceri și mai modești, care ne-am tocit mințile studiind licențe și doctorate în România și în Vest (invidia securiștilor de odinioară), vrem să vedem, în sfârșit, schimbarea aceea promisă în decembrie 1989.

 

Iuliana  RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media