TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – La confluența dintre ape

Partea întâi…

   Există o expresie în spaniolă: ,,navegar entre dos aguas” – este dificil să menții două atitudini sau posturi în același timp, trebuie să te hotărăști pe care să o adopți, pentru că echilibrul este fragil. Viața însă ne aruncă tot felul de provocări și starea de oarecare ambiguitate persistă, pentru că nu vrem să dezamăgim pe nimeni și, în plus, ne-am născut români. Unii dintre noi avem un sentiment de culpabilitate inerentă, ne simțim vinovați chiar dacă am ajuns mai bine decât alții prin forțe proprii în străinătate, într-o piață liberă a job-urilor și succesului. Vinovăția este funcțională și irațională, dar societatea românească, programată în urmă cu mulți ani de un comunism feroce și, înaintea lui, de un întreg imperiu otoman unde pașalâcul, beizadeaua, taifasul și bacșișul erau de rigueur, este punitivă.

   Am fost întrebată adesea și, mai recent, de un reporter de la Radio România Internațional, cum se compară sistemele de educație din cele trei țări în care am fost profesoară (și continui să fiu în Marea Britanie). Totul a pornit de la un curs de pedagogie de 2 ani, cu Universitatea din București. Eram studentă la Tehnologie chimică organică și profesorul venea la noi, la Politehnică, să ne predea. Genele le moștenisem, latente, de la părinții mei, profesori. Făceam și psihologie și filosofie și câștigasem două premii întâi naționale la Conferințele de comunicări științifice universitare. După trei ani benefici lingvistic la Protocolul Combinatului (ca inginer, interpret și traducător autorizat), am dat concurs pe postul de engleză de la Colegiul Național ,,Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște. Engleza o vorbeam fluent și o predam deja, în privat. Avusesem ore și la Școala de muzică și la o grădiniță locală, dar flair-ul lingvistic și siguranța se datorau anilor petrecuți în interpretariate cu firme de mare reputație internațională, producători de oțel sau de tehnologie necesară producției și traducând pentru simpozioanele siderurgice. ,,Hands on”…

   Liceul la care predam era și liceul unde terminasem ca șefă de promoție, mă legau de el și de ceilalți profesori atâtea amintiri de suflet. Pentru că fusesem deja plecată la studii cu Universitatea din Cardiff, aplicam metode lingvistice noi, cu pasiune și scop, pentru pregătirea elevilor pentru olimpiade, extemporale și examene. Eram doar cu câțiva ani mai mare decât cei care își dădeau bacalaureatul. La bilingvi am aplicat metode moderne de învățare a limbii, concentrându-mă pe gramatică, comunicare și fluență. Vorbitul unei limbi nu este un proces de regurgitare a unei învățări prescriptive, ci un proces activ unde toate cele patru abilități joacă un rol decisiv.

   Se făcea mai multă carte pe vremuri? Indiferent de vremuri, depinde de profesor… De câte ori mi se spune că vine o inspecție, îi răspund directorului colegiului sau al centrului pentru adulți, că voi preda așa cum o fac în fiecare zi, nu ca să ,,dea bine’’ la inspecții, ci pentru succesul elevilor, ei sunt „clienții”. Trebuie luat în considerație și faptul că rezultatele educației se văd mai târziu, nu se compară cu randamentul unui nou cuptor electric. Mediul însă trebuie să fie propice. ,,Nu poți învăța pe nimeni nimic”, insistă soțul meu englez, om de afaceri, președinte și consilier de comisii educative și centre universitare de business și inginerie pentru Țara Galilor. ,,Poți însă să creezi mediul în care să vrea să învețe.”

