TABLETA DE VINERI – Victor MIHALAȘCU – Reflecții actuale

Investiţia în capitalul uman  sau cât valorăm ca forţă de muncă activă (1)

   Poate că cea mai importantă investiţie este investiţia în capitalul uman, în oameni ca forţă de muncă activă, şi înseamnă în principal atât pregătirea generală, educaţia şi formarea acestora prin învăţământul public, dar şi cea de specialitate, ambele contribuind la dobândirea şi îmbunătăţirea cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor profesionale ale individului (la care se adaugă starea de sănătate, abilităţile sociale etc.) pentru a creşte eficienţa muncii sale recompensată cu salariu ca principală formă de venit. Investiţiile prin Programul Operaţional Capital Uman (P.O.C.U.), finanţate prin contribuţiile financiare de la U.E. prin Fondul Social European, începând cu perioada 2007-2013 şi continuând cu cele din 2014-2020 şi în prezent prin Fondul Invest EU pentru 2021-2027 vizează dezvoltarea resurselor umane şi anume ocuparea forţei de muncă, educaţia, incluziunea socială, sănătatea şi alte măsuri de sprijin pentru diverse categorii sociale vulnerabile precum persoanele cu dizabilităţi, cele marginalizate, antreprenori mici şi mijlocii etc., dar şi promovarea inovării şi competitivităţii; numai în perioada 2014-2020 au fost alocaţi la nivelul Uniunii Europene, deci şi României, peste 200 miliarde EUR, inclusiv din fonduri private,pentru sprijinirea tranziţiilor digitale şi ecologice.

   Concret, ca urmare a sporirii productivităţii muncii – deşi mai sunt multe rezerve în acest sens! – de la momentul aderării României la U.E., dar mai ales în ultimii 7-8 ani, salariile din România au evoluat spectaculos, în termeni nominali, salariul mediu net lunar crescând de trei ori. Raportată la inflaţie, creşterea de 11,1% a acestuia în 2024 faţă de decembrie 2023 conform I.N.S. a fost de 5,7%, de 5.645 lei la nivel naţional, cele mai mari valori nete fiind la serviciile în tehnologia informaţiei şi cele de extracţie a petrolului brut şi gazelor naturale. O parte a populaţiei nu percepe aceste creşteri de venituri pentru că sunt încă multe inegalităţi sociale, chiar dacă în ultimii ani au început să scadă… Conform analiştilor Romanian Economic Monitor, de la U.B.B. Cluj-Napoca, diminuarea inegalităţilor este foarte lentă şi între regiuni, dar şi la nivel naţional: dacă în 2007 aprox. 71 % din angajaţi câştigau sub media naţională, în 2023 procentul a ajuns la 67%. Indicele de inegalitate, calculat ca şi veniturile segmentului de 20 % din populaţie cu cele mai mari venituri raportate la segmentul de 20% cu cele mai mici venituri, arată o scădere accentuată a inegalităţilor. Acest raport a fost de 8,1 în 2007 în favoarea celor cu venituri mari desigur, şi, lucru îmbucurător, în 2024 a ajuns la 4,6… În clasamentul european al inegalităţilor veniturilor economice pe 2024, România era la mijloc, la egalitate cu Franţa… (Să nu uităm că în 2015 România era încă ţara cu cele mai mari inegalităţi ale veniturilor din întreaga U.E., de 8,3!).

   De la 1 ianuarie 2025, în conformitate cu Directiva U.E. din oct.2022 privind salariul minim brut european, şi fiind un jalon obligatoriu al P.N.R.R., salariul mediu net lunar în România este de 814 euro, cf. Eurostat, cel mai mic din U.E. fiind cel din Bulgaria, de 551 euro şi cel mai mare, de 2,638 euro – cel din Luxemburg. Pentru a suplini lipsa de forţă de muncă din unele domenii de activitate, apărută şi datorită migraţiei forţei de muncă româneşti din unele domenii în multe ţări europene, prin H.G. a fost aprobat, ca şi în 2023, pentru 2024 un contingent de 100,000 muncitori străini, cei mai mulţi provenind din Nepal, Sri Lanka, Filipine, India, Bangladesh, dar şi din Turcia şi Pakistan. Cei necalificaţi sunt plătiţi de regulă la salariul minim brut, primind între 500-600 euro net, iar calificaţi circa 700-800 euro net (în Nepal, salariul minim brut lunar este de aproximativ 115-200 euro!)

