Ştiţi cărei componente i se alocă cele mai multe fonduri într-o afacere economică?
Planul de producţie (2)
Uniunea Europeană a introdus un sistem de audit şi de ecomanagement (EMAS) care ajută la evaluarea, administrarea şi îmbunătăţirea atitudinii firmelor faţă de mediu. Scopul EMAS este promovarea şi premierea firmelor care prin acţiunile de protecţie a mediului depăşesc cerinţele minime impuse de lege şi îşi îmbunătăţesc permanent atitudinea faţă de mediu, primind standardul internaţional ISO 14001. Preţul este direct proporţional cu aria de acoperire a certificatului de mediu. De regulă, o firmă de mărime medie cu 50 angajaţi şi care activează în domenii cu risc scăzut pentru mediu, precum serviciile, plăteşte cam 2.500 de euro pentru primul an şi câte 1.700 euro pentru următorii ani. Finanţarea poate fi asigurată de către utilizatorul direct al serviciilor sau de către terţe părţi precum guverne sau instituţii, ca de exemplu firma de îmbuteliere a apei minerale Vittel care plăteşte agricultorii locali să utilizeze mai puţine îngrăşăminte pentru a reduce contaminarea apei şi totodată propriile sale costuri de purificare.
Analiza impactului asupra mediului este absolut necesară în orice plan de afaceri şi cu atât mai mult în elaborarea proiectelor pentru obţinerea fondurilor europene, pentru că ecodezvoltarea/dezvoltarea durabilă devin tot mai mult preocupări practice!
Nu în ultimul rând trebuie inclusă în planul de producţie organizarea protecţiei muncii respectiv obligaţiile angajatorului şi obligaţiile şi drepturile angajaţilor, ştiut fiind faptul că sistemul de management al securităţii şi sănătăţii în muncă este o parte componentă a sistemului general de management. Atenţie: conform legislaţiei, cheltuielile necesare dotării cu echipament individual de lucru se acordă de către angajator, în condiţiile negociate prin contractul colectiv de muncă, fiind suportate minim 50% de către angajator, iar materiale igienico-sanitare se acordă obligatoriu şi gratuit! În acest context, fiecare firmă trebuie să constituie un comitet aparte.
După analiza producţiei şi a gestiunii sale, voi face referiri succinte la costurile acesteia întrucât ambele aspecte fac parte din orice plan de producţie ca o componentă a unui plan de afaceri. Costul reprezintă expresia bănească a factorilor de producţie muncă (principalul factor de producţie tradiţional, precum şi al combinării factorilor de producţie), pământ, capital tehnic, etc. folosiţi în producerea şi desfacerea mărfurilor de către o firmă. În primul rând, trebuie calculate costurile de operare, adică de funcţionare curentă a activităţii, precum costurile de înfiinţare ale firmei, costurile curente privind materii prime, materiale auxiliare, de personal, de formare, impozite şi taxe locale, servicii externe de contabilitate, juridice, de consulting şi engineering, de preferat pentru toate fazele de proiectare până la punerea în practică etc., costuri de spaţiu, costuri cu mijloacele de transport, costuri legate de procesul de vânzare, costuri administrative. Analiza costurilor de operare demonstrează că înţelegem fluxul tehnologic, că ştim de ce infrastructură avem nevoie, câţi oameni trebuie să angajăm etc.
Costurile de investiţii, adică clădiri, echipamente, maşini, alte bunuri de capital, costurile conexe investiţiei, precum cele privind infrastructura, utilităţile, asigurarea normelor de protecţie a muncii şi a mediului, alte costuri precum cele de proiect ori pentru probe tehnologice sunt la fel de importante. Costurile firmei se calculează la nivel global, pe întreaga producţie, mediu-pe un produs şi, respectiv, marginale antrenate de sporirea producţiei cu o unitate. Există desigur mai multe formule de calcul ale costurilor totale,medii şi marginale. De exemplu, costurile totale se obţin prin însumarea celor materiale, adică pentru capitalul circulant şi amortizarea capitalului fix, şi cele salariale. Există o H.G. 2139/2004 pentru aprobarea catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, adică a acelor imobilizări corporale cu durată mai mare de 1 an şi cu o valoare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre guvernamentală (H.G.), unde sunt stabilite intervale de ani, adică o valoare minimă şi una maximă a perioadei de funcţionare.