   Erau anii de după Revoluție. Implementam cu pasiune noi strategii și metode în educație, preluate din Vest. ,,Clasele sunt de 30 și ceva de elevi”, am explicat în cancelarie, când o colegă de engleză se plângea că elevii ei nu voiau să învețe carte. ,,Dați-mi-i mie pe cei slabi și luați-i voi pe cei mai buni”, am insistat. Indiferent de țară și de limba nativilor, engleza rămâne number one pentru limbajul comerțului, al tehnologiei de vârf, al cercetării și al informaticii, este instrumentală progresului oricărei țări. La câțiva ani după ce m-am căsătorit în Cardiff, am descoperit că și spaniola (el castellano) era folositoare. De hecho este vorbită în 22 de țări, de 800 de milioane de oameni. ,,Cel care vorbește mai multe limbi, are mai multe suflete”, spune un dicho español. Am frecventat, mai întâi, cursurile de seară pentru adulți, ale Primăriei. Pentru că mi-a venit ușor s-o învăț, într-un an eram acreditată național pentru nivelul intermediu. A urmat apoi o traiectorie pe care nici eu nu o sperasem. Am cumpărat un apartament de vacanță în Ronda, în inima Andaluciei. Nu am procedat ca niște típicos guiris (adică non nativi care o ,,rup” în spaniolă și își cumpără o locuință undeva pe Costa del Sol, lângă niște expats care au o speluncă care vinde fish and chips și bere Guiness), ci am trăit în mijlocul unei comunități cu un puternic sentiment identitar, unde singurii care vorbeau engleza erau unii dintre turiștii veniți să viziteze defileul de 100 m și patrimoniul arab al Rondei… și soțul meu, când nu era plecat, ca director executiv, în Dearbourne. Vecinii noștri erau arogant de mândri că erau spanioli. Accentul local este andalu’ (pronunțat astfel), așa că fiul nostru, celălalt Paul,  îl vorbește de la 2 ani. De la calle mai întâi și apoi din școala spaniolă. Fata la 12 ani îl studia pe Cervantes și primii doi ani de franceză i-a studiat prin spaniolă. Colegiile locale nu sunt bilingve. Pentru o mamă lingvistă, nu există o mai mare mândrie decât aceea că și copiii ei au moștenit-o. Paul avea trei interpreți.

   În timp ce lucrătorii de la fabrica de mobilă locală ,,Togui” (unde se sculptează mobile în nuc, la comandă, cu mare artă) scoteau scaunele, șifonierele și paturile foștilor proprietari, din apartamentul proaspăt cumpărat de noi, afară, pentru casa del campo al cuscrilor unei vecine  (Mariloli) cu care mă împrietenisem și aduceau mobila noastră nouă; în aprilie 2002, eu făceam cursuri universitare de spaniolă în Palacio de Mondragón, cu Programa Internacional de Estudios de Español. Când am ieșit de la examenul scris de limbă, mă sprijineam gânditoare de o fântână interioară maură și mă uitam la apa care curgea în mici cascade pe scările care dădeau spre grădinile Palatului Mondragón. Maurii veniseră din deșert și aveau un adevărat cult pentru apă. Isabela de Castilla, la Reina católica și Fernando de Aragón se opriseră în Ronda, după ce dăduseră bătălia finală cu sultanul Boabdil în Granada și cuceriseră Alhambra. Cadâna  catolică a sultanului îl învrăjbise pe acesta cu fiul său și slăbise, astfel, opoziția. Tatăl se răfuia cu fiul. Ordinul de Mondragón fusese înmânat armatei Rondei, iar peste vechea moschee, în cinstea Isabelei, s-a construit o Catedrală dedicată lui Santa María Mayor – Maria mamă, de o finețe și o arhitectură demnă de epoca de aur, de conquistadori, a Spaniei.

   Lângă acea fântână maură, coordonatoarea cursului universitar a întrebat cine voia să intre primul la interviu. Am ridicat mâna. După ce m-a auzit cum vorbeam în castellano, în prima zi de curs  m-a dus la avansați. ,,Mira que bien hablas!’’ A fost exact mediul propice, el ambiente profesional de care aveam nevoie ca să grăbesc procesul de învățare a limbii și integrarea noastră ca familie în Ronda. Carmen, profesoara de gramatică, consolida un timp verbal pe zi. În trei săptămâni foloseam deja subjonctivul. După o excursie la Sevilla, organizată tot de Universitate, Spania mă convertise. Am hotărât să fac o licență (un BA) și un Certificat universitar de spaniolă în 2 ani. Am ars etapele. Aveam 35 de ani, 2 copii și un soț învățat să aibă interpret. Să îi fi văzut pe instalatori în ferreteria, cum se uitau la mine când ceream una llave inglesa pentru calorifere! Pentru că viața în Rond, timp de douăzeci de ani, nu a fost doar un simplu exercițiu lingvistic, ci un tumult de trăiri și o continuă descoperire a culturii hispanice și a conviețuirii cu localnicii, post Franco…

Iuliana  RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…