Viața trebuie trăită din plin, totul e o chestiune de atitudine. În mai bine de douăzeci de ani petrecuți în Ronda, Andalucía, am învățat că, pentru majoritatea spaniolilor din sud, cum spune soțul meu englez, every day is a holiday. Spaniolii sărbătoresc cu pompă ziua supei tradiționale reci, gazpacho, o día de tapas (zi de gustări tipic spaniole ), ziua salatei sau a boabelor grase de fasole, ,,fabadas‘’, ziua faimoasei tortilla española (omleta cu cartofi) sau a unui ceaun mai plat de paella. Și acestea, fără a lua în considerație zilele dedicate spectacolelor de flamenco (baile y cante), de guitarra clasica española, de salsa sau balet clasic, plus fiestas cu caracter religios. Spaniolii din sud sunt ași la ,,saber vivir’’. No cabe ninguna duda. Nu există nici un fel de îndoială.
Umorul lor este diferit de cel englezesc. Ei se exprimă prin expresii colocviale care ne aduc aminte de muncile câmpului și de viața la țară: ,,eres más del campo ca una amapola‘’(tradus: ,,ești mai de la țară ca un mac’’) sau ,,cada mochuelo a su árbol‘’ (,,fiecare pui de bufniță la arborele lui’’).
Așa că integrarea în comunitatea spaniolă a însemnat o adaptare la un modus vivendi care nu îmi era prea familiar. Chiar și în România, înainte de a mă căsători în Marea Britanie, fusesem centrată pe reușite, termene și obiective de performanță. Re-învățam să petrec los fines de semana în natură și să socializez. Vecinii organizau câte o barbacoa la care eram toți invitați, inclusiv platourile de mâncare preparate cu grijă de fiecare.
De Semana Santa urmam cu vecina mea, Mariloli, alaiul de hermandades (frății religioase) pe coastele elaborat pietruite și spălate cu detergent, ale Rondei și, cu ocazia spectacolelor artistice la care și fata noastră dansa profesional, ne delectam cu baile flamenco. Uneori, fiesta începea într-o catetería sau un restaurant central, unde, pe neprevăzute, un fan începea el palmeo (ritmul bătut din palme) și altul, el cante ranchero puro și, în numai câteva minute, toți spectatorii se angajau artistic într-un flash mob fără egal. Nu ieșeai de acolo neconvertit, pentru că flamenco este pura pasión.
Kati de flamenca și fratele ei
La sfârșit de august ne îmbrăcam în rochii lungi cu buline și volane și admiram ținutele mai sofisticate, de mii de euro, ale damelor goyescas, după tipare de secol al XIX-lea, când Goya schițase toreadori, Pedro Romero și pe cei din familia Ordóñez, în timpul coridelor, în prima plaza de toros din Spania. Acest eveniment era un beauty pageant care se termina cu prezentări de cai andaluși înhămați la calești și coride de tauri.
Odată cu perfecționarea limbii castellano, pentru care făcusem o altă licență, căpătasem încredere de sine, într-o comunitate latină, căreia voiam să îi aparțin. Însă, pentru a te integra într-o nouă lume de care te leagă un strămoș comun, Trajano (Traian), născut în Sevilla, vrei să aduci ceva și din identitatea ta. Așa că, în amintirea primei mele olimpiade naționale de istorie, la care fusesem premiată la Zalău, am invitat la Gala Folklorica Internacional de Ronda (acum pe la a șaizecea ediție), organizată de prietena mea, directoarea școlii de flamenco și balet clasic spaniol ,, Abul- Beka‘’ din Ronda, ansamblul folcloric ,,Columna’’.
De adolescentă tare îmi plăcuse fecioreasca. Cred că i-am adunat pe toți românii din sudul Spaniei în Auditoriul Blas Infante, deasupra celebrului defileu el Tajo de Ronda, de 100 de metri înălțime și lângă podul despre care scrisese Hemingway în ,,Pentru cine bat clopotele’’. A doua oară, l-am invitat pe maestrul Dumitru Fărcaș, cu ansamblul dânsului. În profunzimea acelui defileu săpat în stâncă de multe sute de ani, s-au auzit melodii pe care le știam de copil și am plâns, în acordurile amari sau dulci ale taragotului.
Încrederea nu trebuie însă dăruită ușor, pentru că vine cu un întreg bagaj de experiențe trăite printre oameni, iar oamenii mai greșesc. Sunt volatili. Se schimbă. A investi în alte suflete înseamnă a dărui din tine, fericire, durere, suferință. A încerca să nu te schimbi, chiar dacă vrei să aparții, să te păstrezi intact, integru. Prima experiență a băiatului nostru fusese una de învățare. La 4 ani și doritor să aparțină, Paul se întorsese din clasă, în patio, unde îl așteptam cu emoție, fără bateriile de la trainerșii cu Action man , la care „râmnise” un coleg de clasă (de altfel cu stare). Șchiopăta bietul meu copil, explicându-mi că celălalt băiețel considerase asta ca arvună, para ser su amigo. O lecție învățată devreme, care l-a determinat pe Paul să învețe castellano rápido rápido, cu accent andalu’.
