TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Inocența copilăriei

Aici, în UK, nu se spune ,,am fost în inspecție la o clasă’’, ci ,,am observat o clasă’’. Înțeleg de ce: a observa înseamnă a-ți deschide mintea și a absorbi analitic, noul. Recent, am fost la o altă școală bună din oraș, la o clasă de prichindei de 4 ani care merg pe 5. Acea vârstă simpatică, la care spun tot felul de  „haioșenii” și când ți se așază în poală, în timp de îi asculți citind (sau le spui tu o poveste) sau numai așa, nu de moft, ci pentru că au nevoie de afecțiune.  ,,I love you, Mrs. Rich!’’, declară apoi din tot sufletul. Copiii sunt extraordinari. Universul lor nu este limitat, ca al nostru. Ei gândesc mult mai departe de orizontul nostru, fac conexiuni nemaipomenite și ne învață să ne întoarcem în timp, la vremea când desenam cu creta pe asfalt sau așteptam cu înfrigurare desenele animate cu Mihaela, proiectate pe zidurile caselor vechi din centrul Târgoviște, în serile de vară, când se risipea căldura pe asfaltul moale, iar teii înfloriți din spatele Primăriei (în fața casei părintești) dădeau târcoale năsucurilor noastre. Așa este copilăria, nu are frică, observă, întreabă, se minunează și – filosofic – trage concluzii care traduc o profunzime aparte, unică.

Și, cum părinții și bunicii lor au apartamente sau case în Spania și în Insulele Baleare  sau, pur și simplu merg în vacanțele școlare acolo și îi iau pe prichindei cu ei, se găsește unul (din 30) care să mă întrebe cum se spune ,,Good morning!’’  în spaniolă și apoi toți repetă emfatic și fără fasoane, ca apoi să-l salute în spaniolă nu numai pe fiecare profesor care întră în clasă, ci și pe directorul care ține un ochi pe ei în pauze. Când o fetiță descoperă că, aventuros, poate să învețe și ,,Ce mai faci?’’ sau ,,Cum stau lucrurile?’’, ca un torent de voci, îi auzi antrenați (dintr-o dată) într-un dialog de tip ,,role-play’’, stând în perechi pe covoraș. Nu li se pare deloc ciudat, ba e chiar ,,fun’’… Și îmi aduc aminte de Alicia, fetița spaniolă de 2 ani și jumătate, cea mai tânără „studentă” a mea (în afară de proprii mei copii) care – în Ronda – a învățat engleza cu mine, ca și copiii de la 3 ani în sus, care au prins gustul englezei și de programele bilingve și „work experience” pe care le-am implementat cu un liceu teoretic bun din Newport și cu școala internațională bilingvă King George V din Hong Kong. Pentru că nu există o vârstă minimă de la care un copil să înceapă să învețe o limbă străină. Alicia – fetița unei opticiene din Ronda –  și-a luat examenele de certificat Oxford la 8 ani. Băiatul nostru, Paul, vorbește cu „acento andalu’ puro”, adică un castellano ca în Sud, în Andalucía. Vocal, emfatic…

Copiii sunt liberi, nu sunt constrânși de conveniențele societății, presiunea colegilor sau de matrițele familiale. Ei gândesc, pur și simplu, altfel: inovator, imaginativ, unic. Mai nou, una dintre „studentele” mele adulte a avut de curând un bebeluș. La 7 luni, Eduardo (Eddie) gângurește deja pe limba lui, iar mămica și tăticul lui (head of Engineering al unei companii de trenes de alta  velocidad , trenuri AVE, acronim pentru ,,pasăre’’, companie cu  birourile centrale la Barcelona) îl țin pe Eddie în brațe sau în poală în timpul lecțiilor noastre online de spaniolă, pentru că amândoi sunt conștienți (sunt polonezi, dar vorbesc foarte bine engleza și tatăl și spaniola) de importanța unei limbi de mare circulație internațională (22 de țări). Și mai știu că bebelușul lor va crește sigur pe el, expus atâtor culturi (tatăl lui a primit de curând o ofertă de lucru foarte avantajoasă, în Seattle, unde va fi plătit dublu ca head of engineering).

Octavian Paler scria: ,,Copilăria şi inocenţa sunt descoperiri târzii, când amintirile şi greşelile îşi alungesc umbrele. Ni le apropiem prin regret. Nemaiavându-le, ştim ce-am pierdut. Nu e teama copilăriei o obsesie a maturilor?’’ Echilibrul inocenței este o barieră împotriva impurității și raționalizării caracteristice vârstei adulte, statutului de ,,om matur’’. Suntem mai sensibili la adevăr și frumos, când suntem copii, și mai puri. Învățăm mai mult de la viață și începem să creem amintiri. Recompensa la care ne așteptăm, ca adulți, este – din păcate – aceea care alungă prichindelul din noi. La numai 4 ani, nepoțica prietenei mele din Târgoviște își începea scrisoarea către Moș Crăciun: ,,Dragă Moșule, am fost o fată relativ cuminte, așa că am impresia că mi se cuvin anumite jucării’’.

,,Dacă aș putea sta de vorbă cu copilul care am fost, l-aș ruga să mă ierte’’, scrie Cristina Apostol pe blogul ei. ,,Pentru toate momentele în care l-am uitat, l-am ignorat, nu i-am fost aproape și nu l-am iubit.  A fi copil în suflet, înseamnă  a fi mereu tânăr. Aș cere iertare pentru goana după maturitate, pentru voința de a fi adult, pentru că mi-am dorit să cresc prea repede și să devin serioasă.’’ Dacă copilul de odinioară zâmbea mai mult, o făcea pentru că nu cunoscuse încă grijile mari. Durerea vine odată cu maturitatea. Când se produce acea ruptură de copilărie, nu ne mai putem întoarce la ceea ce eram. Copilăria este o lume în care orice este posibil. Oriunde am merge, avem în minte și în inimă o fărâmă din copilul care am fost…

 

 

 

Eu (poreclită ,, motănaș’’ de tata) , la ,,bojdeuca’’ de pe Calea Câmpulung, zestrea mamei de la străbunica de la Gheboieni…

 

 

Iuliana RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește, de mulți ani, departe de orașul ei…