Când spaniolii din Andalucía spun ,,Ven’ p’aca!‘’ (dialect andalu’ pentru ,,Vino încoace!’’) sau ,,Etso e’’ pentru ,,Exact! așa este!’’ sau folosesc unul din cele cinci cuvinte pentru vas/ vază, numim aceste cuvinte și expresii, andalucismos – tipice Andalucíei. Folosită adesea și în contextul datoriei familiale, expresia ,,sângele apă nu se face‘’ poate fi considerată un românism.
Indiferent de cum ne tratează unele dintre rude, ni se aduce aminte că avem gene în comun. Există așteptări și nu se fac excepții. Chiar dacă unii te-au mințit sau au profitat de tine, ți se aduce permanent aminte că trebuie să tolerezi. ,,Lasă că…‘’ ,,Iart-o și pe ea’’, ,,Nu-l lua în seamă‘’ și uite așa, iertăm la nesfârșit, pentru că trebuie să fim văzuți pupând mâna celui care ne-a lovit. The Godfather sau The Godmother…
Nici nu ne întoarcem bine în țară, că ni se face programul. ,,De ce să mai dai banii degeaba la hotel, când poți să stai la mine?’’ Sau ,,stai la hotel, dar programul ți-l faci în funcție de mine și de ai mei’’. Aștepți ore în șir să vină rude de la nouă neamuri, când pe unele nu le-ai mai văzut poate de 20 de ani (și, de multe ori, există un motiv pentru care ai luat această decizie)… but never mind. Nu contează. Faci cum ți se spune pentru că sunt ai tăi și, știu, „sângele apă nu se face’’.
Până când se rupe roata căruței ăsteia care hodorogește perpetuu între două lumi: cea pe care ai lăsat-o temporar sau pe lungă durată, ca să îți faci un rost și aceea cu care te-ai obișnuit. Pendulezi între două lumi și multe decizii, pentru că nu vrei să superi pe nimeni. Și tot superi pe cineva, pentru că nu ai văzut-o și pe mătușa care te criticase când aleseseși (perceput de ea) drumul pribegiei. ,,Fără rost, printre străini, eu aș fi dat bună ziua și copacilor de pe stradă. La ce trebuia să lase slujba aceea bună și să plece?’’ sau ,,Ce ia pe mere, dă pe pere. O fi având ea/el… Jaguar, dar tot mai bine e la mine, unde mă culc și mă scol când vreau”.
,,Am crezut că la voi, în țara aceea, oamenii erau mai breji. Văd însă că sunt toți la fel.‘’ În ochii lor, ai eșuat. Locul unde umblă câinii cu covrigi în coadă e doar un mit. Trebuie să muncești multe ore. Să înveți limba locului. Să te integrezi. Too much effort.
Apoi încep întrebările de genul: ,,Soțul tău / nevasta ta vorbește românește (sau spaniola)? Dar copiii? Cum adică să nu vorbească?’’ Iar dacă vorbesc românește, așa, ca Prințesa Margareta, not good enough.
Limba se perfecționează numai vorbind-o la ea acasă, atunci când devine limbă de supraviețuire. Fapt demonstrat. Încep odd moments când a doua-a treia generație este pusă fait acompli în fața unor veri pe care poate nu i-a mai văzut vreodată sau vecini care ,,nosey parkers’’ (curioși), vor să știe și ce lapte au supt de la mama lor. Niciun fel de respiro. Săptămâna aceea de vacanță se transformă într-o cursă fără sfârșit. Ești ca pe treadmill, la sală.
Venirile și plecările tale sunt comentate, ca și drumețiile. De ce te mai duci și în altă parte? De ce la Sinaia? De ce la Brașov? Pe la mormintele părinților și bunicilor ai fost? (Deși știi bine că tu, care locuiești la mii de mile depărtare, le-ai văzut de mai multe ori decât ei).
Revenirea la matcă nu înseamnă că ne întoarcem la stadiul de copil căruia i se spune ce are voie să facă și ce nu. Suntem adulți acum. Am parcurs un ciclu întreg de viață, la rândul nostru. Avem copii, unii au și nepoți și multe responsabilități. Am văzut lumea și trăim în alte orașe. Cum ne-om fi descurcat singuri atâta vreme? Nu știu însă din ce motiv ancestral, devenim spășiți în fața tradiției, chiar dacă ea înseamnă să uiți de multe din trecut și să îți calci pe mândrie.
