kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH Patrimoniul de la Sinaia (unu)

Soțul meu spune că nu are rost să te vaiți de ceva, dacă nu faci nimic ca să schimbi în bine situația. Noi, românii, suntem foarte buni la a ne plânge și, pe aceeași respirație, oferim motive de ce nu se poate rezolva ceva. Schimbarea presupune un întreg arsenal de sentimente: să gândești logic și outside the box, să ieși din zona de confort și să lupți cu demonii tăi; mentalitatea de ,,slap over the face and keep quiet’’ a sistemului și frica de El. No easy task dacă te-ai născut în România când Partidul Comunist, farul călăuzitor, era la putere. Dar eu sunt fata părinților mei și soția lui Paul.

Sunt legată de Sinaia prin fire nevăzute: datorită simpozioanelor internaționale la care am participat ca ingineră, interpretă și traducător la Protocolul Combinatului de Oțeluri Speciale și – după ce l-am cunoscut tot profesional pe Paul – prin relația sufletească pe care o avem cu un oraș care a fost martorul botezului băiatului nostru (la Biserica Sf. Ilie) și al atâtor momente plăcute petrecute cu toată familia în această frumoasă stațiune montană românească. O Elveție de suflet… Deci, nu e de mirare că Sinaia face parte din pelerinajul meu acasă.

Mergem la Sinaia de 32 de ani. Clima este asemănătoare celei din Marea Britanie, iar peisajele naturale sunt de vis. Am cunoscut mulți oameni aici: de la comercianții de pe Aleea spre Peleș, care voiau să facă schimb cu mine, când plângeam înainte de a prinde avionul înapoi spre Regatul Unit,  până la proprietarii de hoteluri, cafenele și restaurante și alți localnici, ca și călugării și preoții de la Mănăstire. Ne respectăm reciproc. Am cunoscut atâția oameni și ei convertiți. Iubim Sinaia. I-am convertit și pe alții, turiști și prieteni din afară. De-a lungul anilor, am fost implicați și soțul, și eu în programe Phare de restructurare a industriei oțelului din România, am lucrat cu Guvernul român, cu reprezentanți de la BIRD și BERD, cu directori și consultanți (ca și Paul) ai companiilor siderurgice și de mașini, ași pe piața internațională. Am petrecut și momente mai intime, în familie, momente fericite și de relaxare. Mi-aduc cu mare drag aminte de ele: de plimbările prin Parcul Ghica, urcușurile la Mânăstire și la Castel, hotelurile la care am stat, mesele servite, călătoriile din Gara (care odinioară era stație pentru faimosul Orient Express) și alte detalii de suflet. Călătorii de aducere aminte care m-au făcut mândră că sunt româncă…

Am văzut schimbări în bine: șosele asfaltate pe bani europeni, spații verzi, o grămadă de evenimente organizate de Primărie (mașini vintage, Festivalul ,,Sinaia Forever’’,  concursuri automobilistice și – chiar când scriu aceste rânduri din hotelul meu din Sinaia – târguri tipice de sezon)  pentru a atrage turiști de pretutindeni.

Rochia pentru nunta lui Sorin mi-a cumpărat-o Paul de la o fashion parade organizată la hotelul ,,Internațional’’, concerte ,,Enescu’’, expoziții temporare la Peleș, festivaluri, paradă de mașini vintage la Peleș … La toate am fost de-a lungul anilor.

Fiul nostru a venit la săniuș și la ski aici, iar fata noastră revine la Sinaia în august. A fost și în februarie. Anul trecut am venit la Sinaia de patru ori (hey! nu mai avem casa în Spania). We made memories to last us a lifetime.

Constat însă că în ultimii ani patrimoniul de la Complexul Peleș a avut și are de suferit. Complexul ,,Furnica’’  este legat cu lanțuri, tencuiala zidurilor exterioare se cojește progresiv, unele dintre cercevele sunt rupte, unele dintre geamuri sunt sparte și s-a intrat în interior, unde fost lăsate rămășițe murdare vizibile, iar curtea interioară este plină de gunoaie. Economatul este și el legat cu lanțuri la poartă. Un patrimoniu batjocorit…

screenshot 2024 06 07 201218 screenshot 2024 06 07 201205 screenshot 2024 06 07 201143 screenshot 2024 06 07 201129 screenshot 2024 06 07 201112 screenshot 2024 06 07 201052 screenshot 2024 06 07 201035 screenshot 2024 06 07 201010 screenshot 2024 06 07 200951

 

Pozele de mai sus sunt de la Complexul ,,Furnica’’, odinioară bine incorporat în circuitul turistic. Aici și la ,,Economat’’ stăteam în perioada simpozioanelor internaționale organizate de Combinat…

Iuliana  RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media