Floarea soarelui se numește, în castellano, girasol. Se întoarce după soare. Soarele o sărută cu foc de câte ori are ocazia, iar ea îl urmează în călătoriile sale și, la apus, își pleacă capul, cu recunoștință.
Unele din trăirile pe care le-am încercat în călătoriile mele prin Spania sunt greu de descris, dar le voi așterne pe hârtie, pentru că înțelepciunea vine mai târziu, după feeling, după ce am înțeles că nu degeaba ,,destino’’ nu înseamnă numai ,,destinație’’, ci și ,,destin’’. Destinații care ne-au marcat destinul…
În volumul „Mic dejun cu Socrate“, Robert Rowland Smith apropie filosofia de viaţa cotidiană, conferindu-i o valoare utilitară. Însăși trezirea de dimineață este o deșteptare a conștiinței de sine. Odată primeniți, începem călătoriile spre destinații determinate de mulți factori: alegeri, constrângeri, obligații, dar și descoperiri surprinzătoare, care ne rămân în memorie. Un pas pe care îl facem poate într-o direcție neprevăzută ne schimbă viața.
Dr. Eugenia Grosu-Popescu îl citează pe Smith pe blogul ,,Viața medicală’’: ,,Plecarea la îndeletnicirile zilnice este intrarea în relaţie cu timpul, cu propriile înclinaţii competitive, pe şosea, când fiinţa umană vrea să fie în frunte. Aici intră în joc destinaţia.’’ Graba şi centrarea excesivă pe destinaţiile cotidiene impuse determină adesea fiinţa umană să nu-şi bage în seamă destinul, explică Smith. Cu alte cuvinte, din cauza destinaţiilor nu ne mai vedem destinul. Pierdem oarecum busola. Englezul spune metaforic: ,,Can’t see the forest for the trees’’. Angrenați în grijile cotidiane, uităm să mai și trăim. Să vedem. Să simțim. Saber vivir.
Când am îngropat-o pe mama, la numai 59 de ani, la parohia de la Gheboieni (unde slujise bunicul nostru preot, omorât la Canal), soțul meu englez a pus în coșciugul dânsei o floare a soarelui, enormă, ca să o însoțească în această teribilă călătorie la care nimeni nu se așteptase. Sigur că erau și coroane și buchete de flori, dar Paul se gândise la floarea soarelui.
Mulți ani mai târziu, călătoriile noastre ne-au purtat spre Ronda, în Andalucía. Între Ronda și Cádiz sunt 145 km, iar voiajul durează aproape două ore. Traseul este foarte pitoresc, dacă mergi prin Algodonales, Benaoján, pentru că treci pe lângă peșteri rupestre vechi de peste 30.000 de ani, roci calcaroase de înălțimi amețitoare, arbori de plută și o agricultură bine pusă la punct. De la căpșuni și până la sherry (produs și vândut în bodegile din Jerez de la Frontera), le vezi pe toate. Un encanto. Anotimpurile sunt și ele un determinant, dar agricultorilor le place constanța. Fondurile agricole de la Uniunea Europeană ajută și ele. Sistemele de irigații pulverizează prețioasa apă dimineața și seara. Mii de măslini, asemeni armatelor organizate în formație care supraviețuiesc căldurilor toride de vară și adelfas de toate culorile, de la alb până la roșu purpuriu… Presărate pe câmpurile imense, rezervoare și lacuri de acumulare… Pământul e darnic, iar oamenii sunt întreprinzători.
Și, în tot acest espectáculo natural al campo, de la distanță încep să se întrevadă florile soarelui. Los girasoles… Nu le pasă de arșița verii. Pălării imense cu franjuri verzi și semințe care se coc până spre toamnă… Las pipas sunt recoltate când floarea soarelui s-a închinat suficient soarelui. Nu mai devreme… Ca un ritual la care participă și oamenii… O simbolistică anume… Florile se întorc la 180 de grade spre seară, așa că le vedeam îndreptate în direcție opusă, când ne întorceam din Cádiz. Soarele apunea și lua cu el fețele discurilor de floarea soarelui, pentru că la întoarcere erau deja în plecăciune.
Cádiz este orașul portuar descoperit de fenicieni, de unde Cristóbal el Colón (Colonizatorul) a plecat în trei expediții, în bărci care purtau numele fiicelor sale, să descopere India. În loc de țara mirodeniilor, Cristopher Columbus a descoperit tărâmuri populate de băștinași nativi. S-au scris multe la adresa lui, dar acest fapt rămâne necontestat: datorită lui, care își adunase echipajele din Jeréz, Sevilla și Cádiz, aproape 800 de milioane de oameni vorbesc castellano. Mai mult: los suramericanos hispanohablantes o vorbesc cu accentul din sudul Spaniei, de unde la Reina católica Isabel finanțase voiajele colonizatorului. O femeie bogată care, în plină Reconquista, a anticipat valoarea descoperirilor lui Colón… În Plaza Mayor, lângă o catedrală care trebuie că a cunoscut victorii, trădări și a auzit multe plânsete ale familiilor marinarilor omorâți la mulți kilometri depărtare, peste oceanul nemilos, se află o placă comemorativă, dedicată lui Colón.
Din păcate, Regii catolici nu i-au plătit ,,drepturile de autor’’ și ordinul descoperitorului a fost să nu fie îngropat sau aruncat în mare, la moarte, ci susținut de patru statui în Catedrala Sevillei, statui care reprezintă cele patru provincii ale Spaniei, unite de Regii catolici. Acesta i-a fost destinul lui Colón și totul a început cu o destinație. Aproape jumătate de mileniu mai târziu, valurile Oceanul Atlantic continuă să spele stâncile orașului portuar, iar seara se spune că se aud cântecele pescarilor care își aruncă năvodul în mare, pentru a prinde cea mai mare varietate de pește proaspăt, oferită apoi turiștilor care vin în Provincia de Cádiz pentru tapas de pescado, sherry de toate nuanțele și gusturile, playas de arena fina , caii de Jerez și el flamenco executat la perfecție și cu mucha pasión de 300 de ani încoace (pentru că orașul e parte din el triángulo flamenco).
Cu atâta bogăție culturală, istorică și geografică, cu peisaje și un entorno natural unic, nu e de mirare că orașul este popular cu turiștii străini. Aici se face surfing și plajă mult mai bine decât pe Costa del Sol. Ziua, când nu îi vede la policía, africani cu o multitudine de umerașe vând ceasuri ,,lucky lucky’’ și modă ,,genuine’’/ ,,veritabilă‘’ pe câteva zeci de euro, iar vânzătorii ambulanți de creveți mai mari și mai mici, îi vând preparați la grătar, din găletușe colorate. Un modus vivendi care completează veniturile locuitorilor unui oraș unde șomajul a atins un procent de 23,5 %. Economia en efectivo/ cash.
Viața merge înainte. Peisajele sunt unice. Când vine seara, senzația de relaxare când pășești prin oceanul liniștit care aduce alge transformate și ele în tapas este maximă. Proprietarii de baruri de tapas și restaurante te invită înăuntru, să guști paella făcută cu orez înnegrit de cerneala sepiei de curând prinse în năvod.
Pe drumul spre întoarcere la Ronda, ,,acasă‘’ pentru noi timp de 20 de ani, floarea soarelui te întreabă dacă acea destinație fusese cea dorită, dacă senzațiile trăite fuseseră cele așteptate. Recunoscători, ca și ea, Soarelui, cugetăm cum destinul ne scoate în cale atâtea experiențe de neuitat, dar numai dacă ne dăm șansa.
Iuliana RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