XXX

   Ne-a reţinut atenţia şi un studiu desfăşurat pe 25 de ţări aflate după tranziţia post-comunism către democraţie şi pieţe emergente (deci, inclusiv România) care a demonstrat impactul direct al calităţii capitalului uman (măsurat prin nivelul de educaţie) asupra combaterii corupţiei şi în mod direct asupra promovării creşterii economice. Non-valori precum oportunismul, mercantilismul, traseismul profesional, tupeul gratuit au crescut pe coloana vertebrală a pieţei forţei de muncă din România. Aceeaşi piaţă unde oamenii au lucrat adesea excesiv, dar şi unde oamenii s-au îmbogăţit schimbând joburi la fiecare trei luni. Sosirea oricărei crizei economice blochează angajările, îngheaţă bugetele pentru noi angajaţi şi pentru măriri de salariu, şi toţi traseiştii de carieră încremenesc acolo unde, vorba ´ceea, „îi prinde criza”. Şi acolo de unde tot criza „i-a zburat”, atunci când proprietarii capitalului investit sau general managerii afacerilor acestora au tras linie şi au zis: pe aici nu se mai trece în ziua de salariu.

    Mentalitatea de tipul „timpul trece, leafa merge” este cea care te aduce în stradă la primele restructurări de personal; vei fi primul concediat sau, în cel mai bun caz, ultimul la bonusuri. Astfel că oamenii se reapucă de muncă, cu mai mult respect faţă de angajatori, sau faţă de partenerii de afaceri. Dialogul ia locul monologurilor grandomane.

   Munca nu se păcăleşte, dar nici salariaţii care muncesc. Orice criză economică readuce în mentalitatea colectivă şi individuală percepţia siguranţei unui loc de muncă, ridică la rang de „rege” şi „regină” lichiditatea şi fluxul de numerar, fără a şterge în mod negativ existenţa oportunităţilor pentru oamenii de valoare. Că oamenii de valoare sunt de obicei mai mult apreciaţi în rândul companiilor concurente decât în rândul propriilor companii, este o altă realitate pentru care nu este neapărat nevoie de criză pentru ca ea să rămână, cine ştie… aproape la fel.

   O glumă de pe Internet povesteşte despre cum managerul general şi directorul financiar al unei companii stăteau într-o zi de vorbă. Iar directorul financiar şi-a întrebat superiorul: Şefule, ce facem dacă începem să investim în angajaţii noştri, să îi formăm, să îi pregătim, să îi creştem, iar apoi ei aleg să părăsească compania? La care managerul general i-a răspuns scurt: Asta n-ar fi o problemă până la urmă… Mai grav este ce ne vom face dacă nu investim în angajaţi, iar aceştia vor rămâne în companie…

XXX

   Salariul trebuie corelat cu experienţa profesională. Mergând către prezentul post-criză, se poate spune că a trecut momentul absolvenţilor de A.S.E. care solicitau salarii de început în carieră, „entry level” cutremurător de apropiate de banii pe care alţi profesionişti calificaţi reuşeau să îi câştige abia după câţiva ani de zile de muncă serioasă. Inegalităţilor financiare de tot felul dintre tinerii aceleiaşi generaţii li se adăugau şi inegalităţile dintre generaţiile înseşi, în care experienţa, performanţa şi randamentul profesioniştilor trecuţi de 30 de ani ajunseseră să valoreze cât salariul de început al unui „junior” în limbajul bancherilor actuali.

    Deşi orice criză economică înseamnă şomaj şi concedieri, nu este deplasat să spunem că prin criză se decantează valorile profesionale. Dintr-o dată, cererea din partea companiilor pentru poziţii „entry level” se evaporă, preferându-se profesioniştii cu experienţă, gata să performeze după câteva zile de la angajare şi nu după câteva luni bune de formare şi pregătire.

Poate că nu ne-am întors la proverbul „Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere”, dar cu siguranţă ne-am întors la conştientizarea că cine nu are profesionişti, ar trebui să îi fure de la concurenţă.