Amortizarea fiscală a mijloacelor fixe din construcţii se face doar liniar (adică în cote anuale egale), iar la echipamentele tehnologice se poate face în 3 moduri: liniar; degresiv (adică în cote care scad anual); accelerat (adică în cote care cresc anual); cu precizarea legală că în primul an nu poate fi mai mare de 50% din valoarea fiscală la data intrării în patrimoniul contabil a mijlocului fix. Amortizarea se include în costurile fixe de fabricaţie şi de distribuţie.
Salariile medii, pe angajat (cheltuieli salariale totale, adică suma dintre cele fixe şi cele variabile, sau fond de salarii/număr angajaţi), nu pot fi mai mici decât salariul de bază minim brut pe economie în nicio firmă, indiferent de forma de proprietate. Salariul minim brut pe economie este acordat pentru un program complet de lucru de 165,334 ore în medie pe lună şi este de 4050 lei de la 1 ianuarie 2025, în creştere cu circa 10 % faţă de cel din 2024. Salariul minim brut pe ţară garantat în plată este fixat pe cale legală, periodic, de către guvern pentru a garanta salariaţilor din categoria defavorizaţilor un venit care să acopere un minim de subzistenţă. Acest minim este stabilit în funcţie de mediul social dat.
Problema principală este ca întreprinzătorul să aplice asemenea măsuri astfel încât să reducă costurile pentru a spori – la un preţ de vânzare dat – profitul pe produs şi pe întreaga producţie. Principala cale, neinflaţionistă, de reducere a costurilor totale medii este reducerea costurilor salariale pe unitatea de produs prin creşterea mai rapidă a productivităţii muncii faţă de cea a salariilor, ceea ce satisface simultan interesele consumatorilor-preţuri mai mici de vânzare, ale întreprinzătorilor – profituri mai mari, ale angajaţilor – salarii mai mari, şi ale statului – mai multe impozite încasate.
Strategiile de reducere a costurilor merg până la acel punct în care nu trebuie să afecteze calitatea. Însă chiar şi atunci când se ajunge la concluzia că au fost reduse la minim costurile, prin creativitate se pot găsi noi soluţii de scădere a acestora, cum ar fi: externalizarea anumitor servicii, eliminarea anumitor linii de business neprofitabile, reducerea cheltuielilor administrative, o utilizare mai eficientă a bugetului de marketing, implementarea unui sistem de gestiune electronică a documentelor, care reduce necesarul de spaţiu pentru depozitare şi arhivare a informaţiilor, reduce costurile de birotică şi papetărie şi creşte de asemenea productivitatea personalului. Atenţie, însă, trebuie realizate copii de siguranţă a bazelor de date cu astfel de documente transferate de pe hârtie în format digital şi proceduri adecvate de control al accesului la baza de date. Automatizarea a diverse activităţi contribuie la reducerea costurilor şi reduce erorile umane inerente.
La limită, întreprinzătorul poate ajunge la pragul minim de rentabilitate, adică acel nivel al producţiei când încasările sunt egale cu costurile, profitul fiind deci zero. Pentru o firmă nou înfiinţată, poate fi un început relativ bun care poate fi urmat de creşterea vânzărilor şi a rentabilităţii printr-o strategie de marketing adecvată. Un prag de rentabilitate înalt înseamnă că societatea comercială îşi poate acoperi costurile numai în cazul unui nivel înalt susţinut al activităţilor, adică al unui grad înalt de utilizare a capacităţilor de producţie.
