Teoria economică „față-n față” cu manipularea (3)
Profesorul Paul Samuelson, laureat al Premiului Nobel pentru economie, pentru lucrarea „Foundation of Economic Analysis”, consilier al mai multor candidați, președinți și deputați americani ori consultant științific al Trezoreriei și Rezervei Federale a S.U.A., și-a propus în mod declarat să lupte și prin toate cărțile sale, scrise singur sau în colaborare cu alții, cu „analfabetismul economic”. În opinia lui, economia politică este interesantă – asemeni societăților care progresează economic – pentru că se ocupă de probleme vitale pentru noi, oamenii, care își cunosc propriile interese și spera să edifice o societate mai bună, inclusiv cu ajutorul unor politici economice adecvate adoptate de către guverne („Economics”, Prima ediție, 1995).
În consens cu celebrul economist, peste un deceniu, cu Ha-Joon Chang care consideră în lucrarea „23 de lucruri simple care nu ți se spun despre capitalism” (2010) că 95% din economie (NB. știință economică) sunt doar lucruri de bun simț, sunt expuse într-un mod mai complicat și chiar pentru restul de 5%, raționamentele de bază, dacă nu și detaliile tehnice, pot fi explicate în termeni simpli. Principiile economiei se învață cel mai bine prin aplicarea lor la acele probleme care îl interesează cel mai mult pe cititorul obișnuit.
Poate că nu întâmplător, profesorul Gary S. Becker câștiga în anul 1992 Premiul Nobel pentru economie ca un precursor al analizei economice a formelor de comportament uman de la discriminare rasială, prețuri, concurență și până la interacțiuni sociale precum crimă și pedeapsă, căsătoria, fertilitatea și familia („Comportamentul uman – o abordare economică”, 1992) străduindu-se să dovedească deosebirea dintre demersul economic și cel sociologic, psihologic, antropologic, politic ori genetic. Totalitatea presupunerilor referitoare la comportamentul maximizator, echilibrul pieței și preferințele formează „inima” abordării economice stabile”, este teza sa principală. Abordarea economică, susține Becker, este aplicabilă întregului comportament uman, fie el unul care implică prețuri, decizii rare, scopuri emoționale, persoane bogate sau sărace, bărbați sau femei, oameni de afaceri sau politicieni etc. Deși sunt multe variabile noneconomice, studiate de alte discipline social-umane, totuși Becker concluzionează că „întregul comportament uman poate fi văzut ca o serie de participanți ce își maximizează utilitatea pornind de la un set stabil de preferințe și acumulează o cantitate optimă de informații și alte intrări de piețe”.
După părerea mea, utilitatea cunoașterii economiei politice se poate vedea și în viața noastră cotidiană, unde în calitate de cumpărători/vânzători/investitori/întreprinzători ne confruntăm adesea cu probleme mai mult sau mai puțin complexe precum achiziții de mărfuri, deschiderea unor afaceri economice ori luarea/finanțarea prin credite – față de care sunt reticențe datorită obișnuinței și dobânzilor mari, adesea întemeiate – ori investiții directe, în noi afaceri, sau alternative, în obiecte de artă, monezi etc. În continuare voi exemplifica cu câteva aspecte concrete în care suntem implicați direct sau indirect și în care dacă nu stăpânim cunoștințe economice, antreprenoriale și implicit juridice solide, putem fi dezinformați, manipulați și în final putem să pierdem datorită ignoranței noastre ori credulității etc. De exemplu, nu trebuie confundate dobânda nominală anuală acordată de bănci pentru depunerile noastre pe un an (sau pe alte perioade de timp) cu cea reală, întrucât 10% în condițiile unei rate anuale a inflației de 15% este de fapt o dobândă real-negativă și, astfel, puterea de cumpărare/venitul disponibil ne scade, ca și salariul real și nu sporesc cum ar fi tentați să creadă cei necultivați care își plasează economiile în depozite bancare.
Cei care iau credite pentru a-și acoperi diverse cheltuieli pentru care nu au bani suficienți trebuie să citească bine prevederile contractuale privind dobânda pe care o vor plăti care poate fi fixă sau variabilă pentru a-și plăti ratele lunare și posibilele penalități puse de băncile comerciale, fiind afectată și capacitatea noastră de rambursare a creditelor luate (de maxim o treime din venitul nostru și al familiei, la care se adaugă și o marjă de risc valutar!), în lei sau valută; nu mai spun de confuzia pe care o mai fac unii între dobândă nominală și dobândă anuală efectivă (DAE), care pe lângă prima mai cuprinde și alte taxe și comisioane, chiar dacă băncile comerciale sunt obligate să o afișeze, explice.
