TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Frunzele

   Am fost cu fata mea la film. Filme 4DX duminica, pentru numai 5 lire… Nu contează că te costă un Pepsi și o pungă de floricele sărate sau dulci, £12. Senzații tari… Mai văzusem un film-două în 3D, dar acesta a fost something else. ,,Twisters” e un film despre micimea omului în fața naturii dezlănțuite, despre tornadele din Sud, mai ales în Oklahoma, unde oamenii încearcă să trăiască cu normalitatea de rigoare: copiii joacă cricket și adulții,  fotbal american sau se întrec în concursurile de rodeo. Viața curge inexorabil, iar natura domnește supremă.

   Efectele în 4DX sunt grozave, ești stropit cu apă, simți vântul pe la urechi și printre ghete, vuietul furtunii nemiloase este intensificat, iar scaunele se mișcă ca într-un carusel din care nu te mai poți da jos. Eroina principală, interpretată de fenomenala Daisy Edgar-Jones, aruncase în spirala tornadei care se forma, o frunză. Rotația frunzei îi arătase cercetătoarei specializată în dinamica acestui fenomen, direcția în care să meargă pentru a putea obține, cu prietenii ei meteorologi, imagini 3D ale tornadei. O singură frunză care poate prevesti că lumea se va întoarce pe dos, că nimic din ceea ce știai și îți era familiar nu va mai fi la fel… Suntem robii sorții. Ești fericit dacă tu și ai tăi scăpați cu viață. Chiar dacă intervine frica, e prea târziu să mai fugi. Te dai bătut.

   Frunzele au puteri tămăduitoare însă. Nu mă refer numai la vindecarea bolilor sau la senzațiile culinare, vorbesc despre simplul lor joc, care ne îndeamnă la visare. Arămii, portocalii, galbene, roșii, verzi, maronii… frunzele se învârtesc într-o horă a nuanțelor tomnatice, amintindu-ne, ca și tornadele (poreclite twisters) că nimic nu e veșnic. Poate ne învârtim mai mult, poate ne răsucim cum bate vântul sau, dimpotrivă, ne zbatem să zburăm în direcție opusă, dar suntem – fatidic- în voia sorții. Oricum ar fi, și noi, ca și frunzele, avem un sfârșit.

   De ce avem totuși fascinația pierderii? De ce decid oamenii să locuiască în Oklahoma, Florida sau Indiana, când știu că pot pierde totul într-o tornadă pe care nu o pot controla? Un twister care le întoarce viața pe dos? Le place oare să trăiască viața pe muchia curentului de aer care le poate lua totul în câteva secunde? Nu pot să cred asta.

   În film apar și niște vânători de senzații tari, generate de tornade. Au mașini cool, echipate cu țăruși de fier care se înfig în pământ, tehnologie de ultimă oră și, mai ales, nebunia de a alerga după ele, de a fi – literalmente – în ochiul uraganului. Râd în fața pericolului iminent. Nebunia lor este molipsitoare.

   Îi însoțim și noi – willy-nilly – de pe scaunele 4DX ale cinematografului. Inițial ne pare amuzant că ne mișcăm astfel. Când povestea a început să se deruleze însă, când realizăm că este vorba de istorii adevărate, de tragedii de proporții uriașe, încep să ne curgă lacrimile pe obraji. Și ne dăm seama că, deși viața în sine este – de facto – un rollercoaster, cel puțin avem o oarecare certitudine că vom supraviețui încercărilor.

   Frunzele au legături intrinseci cu pământul, pentru că ele cad din copacii care au crescut din bogăția solului. Când le aduni, le simți esența care se varsă înapoi în locul de unde au crescut. Le auzi foșnetul după ce le calcă cei mici (sau mari) în picioare, sărind în mijlocul grămezii. Frunzele sunt și ele o recoltă, pentru că tot din pământ au crescut. O recoltă cu o semnificație anume: primăvara ne-au minunat cu prospețimea și verdele lor, iar  vara au foșnit sfioase în adieri ușoare, dar toamna se înfruntă cu toate elementele naturii: vânturi puternice, ploi reci și interminabile, grindină și, spre iarnă, cu un îngheț sau două. Frunzele – ca și tornadele – ne dau o lecție de supraviețuire și ne aduc aminte că totul are un final.

   Abilitatea de a supraviețui e o chestiune de atitudine. „Tranziţia actuală nu e ceva trecător: viitorul va fi o permanentă şi continuă tranziţie – spre necunoscut. Orice clipă e una de tranziţie. Schimbarea şi nesiguranţa vor fi singurul lucru sigur”, scrie Șerban Derlogea în cartea sa, ,,Manual de supraviețuire’’. Capacitatea noastră de supravieţuire depinde de lecțiile învățate. Nevoia ne învață să fim ingenioși în circumstanțe extreme, dar lecția supremă este una de redescoperire a umanității din noi.

Iuliana  RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…