TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Cafeaua

   Într-o bună zi, o să putem reveni noi, ,,trădătorii de țară’’, românii stabiliți în străinătate din diverse motive obiective și personale, la o cafea, pe care să o bem cu știința că putem investi în viitorul unei Românii a bunului simț? Aceea pe care o visase Sorin, fratele meu, acum profesor universitar la Edwardsville University, în Illinois, când la Brașov muncitorii răsturnaseră masa cu bucate a îndestulaților comuniști cu rang, când începuse să se tragă în victime nevinovate care nu voiau decât să trăiască în democrație și să aibă ce mânca. După ce stătusem la coadă la brânză câteva ore (eu, studentă în anul trei la Tehnologie chimică organică la București și fratele meu, în anul întâi la Universitatea din București), poliția ne-a dispersat repede, începuse Revoluția și se zvonea că Ceaușescu fugise tocmai de cei pe care, decenii întregi, îi înrobise într-o societate a unui partid unic, partidul conducător. Un lider care ajunsese să își urască poporul…

   Ajunși acasă, Sorin i-a mulțumit mamei că l-a născut ca să apuce să vadă o societate democratică, neumilită, în care să prevaleze o lume a valorilor, cu o ierarhie bazată pe intelect și determinare. La scurt timp, și eu și el ne-am dat seama că ABC-ul democrației nu era ușor de învățat de către cei care aveau pârghiile și puterea politică să transforme România într-o țară nu neapărat capitalistă, ci una independentă, de sine stătătoare, autosuficientă, în care omului capabil și muncitor să i se dea o șansă. Așa că ne-am văzut de carte. Ca și noi, au fost mulți alții, au crezut în Noua Ordine, Noul Sistem, dar au fost dezamăgiți după câțiva ani.

   Nu pleacă nimeni din țară de prea mult bine, a lua drumul pribegiei, chiar dacă ești capabil, nu este ușor. O iei de la capăt, faci alte licențe, îți găsești alt serviciu, cauți constant schimbarea, șansa, realizarea. Nici măcar nu ești atras de politică, pentru că nu ai timpul necesar pentru a o face, faptele vorbesc, nu discursul politic.

   Cafeaua menționată devenise marfă de contrabandă în anii duri ai comunismului, cu greu mai mirosea a cafea sau avea gustul ei. De aceea, poate, prețuim mai mult aroma ei, acum. Gheare de pui, banane verzi, coapte pe șifonier, în ziar, bomboane de zahăr pentru brad și portocale o dată pe an… Apoi rațiile, cozile interminabile, frigul îndurat, care se resimte și acum în oase și articulații… Nu am plecat din țară pentru că eșuasem profesional. Dimpotrivă! Eram realizați, aveam servicii decente, eu la Protocolul Combinatului, Sorin la Ministerul Culturii și apoi, la o ambasadă. Când directorul general al Combinatului mi-a desfăcut contractul de muncă, pentru că plecam trei luni la studii universitare la Cardiff, obținute pe merit și independent de ei, ca la întoarcere să mă întrebe dacă vreau să revin, ca șefă de protocol, am hotărât să dau examen la Inspectorat și să predau engleza la „Ienăchiță Văcărescu”, făcusem și pedagogie la Universitate. Job-ul extra de la Primărie, ca interpret pentru simpozioanele cu străinii, era prost remunerat și – în timpul conversațiilor – trebuia să îl ascult pe viceprimarul de atunci, cum își anunță nevasta că vine acasă. La „interpretariate” se mânca bine și după ‘89, cu icre și fripturi aduse special pentru cei care îi înlocuiseră pe comuniști. Nu prea aveam însă timp să mănânc, eram tânără și vulnerabilă în fața conducerii care rămăsese tot abuzivă.

   Alții au avut alte istorii, și-au construit și ei o dublă sau triplă identitate (eu) , dar nu au uitat să fie români. Eu am adus Programele Erasmus cu Interlinking Cardiff, din 2016, la Târgoviște, nu m-am plimbat nici măcar o dată pe banii lor și nici nu am avut vreun beneficiu economic, dimpotrivă. Am dat bani din buzunar ca să vin la Târgoviște, iar Selina Wells de la Interlinking, a venit cu mine în România. Sorin a creat un link cu Universitatea ,,Valahia’’, oportunități pentru târgovișteni, elevi, profesori, inspectori și mulți alții.

   Nu avem nevoie de recunoștință, ne așteptăm însă la bunul simț de a recunoaște valoarea diasporei. Dacă nu plecam, dacă nu ne realizam, eu în Marea Britanie, Sorin în America și mulți alții, în toată lumea, cum am fi putut să înțelegem valoarea lucrului bine făcut și implementat în orașul în care ne-am născut? After all, atâtea cadre didactice au beneficiat de sporuri la salarii și călătorii de unde ei înșiși au putut învăța ceva. ,,You have to travel the journey to recognise the destination’’.

   Diaspora nu este o populație care locuiește departe, împrăștiată în cele patru vânturi. Ne pasă, vedem ce se întâmplă, nu suntem nici orbi, nici proști și mulți dintre noi vrem să ne întoarcem acasă, să ne bucurăm de realizările noastre și să împărtășim și altora ceea ce știm cel mai bine să facem. O experiență de viață trăită – în cazul meu – în trei țări, România, Marea Britanie (unde locuiesc, de când am plecat din Târgoviște, la 24 de ani) și Spania (unde am predat, am lucrat ca interpretă și am avut o casă timp de 20 de ani, una cumpărată cu proprii noștri bani)… Ca interpretă și traducătoare acreditată național și internațional, am avut ocazia să cunosc români cu destine foarte interesante, niciunul dintre ei, chiar atunci când vorbea cu frustrare despre ceea ce se întâmplă în România, nu se gândea la țara lui fără să fie cuprins de un dor copleșitor.

   Ne iubim țara și am văzut cu ochii noștri ce a însemnat, pentru alte țări europene, alinierea la norme impuse de alții. Au trecut anii de la acea cafea, dar în suflet am rămas la fel de tineri și de optimiști. Sper să vedem acea schimbare de care vorbea fratele meu.

Iuliana  RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…