Este bine de știut de către noi toți, posibili debitori ai băncilor comerciale, că în cazul nerambursării creditului la termenul stabilit prin contract vor fi executate garanțiile prevăzute în contract care pot fi imobiliare, depozite în lei sau valută etc. sau giranții ori ipotecă în cazul creditelor ipotecare. În cazul creditelor în valută, trebuie știut că evoluția fluctuantă a cursului valutar, mai ales în sensul deprecierii monezii noastre naționale, ne poate conduce la rate mult mai mari față de cele plătite anterior. Trebuie să ținem cont și de efectele diferite ale unui fenomen/proces economic în timp, pe termen scurt sau pe termen lung, pentru că acestea diferă adesea, ca de exemplu scăderea impozitelor conduce pentru întreprinzători pe termen scurt la creșterea consumului, dar pe termen lung la stimularea investițiilor.
La nivel macroeconomic, atunci când guvernul declară creștere economică datorită sporirii P.I.B. două trimestre consecutive, trebuie să fim atenți dacă aceasta poate fi inflaționistă sau mai puțin pozitivă adică se face pe datorie întrucât în componența sa pot spori cel mai mult consumul public sau privat, și nu investițiile; în plus, să vedem dacă exportul net (diferența dintre valoarea exportului și valoarea importului) are un sold negativ așa cum se întâmplă la noi, adică avem deficit comercial adesea care se reflecta în creșterea cursului valutar (deprecierea monezii), urmată de creșterea prețurilor interne etc.
Cât de eficient investim nu doar în plasamente bancare, titluri de valoare (acțiuni, obligațiuni, titluri de stat ori instrumente financiare derivate), imobiliare sau investiții alternative nu ne pot confirma decât studiile economice aprofundate care ne sfătuiesc să le diversificăm, „să nu punem toate ouăle în același coș”, să riscăm mai mult dacă vrem câștiguri mai mari/dar și posibile pierderi mai mari, riscul fiind, după părerea mea, „un taler cu două fețe” (câștig/pierdere, la fel de posibile ambele!), să ținem cont și de profilul nostru psihologic (adepți ai riscului sau ai prudenței), să facem distincția între credite bancare, cumpărături în rate sau finanțări în leasing etc.
Persoanele neinstruite cred că a face tranzacții bursiere este un „joc”, cum se spune în limbajul comun, un divertisment, chiar un joc de noroc și nu o știință. „A investi înseamnă oameni versus piețe financiare (cum se susține și în lucrarea cu același nume a lui Paddy Hirsch, publicată în anul 2012 de editura Polirom), dar piețele nu sunt pentru cei slabi de inimă, pentru diletanți sau pentru trecătorii ocazionali; ele solicită un anumit nivel de cunoaștere economică, de atenție. Poate nu dați o ceapă degerată pe indicele Dow Jones (N.B. sau la noi pe Indicele BET etc.), dar ceea ce nu știți poate să vă facă rău, să pierdeți sume importante„.
Analiza titlurilor de valoare precum acțiunile trebuia să se bazeze pe analiza tehnică făcută cu ajutorul graficelor prețurilor acestora, al parametrilor tranzacțiilor derulate în trecut cu ele și a indicatorilor financiari calculați pe baza acestora, precum media mobilă (simplă, ponderată sau exponențială), ori PER (price to earnings ratio) ce se referă la raportul preț de achiziție/profit etc. Analiza fundamentală bazată pe studiul rapoartelor financiare ale emitenților (societăți pe acțiuni), al parametrilor activității lor și al indicatorilor calculați pe baza lor trebuie să fie complementară celei tehnice, și nu secundară, cum mai auzim adesea printre investitorii fără cultură economică. La fel de plastic, precum Paddy Hirsch, se exprimă și Lucian Anghel în lucrarea „Economia pe înțelesul tuturor”, publicată în Editura Tritonic, 2012: „…în domeniul serviciilor financiar-bancare nu există „prânz gratis” și clienții trebuie să analizeze foarte atent la ceea ce se angajează când semnează un contract întrucât băncile sunt mult mai conservatoare decât erau înainte de criză economică a primului deceniu al acestui secol și de aceea reglementările prudențiale ale acestora s-au întărit; este recomandabil ca un împrumut să se ia în moneda în care ai venituri, altfel odată cu un credit în valută primești contra cost și un bilet la o ruletă rusească (sper nu rusească cu un glonț adevărat pe țeavă) cu final greu de prevăzut pentru cei care nesocotesc riscul valutar„.
