In vino veritas (3) – Alternative investiţionale
„Investiţiile financiare nu reprezintă un sport exclusivist,un soi de club select pentru casta speculatorilor de geniu. Nimic nu te împiedică să-ţi pui banii la lucru dacă ai un bagaj minim de cunoştinţe financiare şi o strategie clară de investiţii.” – (Eugen Voicu, Răzvan Paşol – Ghid de investiţii personale)
Pornind de la dictonul în latină atribuit poetului Alceu, vechi de peste 2500 de ani însemnând „în vin este adevărul” (şi care se continuă cu „in aqua sanitas”, adică în apă e sănătatea), vă aduc la cunoştinţă trei veşti bune pentru posibilii investitori în vitivinificaţie, trecute în mod nefiresc, ca şi altele, prea uşor, ca un fapt divers: 1) În anul 2023, producţia de vin a fost de 4,4milioane hectolitri, cu 15,5 % mai mare faţă de cea din anul 2022 şi cu 4% mai mare decât media ultimilor 5 ani, România fiind al şaselea cel mai mare producător de vin din Europa, conform datelor colectate de Oficiul internaţional al viei şi vinului (cei mai mari producători fiind cramele Recaş, Ceptura, Jidvei, Cotnari). În anul 2024, au fost provocări precum seceta, lipsa forţei de muncă, dar şi aspecte pozitive precum sporirea orientării către sustenabilitate şi practici ecologice în viticultură, ca şi creşterea consumului intern mai ales pentru vinul alb cu 50%; populare sunt vinurile demidulci şi demiseci. 2) În luna octombrie 2024, România a câştigat 30 medalii la campionatul mondial de struguri de vin pentru amatori, de la Bruxelles, iar în tot anul a deschis 50 crame noi şi a sporit exporturile cu 12%. În luna martie 2025, România a fost, la Constanţa, gazdă a ediţiei anuale de competitivitate de vinuri rose, în perioada 28-30 martie – Concours Mondial de Bruxelles, Rose Session (itinerant). Au participat 1250 de vinuri din 34 de ţări şi în primul rând Franţa, Italia, Spania, Portugalia. Juriul a fost format din 70 degustători (somelieri, vinificatori, educatori de vin, jurnalişti, achizitori) având 19 naţionalităţi, din care 11 au fost români. Producătorii noştri au înscris 144 de produse, aproape triplu faţă de ediţia anterioară a concursului mondial, cele mai multe vinuri fiind din regiunea Dobrogea, circa o treime din vinuri fiind din soiul Pinot Noir şi Cabernet Sauvignon. Pe lângă competiţia propriu-zisă, au fost făcute vizite şi degustări la cramele dobrogene, cine tematice, conferinţe, masterclass-uri etc. menite desigur să promoveze vinurile şi gastronomia româneşti în lume. A fost cea mai prolifică participare românească la un concurs internaţional de vinuri, România clasându-se la număr de medalii (52) după Franţa, Italia, Spania: am obţinut trei mari medalii de aur cu vinurile Arida Cabernet Sauvignon Ruse 2024, Charme de la Mer Rose 2024, Lacrima lui Ovidiu 5 rose. Producătorul cel mai premiat a fost Murfatlar Vinul, urmat de Cramele Recaş, familia Vlădoi, Crama Cotnari, iar Dobrogea a fost regiunea cu cele mai premiate vinuri roze. Rezultate bune au fost obţinute şi la ediţia din 2025 a concursului de vinuri ambalate Bag-in-Box,de la Toulouse (martie 2025), unde au primit medalii cramele româneşti Beciu, Hamangia, Recaş, Avereşti, Bohotin, Ostrov, Sălcuţa. Pe data de 13 mai 2025, a fost organizată de către BASF Agricultural Solutions România ediţia a zecea a concursului “Poveşti cu vinuri româneşti” pentru viticultorii mici şi mijlocii cu suprafeţe de până la 100 hectare, în finala naţională fiind premiate vinul alb al cramei Serve, vinul rose al cramei Hamangia şi cel roşu al cramei Pandora… 3) Demn de reţinut este şi faptul că în fiecare dintre ultimii ani, sectorul vitivinicol românesc a absorbit 100% din fondurile europene alocate, respectiv 42 milioane de euro anual, pentru reconversia plantaţiilor şi introducerea în cultură a soiurilor cultivate cu vin roşu etc. Pentru perioada 2019-2023 prin Programul naţional de sprijin în sectorul vitivinicol au fost alocaţi 45.8 milioane euro anual pentru promovarea vinului, restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole, asigurarea recoltelor, investiţii, distilarea subproduselor etc.
XXX
Una dintre regulile de bază ale investitorilor este să efectueze plasamente în aşa-numitele „liquid assets” (active lichide), înţelegând prin aceasta că plasamentele făcute să poată fi oricând şi cât mai repede transformate în cash.