,,Totul are ritm, pentru că noi suntem ritm’’, scrie ieromonahul Savatie Baștovoi, în cartea sa, ,,Prețul iubirii’’. ,,Există un ritm al stelelor, există o legitate în tot universul. Prin muzică ni s-au schimbat ritmurile, dar asta nu a fost destul, pentru că și-au dat seama că atunci când muzica răsună, corpul, mintea noastră reacționează. Când muzica s-a terminat, noi ne resetăm. Dar ceea ce mișcă mintea în continuare în ritm, este doar imaginea, icoana.‘’ Proiecțiile care sugerează că lumea, comunitatea spre care aspirăm trebuie să fie una perfectă sunt utopice. Virtuțile cultivate în noi de părinți și de noi, în copiii noștri, precum blândețea, bunătatea, milostivenia, bunul simț, o minte deschisă nu vor fi afectate de obiceiurile altor țări. Acestea rămân valori universale. Știm însă că Dumnezeu urăște proștii. Ca făcători de bine, ca iubitori de oameni, trebuie să ne pregătim pentru a fi pedepsiți și huliți. ,,În iubire, noi ne pierdem identitatea, murind în chip mistic pentru celălalt. Renunțăm la tot ce suntem, la orgoliu, la dorințe personale, la odihnă, la bucurii, la locul nostru, doar pentru a ne afla lângă cel iubit și a fi pe placul lui” , ne spune același ieromonah.
Fără să ne dăm seama, dăm mult mai mult decât primim, uitând că ceea ce este gratis nu este apreciat, iar contribuțiile la o economie în care mulți încă mai cred că cel mai bine este să ții banii sub saltea, decât în bănci, au fost uitate. Iubirea semenului are mai multe fețe și una dintre ele va fi, întotdeauna, cea a dreptului natural al ținătorului locului. Nu vei înceta să fi un extranjero (un străin) pentru că, dacă ai principii și mai vorbești și alte limbi, ești mai vizibil. Experiențele trăite ne-au ciobit uneori armura de încredere pe care ne-o făcusem din dorința de a aparține unei comunități latine, una similară cu cea de unde eu proveneam.
Un vecin avar, care ne-a tăiat cablul de electricitate când și-a mutat contoarul și a trebuit să o luăm de la zero ca să putem extrage apa din puț și pune aerul condiționat, o birocrație incredibilă, un guvern corupt care tripla taxele de la o zi la alta ca să umple cuferele administrate de primari învățați cu luxul, un vecin care ne tăia migdalii ca să planteze fistic pentru Comunitatea Europeană… Încrederea investită prin lecții de engleză date nativilor și copiilor lor, schimburi lingvistice cu Marea Britanie și Hong Kong, toate acestea nu au mai contat decât pentru intelectuali și vecinul nostru direct nu avea mai mult de patru clase.
Încrederea vine cu riscuri și prețul plătit este, adesea, scump. De mulți ani, predau spaniola britanicilor care au interese economice sau de serviciu în lumea hispanică. Unii dintre ei au case la mare, în peisaje de vis, de soare pline. Alții doar își vizitează familiile sau fac turism. Și ei au investit: bani, competențe, încredere, de ani de zile. Au contribuit la susținerea economică a Spaniei. Cu toate acestea, primul ministru spaniol promite ca, în 2025, să îi taxeze pe britanici 100% când cumpără o casă în Spania, pentru că nu mai sunt în Uniunea Europeană, adică să plătească acea casă de două ori. Înțeleg că și Portugalia și Grecia vor să îi urmeze exemplul.
Fisticul plantat de alt vecin al meu care nu locuia acolo, dar avusese măslini în acea livadă, Jaguarul alb de 4×4 cu volanul pe stânga cu care își vizita noile mlădițe de fistic, toate erau proiecte cu bani de la Uniunea Europeană, pe vremea când Marea Britanie era unul dintre cei trei principali contribuabili la piața monetară a Uniunii. Elevii de la colegiile din Ronda, care au studiat engleza cu mine, au vizitat Hong Kong și au făcut studii universitare în Marea Britanie și lucrează acum pentru companii internaționale. Succesul lor a pornit tot dintr-un crez.
Suntem chemați să trăim printre oameni. Viața, suferința se află în afara zonei de confort. Am trăit trei vieți, nu una. Toate cu același numitor comun: dragostea de oameni. Intelectul ne este dat ca să cunoaștem adevărul. Adevărul există, dar avem nevoie de curaj pentru a-l mărturisi.
Unele dintre Damas Goyescas și alți participanți la Feria de Pedro Romero de Ronda
Iuliana RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
