TABLETA DE VINERI – Victor MIHALAȘCU – Reflecții actuale

Virusul Affluenza sau despre valori materiale versus valori morale (1)

 

„Călcâiul lui Ahile al ordinii mondiale de după Războiul Rece este faptul că publicul înţelege prea puţin liberalismul economic, funcţionarea sistemului pieţei şi modul în care capitalismul creează bunăstare… Dar economiştii înşişi trebuie să-şi asume o parte din responsabilitatea pentru neînţelegere publică….Dacă cetăţeanul de rând nu va înţelege cum funcţionează economia de piaţă, care sunt punctele ei tari si slabe, ordinea economică liberală va continua să fie în pericol”. – (Robert Gilpin – „Economia în secolul XXI. Provocarea capitalismului global”, 2000)

   A apărut un virus nou? Care îi sunt cauzele, ce efecte negative are, cum poate fi atenuat/eradicat? Sunt întrebări fireşti pe care vi le puteţi pune,stimaţi cititori, dar este cazul să facem apel nu doar la ştiinţele medicale, ci mai ales la cele psihologice, economice, filosofice (axiologie, etică)… Şi aceasta pentru că – susţin şi eu opinia lui Gunnar Myrdal, laureat al premiului Nobel pentru economie – în cursul dezvoltării sale, teoria economică s-a izolat tot mai mult de alte ştiinţe sociale. Efectele acestei evoluţii au fost păgubitoare, mai ales pentru că cercetarea economică e nevoită mereu să vină în atingere cu psihologia, jurisprudenţa, sociologia şi filosofia…

   Lumea de azi este o lume guvernată de aşa-numitul virus „Affluenza” după cum l-a etichetat psihologul şi jurnalistul Oliver James, în cartea sa omonimă, reunind sub acest termen o serie de comportamente nocive şi deplasate ale oamenilor. Acest „virus” are un set de valori ce ne fac vulnerabili la suferinţa emoţională,dorinţa de bogăţie excesivă sau de celebritate, nevoia obsesivă de a concura şi compara cu alţii, de a avea cât mai mulţi bani, cât mai multe lucruri, inclusiv putere, deşi ai deja suficient, dorinţa de „a avea” în detrimentul lui „a fi”, sunt câteva dintre aceste comportamente negative ale societăţilor bogate de azi,care pot duce la o anxietate legată de statut începând cu depresii,autodistrugere,abuz de alcool sau droguri,probleme de sănătate mintală,tulburări de alimentaţie sau mai grav de personalitate.

   Lumea nu mai atinge starea de echilibru, ci este într-un permanent dezechilibru cu ea însăşi. Capitalismul aleargă către utopia bogăţiei/averii, randamentului financiar, ca o reptilă globală care se învârte înnebunită în cerc încercând să îşi muşte coada, nemaiputând să conştientizeze că îşi va face o rană uriaşă. Fără a intra în analize sofisticate privind axiologia ca disciplină filosofică şi respectiv obiectul ei de studiu: valoarea, putem spune cu certitudine că acestea, ca de exemplu binele, adevărul, frumosul trebuie să ne fie asemeni unor faruri care ne luminează existenţa, confruntată uneori şi cu umbre, întuneric etc.

   Se face adesea confuzia chiar în rândul mass-media şi al multora dintre noi între valori care au un fundament social evident pentru că s-au format de-a lungul istoriei multimilenare a omenirii şi principii de viaţă personale care ar trebui să ni le formăm pe baza sau pornind de la valori, chiar dacă uneori pot fi contrare sau chiar contradictorii cu valorile (vd. conflicte valorice între generaţii, ori între cele materiale şi cele spirituale, morale etc. de exemplu…). Progresul economic al umanităţii în ultimile secole a fost unul fabulos – deşi foarte inegal distribuit – şi a conturat o lume modernă în care abia acum reîncepem să privim în jur, şi în care importanţa valorilor non-materiale încă îşi caută locul. Nimeni şi nimic nu se mai află astăzi la locul cuvenit, susţine filozoful Rene Guenon în „Criza lumii moderne”: ignoranţa stabileşte deseori limitele înţelepciunii, omenescul preia locul divinului, eroarea învinge adevărul, astăzi omul se autoproclamă tot mai nejustificat măsură a tuturor lucrurilor şi pretinde ca Universul să preia legile făcute de el, cel cu raţiune slabă şi supusă greşelii. Iar cu cât cineva are mai multe nevoi, cu atât mai puţin el este fericit. Devine deci uşor de înţeles faptul că civilizaţia occidentală, multiplicând nevoile artificiale, face ca echilibrul omului modern să nu fie bazat pe fericire, ci dimpotrivă.

