TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Metehne (partea a doua)

Colegul securist din Protocol încercase să mă convingă că acest director de decizie, viitorul meu soț Paul, pe care îl cunoscusem la un Simpozion internațional de restructurare a siderurgiei românești, ținut la Poiana Brașov (în anul următor angajării mele la Protocol la COST), era un renumit spion internațional.

Însă pentru ceea ce îi era folositor Combinatului:  interpretariat, simpozion sau delegație, negociere sau traducere de materiale de specialitate, am avut sprijinul direct al directorului general, domnul Chiose. COST lucra pe atunci cu multe firme de renume, precum USINOR, SANDVIK, AK-ALEV, Feramonde, TYSSEN – KRUPP și mulți alți monștri ai siderurgiei internaționale, iar interpretariatele, fie ele și private, erau parte din networking-ul Combinatului. Când metehnele menționate mai sus au devenit prea mult pentru mine și m-am îndrăgostit de Paul, am preferat să ies de pe scena unde o femeie tânără și cu studii, vorbind limbi străine, era uneori văzută ca un frumos accesoriu. Aveam flair și făceam interpretariate cu ușurință. Mi-am dat și atestatele de traducător, dar și atunci, la notariat,  mi s-a făcut observația că nu voiam să lucrez cu ei, ci ca freelancer. Predasem deja clase private de engleză colegelor de la Combinat sau din altă industrie și copiilor unor directori, așa că am dat examen pe catedra lui Sorin (care făcea Armata) și am predat engleza la bilingvi, la                 ,,Ienăchiță’’. Le-am spus colegelor (care se plângeau în cancelarie că erau clasele mari, de 30 de copii): „dați-mi-i mie pe cei slabi, îi pregătesc eu’’. Și am avut copii la olimpiadele județene de engleză. I loved it!  Cu unii dintre bilingvii de atunci sunt în contact și acum. Unii trăiesc în America sau Canada, iar alții s-au realizat în România, dar tuturor le-a prins bine engleza învățată atunci. Mi-aduc aminte în particular de o fostă elevă de-a mea, tot de la     ,,Ienăchiță’’,  care a făcut engleza cu mine în timpul verii ( la 16 ani), ca să dea examen pentru a trece de la clasa de franceză-rusă la clasa de franceză-engleză. Eleva mea privată avea potențial, dar și acum îmi amintește că îi precizasem că trebuie să se țină de treabă, dacă vrea să o pregătesc. Tough. La sfârșitul verii a dat examen cu fosta mea profesoară de engleză        (care ne forțase să fim autodidacte, pentru că nu prea venea la ore) și a trecut la bilingv franceză-engleză, unde mi-a fost din nou elevă.

Când am predat în următorul an la ,,Carabella’’, tata revenise la Catedră. Eram colegi! În timpul Revoluției și noi și mama (de la balconul casei noastre din spatele Primăriei), îl văzusem pe tata cum fusese luat pe brațe de revoluționari. Eu și Sorin tocmai stătuserăm la coadă la brânză, la o alimentară pe colț, vis a vis de o patiserie (înlocuită acum de CT Coffee, unde ne-am reunit recent, noi, târgoviștenii în suflet și în gând). Brânză nu am mai apucat să luăm, pentru că ne ușuise armata de acolo. Îi așteptau pe Nicolae și Elena Ceaușescu să ajungă la unitatea militară de lângă Gară.