Titlurile de stat au la noi în țară valoarea nominală de 1 leu și sunt în formă dematerializată, sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans, veniturile obținute garantate fiind neimpozabile și operațiunile putând fi făcute la unitățile Trezoreriei Statului, sau online pentru persoanele fizice înregistrate în spațiul virtual (SPV); veniturile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent sunt utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice interne. Desigur că cel mai eficient plasament sunt investițiile directe, adică în afaceri economice private sau mixte, naționale sau internaționale ca formă de proprietate, din care firmele pot obține profit net, dar pot să și piardă, intrând în insolvență sau ajungând chiar la faliment declarat juridic, să se confrunte cu riscuri mai mari sau mai mici, specifice economiei de piață (acoperite parțial sau total de asigurări clasice, generale sau /și cu o componentă investițională).
În lumea reală a afacerilor nu este nevoie de strategii perfecte, scria Kenichi Ohmae, în „The Mind of the Strategist”, 1982, ci contează doar performanța în fața concurenților. O afacere în sens propriu, nu peiorativ (cum mai auzim, din păcate, printre concetățeni!), este strâns legată de un întreprinzător individual despre care circulă la noi și aiurea, numeroase mituri despre ceea ce înseamnă întreprinzătorii, precum „sunt născuți, nu făcuți, formați”, „sunt doar oameni de acțiune, nu și metodici, planificatori buni, teoreticieni”, „sunt numai inventatorii”, „sunt niște aventurieri, asumându-și orice risc în orice condiții”, „sunt complet independenți față de ceilalți, inclusiv față de legile statului (vd. și Constantin Sasu, Robert E. Bernier – „Enciclopedia întreprinzătorului”, Editura Economică, 1999, dar și Eugen Burduș, Ion Cochina, Lucia Crăciun, Amedeo Stoicescu – „Întreprinzătorul”, Editura Prouniversitaria, 2010 etc.). Pot exista desigur și întreprinzători colectivi precum firme aflate în diverse forme de proprietate.
Trebuie să știm, să înțelegem că a fi întreprinzător implică atât avantaje, beneficii, cât și costuri, dezavantaje, precum subliniază majoritatea specialiștilor în business, în educația antreprenorială; de exemplu, ca beneficii sunt amintite adesea independența, regimul de muncă flexibil pe care și-l pot stabili singuri în funcție de nevoi curente sau de perspective economice, manageriale, satisfacții (împliniri) profesionale, recompensele financiare precum salariu, dividende, prime, ori facilități oferite de stat precum deduceri fiscale, subvenții, ori primirea de fonduri nerambursabile europene pe bază de proiecte viabile. Costurile se referă la eșecurile înseși ale afacerii (pierderi, insolvență, faliment), o legislație instabilă și care nu oferă predictibilitate afacerilor private (orice asemănare cu România este absolut neîntâmplătoare!), concurență neloială /nelegală din partea altor firme care sunt pe aceeași nișă de piață etc.
Întreprinzătorii au de înfruntat numeroase riscuri începând cu cel de neplanificare (crezând că se pot descurca pe baza doar a unei experiențe profesionale anterioare la stat sau la alte firme private că salariați, și neelaborând un plan de afaceri riguros!), financiare, social-umane, locația defectuoasă a firmei, etc.
În altă ordine de idei, nu exista practic oameni care să fie mulțumiți de nivelul pensiilor lor acordate de stat pe baza contribuțiilor lor din perioada cât au fost persoane active, salariate. Sistemele publice de pensie se bazează esențial pe principiul repartizării, adică cotizațiile reținute din salarii sunt imediat utilizate pentru a plăti pensiile; de asemenea se bazează pe principiul solidarității între generații (plătim cotizații pentru pensionarii de azi în speranța că și copiii noștri vor proceda la fel în cazul nostru mâine, conform principiului PAYG, „pay as you go”). Legea garantează dreptul la pensie dar nu și mărimea acesteia… în anul 2032, un angajat va trebui să susțină 2.5 pensionari (din cauza scăderii natalității, migrației forței de muncă, dar și creșterii speranței de viață), un raport care va crește presiunea pe acest tip de pensii.
