Je ne regrette rien. Edith Piaf, cu vocea ei ireal de puternică, în tonuri joase și melodioase, ne asigură că, deși avusese o copilărie chinuită și sărăcia o obligase să mănânce direct din conserve, nu avea niciun regret. Indiferent de ce decizii luase, chiar dacă refuzase bărbați care o idolatrizaseră și impresari care îi oferiseră o grămadă de bani să își înregistreze melodiile cu ei.
Dostoievski a făcut convulsii epileptice încă din studenție. În 1849, după un asemenea episod și diagnosticarea bolii, este arestat și dus cu forța în prizonierat. În Omsk a stat patru ani, fiind supus la muncă forțată pentru idealurile sale socialiste. Rămâne cunoscut însă prin umanitatea personajelor sale și introspecția de sine: ,,Omul care se minte pe sine și crede în propria sa minciună, ajunge la un moment dat să nu mai distingă adevărul despre sine sau în jurul lui și, astfel, pierde totul.”
Adevărul ne eliberează, demnitatea ne ține verticali, chiar dacă adesea plătim un preț exorbitant pentru ea. Într-o lume plină de nebuni sau de analfabeți care o guvernează și cu un click din degete impun și retrag taxe și reguli pentru emigrare, în care nea Caisă își etalează trabucul și ceasul de fițe, iar o vedetă made in România își șterge rujul pe șervetul alb al preotului și își dă singură împărtășania, este necesar mai mult decât un discurs filosofic. Avem nevoie de un lider vertical, care să nu vrea doar să își umple buzunarele. ,,Do not believe everything you hear and only half of what you see”, spune un proverb englezesc. Inteligența artificială a schimbat iremediabil mersul lucrurilor. Cum să mai poți să crezi ceea ce vezi, dacă ți se impune ce să vezi? Dacă reels-urile sunt controlate de făcătorii de tehnologie cu o agendă de lucru?
Orele petrecute pe internet, încercând să deslușești care este adevărul, ar fi mai bine petrecute afară, la soare (și chiar și pe ploaie) cu prietenii. Interacțiunea trebuie să rămână face to face – altfel ne hrănim virtual cu iluzii sau, mai rău, cu minciuni. Nu mai vreau să dau like la postări care conțin fraze în care predicatul este despărțit de subiect, iar pronumele relativ este înconjurat și el de virgule, în care gramatica a devenit obsoletă, a thing from the past. Nici unor reel-uri care îmi apar pe ecran pentru că cei care le controlează mi le trimit.
Au înflorit merii, coroana de măr din fața ferestrei fetei mele ne îmbie la reflecție și la redescoperirea copilului din noi. Roz, alb, ciclam, unturiu se desfac în petale fragile. Natura sărbătorește și ea cu noi, nimic nu poate înlocui frumusețea firii, numai să vrem să o descoperim. Nici sentimentul reunirii cu familia și prietenii… Unii români au revenit în țară tocmai pentru tradițiile de Paști: să meargă la biserica lor ortodoxă, să ciocnească un ou roșu și un pahar de vin, să petreacă timp cu familia și prietenii.
Totul se schimbă cu o viteză nemaipomenită în jurul nostru. Nu avem controlul acestor schimbări, însă logica este șansa noastră de a separa idealul de real, frumosul de urât, adevărul de minciună. Suntem oameni care trăim printre oameni și avem nevoie de aprobare și de apreciere. Situațiile pe care le trăim ne definesc. A fi tu însuți înseamnă să îți asculți vocea interioară și să trăiești conform preceptelor și valorilor morale inculcate de bunicii și părinții tăi, lucru deloc ușor într-o societate în care o asemenea atitudine este considerată, de mulți, antisocială.
Mi-aduc aminte de colegele mele de facultate, în căminele de studenți de la București, care fumau Pall Mall sau Kent pe coridoare și în camere, colege din paturile cărora ieșeau de sub pături parteneri de noapte de toate naționalitățile și, mai ales, arabi (ei aveau țigări și mașini străine, bani și studiau medicina) și spuneau emfatic că își trăiau viața, pufăindu-mi în față. Trebuia să mă duc acasă la Târgoviște în weekenduri, ca să pot studia pentru seminarii și examene. Aceleași colege invocau probleme familiale sau treceau examenele la limită, după ce îi cumpăraseră, într-un fel sau altul, pe seminariști sau pe profesorii de curs.
Adevărul este eliberator, nu trebuie să te prefaci. Trebuie să fie tare obositor să pretinzi mereu. Nu lași minciuna să te definească. Nu faci pacturi cu diavolul. Nu devii obsesiv de cum arăți, nici nu te învârți la nesfârșit într-un dans al decepției, din care uneori trebuie să te retragi, ca să mai iei o gură de aer. Dacă decizi astfel, fii însă pregătit, libertatea are prețul ei. Găsește-ți vocea, caută-ți instinctele mocnite și rămâi fidel idealurilor tale.
Tolstoi definește, în celebrul său roman ,,Război și pace”, menirea adevărului: ,,Dacă fiecare ar fi luptat pentru propriile convingeri, nu ar fi mai existat un război. Nu există măreție acolo unde nu există simplitate, bunătate și adevăr.”
Alegerea este a ta, cititorule…
Iuliana RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