    „ Aş vrea să văd mai mulţi români iubindu-şi ţara”, spunea un manager expat… Românii nu se mai iubesc pe ei înşişi, nu se mai iubesc unii pe ceilalţi, iar solidaritatea ad-hoc devine un lux. În societatea în care bunul simţ devine o mentalitate a elitelor, atrăgându-şi tribulaţiile specifice acestora – caracter de minoritate, împingere către marginea discursului public, ostracizarea de către masele largi prin ignorare şi devalorizare -, în care elitele devin veritabile grupuri discordante cu peisajul majorităţii, cu siguranţă că acestei Românii i se va opune o Românie bazată pe valorile respectului, muncii pasionate, inclusiv spirit antreprenorial. România de acum include destul de multe persoane, îndeosebi tineri, pesimiste, demoralizate, de către guvernaţii de ieri şi de azi…  Chiar dacă pare că, aşa cum vom semnala şi în rândurile următoare, clasa politică este „lăsată să-şi facă de cap” prea mult şi de prea multă vreme, revoluţia spiritului românesc nu are cum să fie atât de departe pe cât ne descurajează viaţa din fiecare zi…

XXX

   Lăsaţi Guvernul să-şi facă de cap… Jurnaliștii publicației Ziarul Financiar au scris de foarte multe ori de-a lungul anilor despre întâlnirile dintre guvernanți și mediul de afaceri, în cadrul multiplelor eforturi ale antreprenorilor și multinaționalelor de a crea un dialog constructiv şi cu impact între guvernanţi şi mediul de afaceri. Aproape întotdeauna, se rămâne in cadrul unui „dialog al surzilor” între antreprenoriat şi Stat. Două aspecte, permanent valabile în ultimele doua decenii, rămân următoarele: mediul economic cere din partea statului restructurare şi investiţii în sectorul public; politicienii cer însă timp şi pauze ca să se gândească cum şi de unde să taie investiţii, de fapt amânând de la o lună la alta în speranţa că va trece totuşi criza economică de ieri, de azi şi de mâine, care îi împiedică pe români să mai facă rate şi în schimb să stea cu ochii pe Primul-Ministru. Sau şi mai exact – pe preţul gazelor naturale care creşte, creşte…

   Ceea ce putem sesiza însă cu toţii de atunci de când „criza a intrat la guvernare în România şi după aceea” este că guvernanţii nu au făcut aproape nimic coerent pentru redresarea economică. Dom´ ministru de finanţe, ce mai aşteptai: ori le tai tu, ori ţi le tăiem noi. Salarii şi posturi. Şi nesimţire. Şi acele multe agenţii care nu vor să se dea la o parte ca noi să putem investi câteva zeci de milioane de dolari pentru a le face complet redundante. Şi colecţionarii de locuri în Consilii de Administraţie şi în ambasade şi tot aşa, chiar şi de locuri de veşnică pomenire… Câte grafice, scheme, calcule să mai facem până o să pricepem că cineva ne subestimează inteligenţa şi capacitatea de înţelegere a fenomenelor economice şi politice actuale?

   Suntem duşi periodic nu la urne, ci duşi de nas la urne şi ţinuţi de nas ca să nu ne miroasă toate mafiile şi clanurile de hoţie organizată. Nimeni nu stă să se preocupe ce va fi nu mâine (mâine pe care îl tot amanetăm periodic la F.M.I. sau alte instituţii financiare internaţionale, mâine care azi ne aduce o datorie publică ce a atins un nivel record de 964,3 miliarde lei la finele anului 2024, în creştere cu 180 miliarde faţă de 2023 şi aproape de 3 ori mai mare decât în 2019, datoria externă fiind la finele lui 2024 mai mare de 186 miliarde euro), ci poimâine, când revine ziua de plată. Şi aceasta pentru că principala cauză în opinia specialiştilor în finanţe publice a creşterii alarmante a datoriei publice este creşterea rapidă a deficitului bugetar la 8,65%din P.I.B. în 2024 care are ca efecte pe termen lung creşterea dobânzilor de achitat pentru creditele externe luate de la 2% din P.I.B. în 2024 la 3,5% din P.I.B. în 2031!

