Începând de mâine, 4 septembrie 2021 și până miercuri, 8 septembrie, în perioada tradițională a ,,Zilelor Orașului Târgoviște”, în zona Centrului Vechi,mai exact pe platoul din fața Școlii Populare de Arte Octav Enigărescu, începând cu ora 11.00 Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest deschide expoziția de fotografie cu titlul „Târgoviște – Case, turnuri și biserici”.
Expoziția face parte dintr-o serie de evenimente incluse în programul Anualei de Arhitectură OM (Oltenia-Muntenia) 2020 ce reunește 4 Filiale ale Ordinului: Prahova, Argeș, Oltenia și Muntenia Vest propunându-și să dezvăluie valori arhitecturale mai puțin cunoscute ale orașului.
Accesul este liber, însă se impune respectarea măsurilor de distanțare fizică.