Legăturile identitare ne fac uneori să ne anulăm programul pe care ni-l întocmiserăm acasă și să așteptăm cu orele ca să ne adunăm, când nu aveam la dispoziție decât câteva zile. Apoi vin sfaturile, acelea care reflectă un inevitabil clash generațional. Deep down știi că te-ai ,,spurcat’’ în Vest și vrei mai mult de la viață. Ideile tale de acum, de om matur, care a trăit și în alte lumi, nu vor mai coincide cu ale lor. Apoi vorbim despre lumea care ne înconjoară. Avem opinii diferite. Percepții diferite.
Scrie Prințesa urbană pe blogul ei: ,,Nu mai pot să văd mii de comentarii scrise de oameni cu spume la gură, fără logică și noimă, cu milioane de greșeli gramaticale, făcute de oameni care nu pricep limba română, în schimb se pricep la medicină, legislație, istorie și, în general, la orice în afară de limba română. Nu mai suport să văd cifre cu prezența la vot și cu rezultatele alegerilor, bătaia de joc a celor care ne conduc, de la primari la premieri și miniștri. Mă scoate din minți aroganța unora care spun că ei, care-au citit pe google chestii, știu mai bine cum funcționează corpul uman decât medici care fac 6 ani de școală și alți 3-4 de specializare și rezidențiat. Because f… science and common sense and logic.‘’
Sunt recunoscătoare rudelor pentru ajutorul dat în timpul anilor formativi, pentru mesele la care am fost invitată când eram mai tânără și pentru sfaturile primite. Am dăruit și eu din plin. Și rochia de pe mine (literalmente, nu numai metaforic vorbind). Au trecut mulți ani și ,,there is lot of water under the bridge’’, cum spune elocvent, englezul. Unele le mai ierți, dar nu uiți. Am învățat că naivitatea geneticii împărțite te costă (tocmai pentru că – îmi spusese mama- ,,sângele apă nu se face’’.
Fata noastră Kat, la terminarea facultății în Marea Britanie și după un internship în marketing cu JW Marriott în București, a fost cea care mi-a adus aminte că zilele petrecute în România sunt prețioase pentru noi și ne putem permite să le petrecem așa cum vrem. Soțul meu m-a învățat să fiu independentă și sigură pe mine, ca în reclamele ,,Cause I’m worth it’’. Emancipare. Independență. Logică.
Relațiile interumane sunt dificile și trebuiesc întreținute de ambele părți. Datoria de sânge este a tuturor, nu numai a ta. Dacă nu ai avut timp să trimiți un mesaj de ziua de naștere sau de sărbători rudelor tale, cum ai pretenția ca acestea să te invite la botez sau la cununie? Familia nu este doar o instituție cu reguli dure pe care trebuie să le accepți willy-nilly (vrând-nevrând). Ea trebuie să rămână un popas spiritual și emoțional, unde nu ești judecat pentru faptele bune și reușită și la care mergi ca să îți reîncarci bateriile.
Viața e ciclică. Faci fapte bune, așa, cu eroism. Oamenii, inclusiv cei care împart genetica cu tine, se schimbă. Unii consideră că din preaplinul tău li se cuvine și lor. Poți să zici ,,da‘’ de zece ori, dar dacă nu zici și ultima dată, degeaba. Treci în afara cercului de încredere. The circle of trust. Se fac tabere, iar dacă mai ai și opinii diferite pentru că te-a ,,stricat‘’ societatea în care ai trăit, riști să devii un fel de paria. Sunt sigură că mulți vă recunoașteți.
Dar nu îți mai pasă, pentru că știi că ți-ai făcut datoria aceea de care îți amintea mereu mama ta, iar acum a venit timpul să faci ce vrei. Sufli și în iaurt. Dacă compromisurile în favoarea tradiției nu te-au făcut fericit, de ce să continui să le faci?
Poetul Constantin Voicu descrie frumos acest sentiment de retragere într-o lume a ta:
,,Nici prea bogat, nici să cerșesc…
Eu sunt atât cât dăruiesc.
Adun, dar unde să le iau?
Eu sunt atât cât pot să dau.
Ajuns la Cer de pe pământ…
Cât am iertat, atâta sunt.
Şi voi rămâne într-o zi
Atât cât am putut iubi.’’
În poză: mama mea, îngerul meu păzitor…
Iuliana RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