Ideal este desigur o creştere economică nu pe datorie, ci preponderent prin propriile puteri de productivitate şi mai general de competitivitate internă şi externă!

 

XXX

 

   Capital uman versus capital financiar… În cele ce urmează vom discuta legătura dintre vârstă, experienţa şi randamentul profesional, versus capitalul financiar pe care ni-l pot aduce acestea. Pentru că, în ceea ce priveşte salariul sau veniturile pe care fiecare dintre noi ajunge să le primească, putem spune cu tărie că nu valorăm cât credem noi că merităm, ci valorăm cât reuşim să negociem!

   De ce membrii unei familii ar trebui să muncească în companii diferite, din sectoare diferite de activitate? De ce un absolvent este plătit mai puţin decât un angajat cu 3 ani de experienţă?

De ce majoritatea tinerilor nu au bani? / De ce majoritatea oamenilor în vârstă au bani? De ce, dacă nu mai eşti tânăr şi nu ai nici bani economisiţi, ai o potenţială problemă? De ce se recomandă să îţi începi o carieră cât mai devreme? Acestea sunt câteva întrebări fireşti pe care ni le punem în viaţa activă sau ca pensionari şi la care ne propunem să răspundem în prezentul articol şi în cel următor.

    Concept introdus de către Gary Becker şi Thomas Schultz în anul 1960, laureaţi ai premiului Nobel pentru economie, capitalul uman este dat de valoarea actualizată a veniturilor noastre viitoare din prestarea serviciilor de muncă, din postura de salariaţi sau de antreprenori.

În cazul decesului unei persoane, capitalul uman devine zero, întrucât nu se mai obţin venituri. Iar tinerii au mai mult capital uman decât oamenii în vârstă, deoarece au în faţă mai mulţi ani potenţiali de muncă (deci şi de potenţiale venituri viitoare); de aceea în graficul de mai jos capitalul uman scade treptat, pe măsură ce vârsta avansează.

   În schimb, capitalul financiar acumulat de tineri este în mod normal inferior celui acumulat de oamenii în vârstă, întrucât cei din urmă au avut mai mult timp la dispoziţie pentru a economisi sau investi veniturile obţinute de-a lungul vieţii. De aceea, capitalul financiar acumulat creşte în general pe măsură ce vârsta avansează.

   La începutul vieţii noastre active de proaspăt absolvenţi cu studii liceale, profesionale sau superioare, capitalul uman este de obicei cel mai important activ, cel mai semnificativ bun pe care îl deţinem ca şi oameni şi care ne poate aduce beneficii materiale. Avem energie, avem prospeţime, vrem să învăţăm, vrem să muncim şi suntem tineri, deci avem probabil 50 de ani în faţă în care să reuşim să muncim în mod remunerat, adică pe bani adevăraţi. Acumularea de capital uman, susţine Gary Becker în lucrarea „Comportamentul uman, o abordare economică” poate chiar modifica funcţia de producţie folosită pentru producerea acestuia deoarece investitorii cu mai mult capital uman pot fi mult mai productivi decât cei care deţin mai puţin. Dar se ştie că valoarea actuală a costului marginal al investiţiei în capitalul uman este egală cu valoarea actuală a beneficiilor viitoare. Timpul petrecut pentru această investiţie specifică tinde să se micşoreze odata cu înaintarea în vârstă pentru că: 1) numărul de perioade rămase şi astfel valoarea actuală a beneficiilor viitoare scad odată cu înaintarea în vârstă şi: 2) costul investiţiei tinde să crească cu vârsta pe măsură ce investiţia creşte întrucât câştigurile la care se renunţă cresc.

TEXT SELECTAT ŞI ADAPTAT DIN LUCRAREA: LECŢIILE CRIZEI ECONOMICE- COAUTORI: BOGDAN MIHALAŞCU, VICTOR MIHALAŞCU; EDITURA TECHNO MEDIA, 2011…

 

Victor MIHALAŞCU este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, al cursurilor de formare de formatori pentru economie şi antreprenoriat organizate de C.R.E.E. în parteneriat cu N.C.E.E. (S.U.A.) şi a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius” din Constanţa.