Tata a devenit peste noapte prefect și, mai important, a consemnat în cartea sa, ,,Dosarele Revoluției’’, cu punct și cu virgulă, tot ce s-a întâmplat în zilele cheie ale Revoluției din ‘89, la Palatul administrativ. Ședințele lor… Cine dintre somitățile vremii participase la acele întruniri… Tot ce au spus…  Deciziile care au fost luate (și cele legate de soții Ceaușescu)… Însă tata nu era politician și – după câteva săptămâni –  și-a reluat profesia. ,,Numai profesoară să nu te faci’’ (mă sfătuise el) și, după câteva ocolișuri de altfel semnificative și definitorii pentru mine, și astăzi predau. Făcusem și Pedagogie la Universitatea din București. Am mai făcut 2 licențe în Marea Britanie. Meteahna interpretariatului a rămas și ea. Chiar și Paul, un tip exigent și deștept, m-a admirat pentru talentul meu de interpret. Ca o a doua natură, am fost interpretă și traducătoare autorizată (din 1997) și pentru Poliție și la Curtea de magistrați și în birouri de avocați și la spitale și în comisiile pentru copii în plasament și adopții. Etica și seriozitatea învățate de la mama mi-au prins bine. Mama mea, de acolo de Sus, mi-a călăuzit pașii în țara mea de adopție. Chiar și pe avion, pe drumul de întoarcere la Bristol, sau la Vamă, în aeroport, interpretez pentru cine are nevoie. ,,We are creatures of habit’’, se spune în engleză.

Anonimatul la care sperasem ca adolescentă (și care mă ținuse oarecum departe de lumea dezlănțuită) l-am cultivat și când am lansat programele ,,Erasmus’’, cu Inspectoratul Județean din Târgoviște’’, de aici, de la Cardiff, cu prietena mea de la Guvernul Velș. ,,Ce pretenții ai?’’, m-a întrebat Cristina Groza, după ce au început să se deruleze programele Erasmus, în mai 2016 (după un an și jumătate de tatonări to and fro , din partea mea, cu cei din UK, de la Interlinking Cardiff, care îmi cunoșteau familia și profesionalismul). Nu am avut nicio pretenție, decât cea a bunului simț. Din mai 2016, când am adus-o pe Selina la Primăria Târgoviștei și la câteva școli târgoviștene, programele se derulează în continuare. Deși soțul meu vorbise personal cu inspectorul general, chiar la Inspectorat, în 2018, spunându-i că speră că le-au fost de folos toate aceste schimburi educaționale și vizite în Marea Britanie, odată ajunși la Conferința internațională Erasmus din 2018, o lună mai târziu, într-un grup enorm, au uitat să mă cheme la pozat în costum național, în fața Guvernului Velș (de ce mă mai mir?) pentru articolul scris la întoarcerea în Târgoviște. Deși aveam invitații la Conferință și workshops de la Guvernul Velș, nu m-am mai dus. Și eu și soțul eram dezamăgiți. Odată văzuți cu treaba făcută, reprezentanții Inspectoratului Școlar județean Dâmbovița nu ne mai cunoșteau.

Tocmai pentru că Dumnezeu mi-a dat genele părinților mei și abilitatea necesară de a învăța carte în trei țări (determinarea și ambiția sunt ale mele) și talentul de profesor și interpret,    m-am transformat ca om și am recunoscut (metaforic vorbind) aceste ferestre pe care le-am deschis, pentru mine și alții, spre o lume despre care înainte citisem numai în cărțile clasicilor englezi: Shakespeare, Dickens, Wordsworth, Surorile Brönte. M-am lepădat în sfârșit (cum insistase Paul) de mentalitatea mea românească și de frica de Sistem ( i.e. teama de a cuteza cu mult peste standardele medii ale societății).