Și în România, ca și în alte țări, există un sistem de pensii multi-pilon, pe construcția recomandată de Banca Mondială. Pe lângă pilonul I, obligatoriu pentru toți angajații, există pilonul II obligatoriu pentru persoanele până la 35 de ani și opțional pentru cei între 35‑40 de ani și pilonul III, la care participarea este voluntară. De aceea este tentant, dar și mai riscant, ca să se treacă la sisteme fondate pe principiul capitalizării, adică cotizațiile sunt plasate pe piețele financiare (în titluri de valoare, titluri de stat, și altele), și nu vărsate imediat pensionarilor, dar din păcate conform unui studiu recent doar 1 din 5 români reușesc să economisească pentru pensii facultative; nu trebuie exclus nici faptul că randamentul capitalului este în practică destul de volatil (vd. și Thomas Piketty – „Capitalul în secolul XXI”, prima ediție, 2013).
Trebuie știut faptul că pentru fiecare angajat căruia firma îi oferă acest beneficiu, sumele vărsate către fondul privat de pensii facultative, vor fi scutite de la plata taxelor salariale în limita echivalentului în RON de 400 euro pe an fiscal, iar angajații beneficiază de deductibilitatea sumei respective din baza de calcul pentru impozitul pe venitul din salariu. Se știe că pensiile publice în România sunt de patru tipuri, și anume: pentru limita de vârstă, anticipate și anticipate parțial (pentru cei care au cel puțin 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare și care au realizat stagiul complet de cotizare, ori au depășit acest stagiu cu cel mult 8 ani), de invaliditate și de urmaș. Din păcate, dacă decesul persoanei survine cu o zi înainte să iasă la pensie – după ce a contribuit 30 de ani la stat – persoana care a suportat costurile înmormântării nu primește nimic decât ajutorul de înmormântare (începând cu 13 februarie 2025, acesta fiind de 8.620 lei neimpozabili pentru decesul unui asigurat și 4.310 lei neimpozabili pentru decesul unui membru de familie neasigurat), iar de la cele private, moștenitorii primesc tot ce s-a acumulat în contul individual care are și clauză testamentară.
Nu în ultimul rând, aș aminti nevoia și importanța însușirii noțiunilor și legislației de protecție a consumatorilor de bunuri materiale, dar și de servicii financiare etc, ca unul dintre drepturile ce ne revin în economia de piață în diversele noastre ipostaze, nu doar de consumatori, ci și de producători, întreprinzători, investitori, debitori, asigurați, pensionari. De exemplu, în cazul luării unui credit bancar, dreptul de a primi inițial informații despre clauzele contractuale, de a alege modalitatea de rambursare a creditului, inclusiv cea anticipată, refinanțarea creditului la aceeași bancă sau la altele, simularea costurilor ce îi vor reveni ca debitor, inclusiv posibile penalități de plată, nemaivorbind de executarea ipotecilor în cazul imposibilității rambursării creditului luat etc.
În concluzie, însușirea cunoștințelor economice/antreprenoriale și a celor juridice implicit, cultura economică în general poate contribui la evitarea manipulării noastre, a celor care altfel ne vom regăsi dezinformați/manipulați ca votanți ai unor partide/coaliții de partide și implicit ai guvernelor lor ori ca simpli cetățeni și care, adesea, ne aflăm în situația că în loc să câștigăm din diverse plasamente financiare ajungem în situația uneori dramatică de a pierde sume mai mari sau mai mici din economiile noastre de o viață. Încă o dată se dovedește că analfabetismul funcțional al elevilor români sau din alte țări de azi – adulții de mâine -, științific și numeric, deși nu este și în domeniul științelor, are consecințe negative grave și conduce inclusiv la analfabetism economic, iar de la acesta la manipulare nu mai este decât un pas!
Să nu îl facem!
Victor MIHALAȘCU este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității București, a publicat mai multe lucrări cu tematică social-politică și antreprenorială și a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius” din Constanța.
Facebook
WhatsApp
TikTok