În concluzie, schematizând, vom introduce în planul de producţie: managementul operaţional al producţiei: amplasarea fluxurilor de producţie; alegerea amplasamentului firmei; aprovizionarea tehnico-materială şi gestiunea stocurilor; tabele cu principalii furnizori de materii prime şi materiale, inclusiv din străinătate/subcontractori; calitatea şi controlul său; programarea operaţiilor; graficul de realizare a investiţiei; producţia: etapele procesului de producţie; resurse folosite şi programarea resurselor; date tehnice cu privire la echipamentele / maşinile / tehnologiile / mijloacele de transport; licenţe de fabricaţie necesare; activităţi de proiectare a produselor şi tehnologiilor; capacităţi de producţie; programarea producţiei şi stabilirea dimensiunii ei; metode de organizare a producţiei; prezentarea fluxului de producţie/ etapele procesului tehnologic; tabele cu descrierea produselor realizate; distribuţia mărfurilor; ciclul de viaţă al produselor; impactul asupra mediului; protecţia muncii; costurile de înfiinţare (de start-up), producţie şi desfacere ale firmei: descrierea investiţiei: obiectul investiţiei, furnizor, valoare estimată, durată de amortizare, modul de asigurare cu utilităţi; calculul costurilor pe produs şi pe întreaga producţie; metode de reducere a costurilor; pragul de rentabilitate.
*
„Costurile nu influenţează numai volumul producţiei. Managerii inteligenţi sunt foarte atenţi la costuri atunci când iau o decizie operativă. Ce costă mai puţin: să angajezi încă un muncitor sau să măreşti programul de lucru? Să deschizi o nouă fabrică sau să o extinzi pe cea existentă? Să investeşti în ţară sau peste hotare? Firmele urmăresc să aplice o metodă de producţie eficientă, care să dea cele mai bune rezultate cu cele mai mici costuri “ (Paul Samuelson – „Economie politică”, 2000).
xxx
„Ce anume influenţează forma curbei costului? Cel mai important factor de influenţă este preţul factorilor de producţie, munca, pământul, capitalul etc. Orice manager vă va spune că majorarea chiriilor şi a salariilor înseamnă de fapt creşterea costurilor. Forma curbei costului de producţie depinde însă şi de funcţia de producţie, pentru că dacă îmbunătăţim tehnologia de fabricaţie firma va produce aceeaşi cantitate de bunuri cu un volum mai mic de resurse, iar costurile vor scădea şi curba costului total va avea o formă descendentă”. (Paul Samuelson, op.cit).
xxx
„Una din tezele cardinale ale economiei politice este aceea a rarităţii resurselor. Ori de câte ori dăm o anumită destinaţie resurselor de care dispunem, renunţăm la posibilitatea de a le folosi într-un alt mod. Luarea unei decizii de producţie sau consum ne costă de fapt posibilitatea de a face altceva. Alternativa la care se renunţă poartă denumirea generică de cost de oportunitate. Este valoarea bunului sau serviciului la care se renunţă “ (Paul Samuelson, op.cit.).
xxx
„Pe termen foarte lung, inovaţiile introduc noi metode de producţie care modifică funcţia de producţie. Aceste inovaţii răspund la schimbări ale stimulilior economici cum ar fi variaţiile preţului intrărilor şi ale rezultatelor de producţie. Ele împing în jos curbele de costuri “ ( Richard Lipsey, K. Alec Chrystal – „Economia pozitivă”, 2000).
xxx
Comisia Europeană susţine necesitatea impulsionării producerii noilor tehnologii precum micro şi nanoelectronica, tehnologia materialelor, biotehnologia industrială, studiul fotonilor, sisteme de manufactură avansată. De altfel, majoritatea produselor inovative conţin una sau mai multe tehnologii de acest tip.
xxx
„Cine conduce un automobil are o răspundere mare. Cine creează unul are o răspundere şi mai mare” (Volkswagen, concern ce „a fost un promotor în domeniul protecţiei mediului şi aşa va rămâne şi în viitor”, începând din faza de producţie şi până la aspectul logistic). Analog sunt mesajele de la Panasonic, Petrom etc…
TEXT SELECTAT ŞI ADAPTAT DIN LUCRAREA „ANTREPRENORIATUL – O SOLUŢIE PENTRU CRIZA ECONOMICĂ (AUTORI: VICTOR MIHALAŞCU, BOGDAN MIHALAŞCU, DOINA MIHALAŞCU ) – Editura Techno Media, 2013…
Victor MIHALAŞCU este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, al cursurilor de formare de formatori pentru economie şi antreprenoriat organizate de C.R.E.E. în parteneriat cu N.C.E.E. (S.U.A.) şi a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius” din Constanţa.
Facebook
WhatsApp
TikTok
