TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Crăciunul

Sunt o norocoasă, am trăit Crăciunul în trei țări și culturi diferite. Nu en passant, ci cu intensitatea copilului care aștepta să se coacă bananele pe șifonier, în hârtie de ziar, a tinerei care învăța să prepare o Christmas dinner și apoi, pe la vreo 30 de ani, a latinei care își face un cuib într-o cultură în care copiii trebuie să aștepte până în 6 ianuarie, ca să își primească cadourile aduse nu de Moș Crăciun, ci de los Reyes Magos. Știu: când eram copil, au fost nopți în care degeram de frig în casă, pentru că – deși aveam sobă în casă – nu aveam gaze. Și ne înveleam cu plapuma aceea care parcă cântărea două tone, din lâna de la atâtea oi. Într-o altă noapte, un tablou din sufrageria din casa din spatele Primăriei a căzut. Peretele trebuie că se umezise de la zăpada de afară. Puneam leucoplasturi pe tălpile cizmelor lungi, ca să nu alunec pe gheața ca oglinda din fața casei fostului primar Lăzărică Petrescu, în drum spre ,,Ienăchiță Văcărescu’’, unde predam engleza.

În studenție, stătusem la coadă la wellies (cizme de ploaie și zloată) pentru că nu mai răzbeam umezeala pământului. În ciuda opoziției unei mătuși care afirma că ,,it is simply not done”. Domnișoarele elegante nu purtau wellies. Ne cățăram în autobuze înghețate și încărcate de lume, în București, ca să ajungem la laboratoare.

Chiar dacă nu aveam ceva, mama ne făcea Crăciunurile mai frumoase, pentru că le umplea cu dragoste. Cea mai mare preocupare era să nu deschidă cineva ușa de la sufragerie și coca de la cozonaci să se dezumfle. Mama era profesoară, dar le făcea pe toate. Numai bunul Dumnezeu știe cum ne-a protejat și hrănit în timpuri de penurie. Bomboanele fondante care se făceau numai pe comandă la cofetării, portocalele care ajungeau în alimentările noastre numai de Moș Nicolae și artificiile care se găseau cu greu și numai la cozi…

Într-o altă parte a lumii, în Marea Britanie oamenii se duc la Christmas parties, dar petrec Crăciunul în familie. Așa că amfitrioana pregătește o masă îmbelșugată pentru toți. Prietena fiului meu este vegetariană, ca și prietena cea mai bună a fetei mele. Anul acesta gătesc pentru mai multe diete. Gammon, curcan sau gâscă pentru noi… În Țara Galilor, Christmas puddings și mince pies sunt tipice, așa că încep să le vândă de prin octombrie. Devenim un pic blasées, pentru că nu mai trebuie să așteptăm. Marea Britanie importă portocale tot anul. Acești portocali i-am admirat pentru geometria cu care erau aliniați în livezi, ca și lămâii și măslinii. Sute de copaci plantați parcă cu ața, perfect aliniați în formație, rezistând anotimpurilor de tot felul… Primele portocale care au ajuns prima dată în Andalucía au venit de la mauri și erau amare. În La Alhambra cresc în interior, în patios, ca o aducere aminte a originii lor. Cultul pentru apă al arabilor, veniți din deșert, i-a făcut să crească în sudul Spaniei, pe care l-au stăpânit timp de 700 de ani, citrice. Lângă las escaleras de agua, portocale se prăbușesc de căldură vara, mari, rotunde, zemoase.

Cultura spaniolă este una a peștelui, pentru că majoritatea pueblos pesqueros oferă pește proaspăt, proaspăt pescuit din mare sau Oceanul Atlantic (în Cádiz). Marbella, Estepona, Puerto Banús, Mijas și Fuenjirola s-au dezvoltat ca mici orașe din această industrie. Când Sultanul vine cu anturajul lui de zeci de ajutoare, ocupă cele mai tari resorts și hoteluri din Marbella. Crăciunul în Ronda înseamnă o Calle Bola împodobită cu adornos de Navidad, villancicos (colinde) din gura unui megafon asurzitor, despre un măgar care trebuie să ajungă la destinație în Ajunul Crăciunului și un cântec făcut celebru de Gipsy Kings (și pe care l-am cântat cu elevii mei ieri: ,,Feliz Navidad’’).

Biserica Catolică se mândrește cu Belén-ul (scena nașterii lui Isus Cristos), unul decorat fastuos cu toate personajele din Biblie. Nu lipsește turrón-ul (tot de la mauri) și los polvorones (făcute cu osânză, ca niște cornulețe mai sofisticate). A venit vremea ca măicuțele de Iglesia de la Merced să își prepare propriile prăjituri de Navidad și un vinito dulce (sherry) și să le vândă, pentru a fi auto-suficiente. ,,Anda, anda, anda que la Nochebuena,’’ deci trebuie să fim pregătiți pentru Nașterea lui Isus.

Crăciunul este pentru toți, dar mai ales pentru cei mici, care privesc lumea cu ochi puri și curioși. Precum bebelușul directorului de producție de la CAF (în ale căror trenuri călătoresc des spre centrul Cardiff-ului), director care îl ține în poală sau în pătuț lângă el, când învață spaniola online cu mine, sau cel de doi ani, Edmund, care a crescut practic și în timpul lecțiilor de spaniolă online, cu mămica lui din Seattle. Ne fac să ne amintim de copilul din noi și să ne spunem că trebuie să fim recunoscători pentru fiecare moment pe care îl trăim. Nu contează unde suntem. Important este că suntem împreună.Toate aceste momente, trăite la diferite vârste, sunt un proces de învățare. Chiar dacă pe moment nu îți dai seama, intensitatea cu care ai trăit acea clipă unică a fost formativă. De aceea se spune în spaniolă: ,,Hay que vivir para contarlo’’. Trebuie să trăiești acea clipă, pentru a povesti despre ea.

,,Începând din cerul al şaptelea se dezvăluie – celor ce le este dat – neaşteptate secrete finale. Numai că, spre deosebire de ce cred iniţiaţii guenonişti, teosofi, antroposofi, spiritualişti ori oamenii pozitivi cu idei largi, ori ateiştii de nuanţă agnostică, divinitatea din cerul al nouălea nu este o „forţă” sau o „energie”, cât mai impasibilă şi mai impersonală, un ascuns coordonator sau constructor, ci este Dumnezeu cel cu barbă albă, blând şi bun. Dumnezeul copilăriei celei mai îndepărtate şi al colindelor, al cozonacilor, colindeţelor şi turtelor, al celor mai frumoase seri de Crăciun, cel din Dickens şi din Biblioteque’’. Ne învață marele Steinhardt.

Iuliana RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește, de mulți ani, departe de orașul ei…