TABLETA DE VINERI – Victor MIHALAȘCU – Reflecții actuale

Teoria economică „față-n față” cu manipularea (2)

 

   Într-o lucrare colectivă coordonată de către Monica Duduian, „Economie”, 2005, autorii susțin pe bună dreptate că majoritatea ideologiilor moderne se fundamentează pe o anumită concepție asupra economiei; de exemplu, politica liberului schimb are la baza liberalismul clasic al lui A. Smith (autor al „Avuției națiunilor”), în timp ce intervenționismul îl invocă pe J.M. Keynes (autor al „Tabloului economic”), iar comunismul – pe Karl Marx (autor al monumentalei lucrări economice în trei volume „Capitalul. Critică a economiei politice”). Desigur că, adaug eu, aceste ideologii cunosc astăzi o diversitate de forme, modificări, variante; vorbim astfel de un liberalism cu o componentă socială, sau social-democrație cu accente liberale etc. Și un istoric al economiei, Mark Blaug („Teoria economică în retrospectivă”, 1985, a patra ediție), susține această idee conform căreia și teoria economică în forma ei cea mai pură are implicații pentru politică și în acest sens face propagandă politică într-un fel sau altul, dar propaganda nu este același lucru cu minciuna; este sarcina istoricului asupra gândirii economice să se întrebe dacă analiza unuia sau altuia dintre economiști/școli de gândire economică rămâne în picioare, când este eliberată de fondul ideologic.

xxx

   Testarea empirică constituie miezul științelor economice, dar numai miezul… Pentru că, ar continua Gilbert Abraham-Frois („Economie politică”, a patra ediție, 1988) într-un mic dialog imaginar pe care vi-l propun, în științele sociale experimentarea este exclusă; pentru a testa validitatea explicării monetariste a inflației, de exemplu, nu este posibil să fie mărită în vreo economie cantitatea de monedă, pentru a vedea cum reacționează sistemul. Trebuie deci să ne limităm la observații asupra faptelor petrecute concret.

   Rolul analizei și al prelucrării statistice este deci esențial; rezultă că relațiile care pot fi exprimate numeric nu sunt de tip determinist, existând o marjă de eroare de care trebuie ținut cont, iar sociologul și filosoful francez Edgar Morin crede că progresul cunoașterii științifice produce un progres al incertitudinii „bune” (vd. și „Lebăda neagră. Impactul foarte puțin probabilului” și, respectiv, „Antifragil. Ce avem de câștigat de pe urma dezordinii”, lucrări aparținând lui Nassim Nicholas Taleb, și publicate de Editura Curtea veche în anii 2008 și 2014). Ar fi o eroare grosolană să visăm că orice știință care ar fi curățată de orice ideologie și în care ar domni decât o singură viziune asupra lumii, este teoretic adevărată; de fapt, conflictul ideologiilor presupușilor filosofi metafizici este o condiție esențială a vitalității științei („Pour le science”, Le Monde 6.01.1982)…

   Conform teoriei lui Lionel Robbins („Eseu asupra naturii și semnificației științei economice”, prima ediție, 1935) sarcina științei economice ca știință a alegerilor eficace, demersul tipic al raționamentului economic – continuă Frois dialogul imaginar! – este de a evidenția cât costă, ținând cont de resursele disponibile și de prețul mărfurilor considerate, faptul de a dispune de o unitate suplimentară dintr-o marfă, fie bun de consum sau factor de producție; de exemplu, un submarin nuclear în plus echivalează cu un anumit număr de paturi de spital în minus, dar nu economistul trebuie să aleagă, ci doar să lămurească, să ofere un fundament rațional – în acest caz costul de oportunitate aplicabil atât producătorului, cât și consumatorului, și în general tuturor oamenilor – în vederea deciziei pe care omul politic sau un consumator individual sau colectiv o va lua, dar nu trebuie să li se substituie. Deci, intervin în discuție și Richard Lipsey și Alec Chrystal („Economia pozitivă”, prima ediție, 1995), economiștii au menirea de a clarifica probleme importante în așa fel încât fiecare dintre noi, membru al unei economii/societăți să înțeleagă profund, iar guvernanții să primească recomandări politice utile de care să țină cont (și nu de interese mai mult sau mai puțin personale sau de grup, cum se întâmplă adesea la noi, ca și peste tot, aș adăuga eu…!).

   În cadrul analizei unor probleme metodologice în lucrarea „Economie Politică. Teorie micro și macroeconomică”, Editura Didactică și Pedagogică, 1995), profesorii universitari Constantin și Aura Gogoneață atrag atenția asupra unor posibile erori ce pot interveni și în analizele economice, precum eroarea de compoziție, care apare când caracteristicile unei componente sunt considerate valabile și pentru întregul din care face parte aceasta, ca de exemplu, dacă o persoană devine mai bogată întrucât câștigă mai mulți bani, nu înseamnă că toți indivizii care câștigă mai mulți bani devin mai bogați.

Victor MIHALAȘCU este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității București, a publicat mai multe lucrări cu tematică social-politică și antreprenorială și a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius” din Constanța.