Tot din dragoste pentru Târgoviște și târgovișteni, am format la început de septembrie 2020 grupul de Târgovișteni în suflet și în gând, pe Facebook. Ideea mi-a venit când am făcut o paralelă între Sophia Gardens, lângă Castelul Cardiff și Parcul Chindia, lângă Turn. În amândouă pășești înapoi în timp, iar dacă nu se mai construiește în Parcul Chindia, vom continua să respirăm acel aer de trecut, din vremuri vechi, de doamne și domnițe. Unic. Am revenit cu plăcere la Târgoviște și intenționez să o fac din nou, curând, dacă ne ține Dumnezeu sănătoși. Îmi văd în continuare de treaba mea și prefer un pseudo-anonimat. Știu, asta merge contra Fb-ului, unde mulți își spală toate rufele murdare sau se bălăcăresc, unde unii pretind că sunt ceea ce nu sunt, trăind într-o realitate virtuală. Cu toate acestea, expunerea publică rămâne. Cei înțelepți vor înțelege. Pentru ca noi, cei care revenim de departe la rădăcini, la origini, să ne bucurăm de aceste incursiuni în amintiri, pe ulița memoriei, ca și de schimbările care au loc în orașul natal, avem nevoie de înțelegerea celor din jur. Da, nu este ușor să trăiești printre străini, dar mulți am plecat din motive foarte serioase: joburi, profesii, studii universitare, căsătorie și ne-am făcut un rost aici. Avem familii, copii. Dacă stă în străinătate și îi merge bine omului, i se caută nod în papură. E întrebat și de laptele supt de la mamă. Dacă revine în Târgoviște, este criticat. ,,Du-te înapoi de unde ai venit, dacă ești fericit acolo’’, îi sugerează binevoitorii.

Urâte metehne… Nu am întrebat în viața mea ceva personal pe cineva, fără ca acea persoană să nu fi oferit ea, prima, informația. Îmi văd de treaba mea și nu calc cu bocancii pe sufletele altora. Viața mea nu se îmbogățește din bârfă. Între casă, căsnicie, slujbă, copii și grupul de prietene de pe Fb, nu îmi mai rămâne timp pentru altceva. Multora le pasă de capra vecinului sau de copacii lui. Vecinului arhitect din Ronda, proaspăt self-made fermier de fistic, cu bani de la Uniunea Europeană, îi păsa foarte mult de migdalii mei, care aparent puteau (într-o bună zi, 10 ani más on menos down the line), să îi umbrească roadele care se vând în UK cu 3-4 lire punguța. Scosese vecinul, cu rădăcini cu tot, măslinii vechi de cel puțin 50 de ani (care nu mai erau la modă) și plantase firave lăstare de fistic și (deși nu locuia în Ronda) le vizita în Jaguarul alb de 4×4, cu volanul pe stânga. S-a oferit să îmi taie migdalii cu totul. Nu-i era de ajuns că le tăia ramurile înflorite care dădeau înspre terenul lui. Por ejemplo. Metehne latine…

Când cunoști un om, chiar dacă ești prieten cu el, viața lui nu îți aparține, ca să faci tu ce vrei cu ea. Scria odată o prietenă de pe grup că trebuie să fi fost foarte greu pentru mine să reunesc atâtea suflete laolaltă, atât de diferite din atâtea puncte de vedere: genetică, origine, educație, aspirații, experiențe de viață trăite… Shall I go on? Eu cred însă în oameni. Soțul meu e la fel. ,,You give people the benefit of the doubt.‘’- spune el. Dar, ca fost master de vânătoare și ca om de afaceri, mai spune: ,,Dog bites you once- dog’s fault. If it bites you twice- your fault.‘’ („Dacă te mușcă câinele o dată, e vina câinelui. Dacă te mușcă și a doua iară, e vina ta.‘’).

O altă prietenă târgovișteancă mi-a spus că eu am plecat curată și neprihănită din Târgoviște. Poate că am avut o doză din curajul părinților mei (al mamei, mocnit, sperând ca fata ei să fie altfel, să iubească fără frică un englez și să se realizeze într-o altă țară; al tatei, nonconformist, un curaj nebun, fără opreliști). După publicarea cărții ,,Dosarele Revoluției’’ , la zece ani după ce fusese președintele Consiliului Județean al Frontului Salvării Naționale în timpul Revoluției din 1989, tata mi-a oferit-o cu dedicație: „Fiicei mele Iuliana și ginerelui meu Paul Rich, cu sentimentul că viața curge inexorabil pe căi tainice, iar istoria își spune propriul ei verdict. ABC-ul democrației și al libertății s-a deschis și pentru noi; rămâne să-i descifrăm din mers mesajul. ‘’

 

Iuliana RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește, de mulți ani, departe de orașul ei…