   Aceeaşi idee a reevaluării multor valori în lumea de astăzi, parcă preluată de la filosoful Friederich Nietzsche, o susţine şi Andrei Pleşu cu referire la România, în „Obscenitatea publică”: „împestriţarea de azi a realităţilor autohtone are o iritantă dimensiune obscenă, adică o strânsă afinitate cu psihologia neruşinării: neruşinare în politică, în publicistică, în discurs, în modul de a (nu) gândi. Rezultă… o suspensie generalizată a valorilor şi a bunei cuviinţe, cu disoluţia sfielii, a scrupulelor şi a oricărei cenzuri interioare”. De îndată ce valorile materiale precum siguranţa individuală şi supravieţuirea în ziua de mâine sunt atinse, societăţile umane evoluează spre valorile non-materiale, care pun accent pe auto-exprimare şi pe calitatea vieţii.

   Transformările la nivelul valorilor morale au beneficiat de două ipoteze explicative majore: ipoteza rarităţii, în care valorile şi priorităţile fiecărui individ reflectă mediul său socioeconomic; astfel, tindem să punem în mod subiectiv accentul pe tot ceea nu ne este oferit suficient; ipoteza socializării, în care relaţia dintre mediul socioeconomic şi valorile individului nu este una directă şi imediată, şi cu atât mai mult orice schimbări necesită o perioadă îndelungată de timp, deoarece majoritatea valorilor sociale sunt achiziţionate în perioada preadultă; de aici şi diferenţele majore care apar între generaţii. Ipoteza rarităţii ne spune că atunci când societăţile îşi dezvoltă bunăstarea, în perioade de boom economic, ar trebui să ne aşteptăm la promovarea valorilor non-materiale; în schimb, perioadele de criză economică, de sărăcie, ar trebui să ne reamintească de valorile materiale, primare.

    Într-o cercetare efectuată în peste 80 de ţări, România şi SUA se aflau la nivele diametral opuse în ceea ce priveşte valorile diferenţiate pe axa supravieţuire vs. autoexpresie. Adică România a rămas încă preponderent în zona muncii brute, a nevoii de securitate economică a individului, în timp ce SUA au adoptat preponderent valorile non-materiale de calitate a vieţii, emancipare a femeii şi autoexprimare a individului. Societăţile care îşi culeg valorile morale din sfera preocupărilor de supravieţuire se simt ameninţate de străini, de diversitatea etnică, sunt intolerante, valorizează tradiţionalismul rolurilor de gen masculin/feminin (bărbat=puternic, dominant, femeie=fără putere, dominată), au un nivel precar de sănătate, sunt deschise către o guvernare de tip autoritar, şi sunt indiferente la impactul vieţii asupra mediului.

   Unghiul de abordare a valorilor umane la nivel de individ şi de societate din perspectiva rarităţii resurselor poate părea nedrept atunci când ne amintim că raritatea resurselor a însemnat în sistemul capitalist al Statelor Unite, construit prin confruntarea cererii şi a ofertei pieţelor libere, o valoare ridicată a acestor resurse rare, în timp ce în sistemul comunist din secolul al XX-lea raritatea resurselor a însemnat pur şi simplu lipsa lor, inaccesibilitatea lor către cetăţeni (sau cel mult, o disponibilitate extrem de limitată).Iată însă că, striviţi şi modelaţi în acelaşi timp de piramida nevoilor a lui Maslow, într-un ecosistem global al nevoilor care se cuantifică monetar-material, doar deţinerea resurselor monetare, adică a bunăstării materiale, pare să creeze premisele dispariţiei satisfacerii nevoilor primare şi a orientării dinspre valori fizice, materiale, înspre valori imateriale, necuantificabile, adică spirituale.

 

(TEXT SELECTAT ŞI ADAPTAT DIN LUCRAREA: LECŢIILE CRIZEI ECONOMICE – COAUTORI: BOGDAN MIHALAŞCU, VICTOR MIHALAŞCU, EDITURA TECHNO MEDIA, 2011)

 

Victor MIHALAŞCU este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, al cursurilor de formare de formatori pentru economie şi antreprenoriat organizate de C.R.E.E. în parteneriat cu N.C.E.E. (S.U.A.) şi a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius” din Constanţa.