Mă voi referi la trei posibile opţiuni: 1)licitaţiile de vinuri; 2)producţie şi desfacere de vinuri; 3)wine bar-uri. S-a descoperit, de mult timp, că achiziţionând sticle de vin din diverse colecţii şi ediţii limitate, peste câţiva ani valoarea lor poate creşte. Efectiv, fiecare dintre noi poate fi de exemplu ori cel care plasează 4000 lei într-un depozit bancar, ori cel care cumpără un Dom Perignon Cuvee Imperial din 2003, să zicem, tot cu 4000 de lei. Atunci când peste 3 ani cel de-al doilea descoperă că la licitaţiile specifice pieţei de vin o sticlă de şampanie ca a lui se poate plasa cu 5000 de lei, se cheamă că ajunge la concluzia că a făcut un plasament inteligent; dacă nu îi este… sete de şampanie, acum o poate revinde altor doritori, colecţionari sau pur şi simplu băutori pasionaţi. Iar primul individ a fost doar un om prudent şi deloc sofisticat, cu depozitele lui bancare cu tot. Cam aşa arată povestirile – în mare parte adevărate – pe care le putem afla de la experţii din domeniu. Argumentele sunt multiple, pornind fie şi de la faptul că per total seria respectivă de Dom Perignon 2003 există într-o cantitate limitată, deci va deveni din ce în ce mai rară pe măsură ce anii trec. Însă există câteva aspecte, probleme, dezavantaje mai puţin menţionate:
– depozitarea vinurilor chiar trebuie făcută în condiţii speciale; deci ori îţi faci o pivniţă/cramă profesionistă, ori poţi plăti pentru ca vinul să îţi fie depozitat în spaţii adecvate; aşa ceva însă costă, şi îţi erodează randamentul aparent minunat al investiţiei; cât costă? depinde, însă nu e chiar neglijabil;
– nu orice vin îşi creşte valoarea peste ani, chiar dacă a fost fabricat într-o serie limitată;
– nu există o relaţie universală direct proporţională între vechimea vinului şi valoarea pe care acesta o atinge pe piaţa de licitaţii; şi asta mai ales pentru că fiecare soi de vin are o curbă de maturitate; rămâne bun un anumit număr de ani, după care începe să îşi piardă calităţile, proprietăţile, oricât de bine este depozitat. Deci, Perignonul nostru, dacă nu e vândut sau consumat în 10 ani, devine doar o amintire de şampanie bună.
Dintre toate tipurile de obiecte licitate la Christie´s, se spune că vinul este cel mai bun indicator al redresării activităţii economice, pentru că orice colecţionar de vinuri are un scop clar, ca orice investitor: să cumpere cât mai ieftin şi să vândă cât mai scump posibil, iar vânzările redevin (şi mai) profitabile atunci când economia îşi revine. Investiţia în vin rămâne însă cu un avantaj secundar de necontestat: dacă vezi că nu reuşeşti să ieşi pe profit, poţi oricând să îţi bei pierderea…
XXX
Pentru un start-up cu vinuri,ca afacere de familie, de producţie (şi, ideal, de desfacere), este nevoie de studii de specialitate în ţară şi străinătate, chiar o tradiţie de familie; investiţia iniţială poate fi de/pentru 50 hectare de vie, adică în primele plantaţii, urmând producţia, înregistrarea mărcii la O.S.I.M., putând fi folosite fonduri băneşti din familie, dar şi bancare şi europene, apoi pentru cramă pentru depozitare/magazin de desfacere, combinat de vinificaţie, irigaţii prin picurare dacă se poate căci sunt destul de costisitoare, dar eficiente, pentru marketing, inclusiv sau mai ales online. Conform estimărilor unui manager român al unei podgorii celebre, costurile de producţie a unui kg. de struguri ajung la 2 lei, dar pentru un litru de vin trebuie 2 kg. de struguri. Munca din cramă mai adaugă 50 de bani la preţ, iar învechirea în butoi de lemn – 4,5 lei pentru că butoaiele sunt foarte scumpe. Se includ şi costurile sticlei, etichetei, dopului, capişonului şi se ajunge la un cost de 12 lei litrul pentru un vin de calitate, în ambalaj de calitate. Distribuţia şi reclama pot ridica valoarea costului unui litru la 15 lei, în afara marjei/cotei de profit, T.V.A. etc. Desigur, o problemă este găsirea forţei de muncă permanente şi sezoniere…
O asemenea investiţie durează circa 5-10 ani. Ca dezavantaje sunt costul ridicat al depozitării, comisioanele mari de vânzare, concurenţa neloială pentru că pe piaţă sunt şi multe vinuri false, afectarea vinului de căldură în timpul transportului. Altele ţin de defecte ale vinului, precum aciditatea volatilă, adică oţeţire, defecte legate de sulf, fermentaţie secundară, deteriorare datorită luminii soarelui.
O altă problemă este faptul că românii preferă 70% vinuri albe, pe când ceilalţi europeni, invers, pe cele roşii. Din păcate, în România subvenţia acordată de către stat viticultorilor este foarte mică, raportată la costul de producţie vitivinicolă, cam 3-5% din costurile anuale, (o „subvenţie de suprafaţă”) adică 140-150 euro la hectar, deşi costurile se ridică la 2500-3000 euro la hectar/an.
XXX
Vinul se cumpără de plăcere, dar şi pentru investiţii. Pentru începerea unei colecţii de vinuri trebuie ştiut că: nu toate vinurile pot fi îmbătrânite, depinde de concentraţia şi structura fructelor (perioada de îmbătrânire pentru un anumit vin se află din resursele online); trebuie asigurat un mediu de pivniţă prietenos în funcţie de temperatură, lumină, umiditate; trebuie găsit cel mai bun moment pentru a consuma/vinde colecţia ta, ştiut fiind faptul că valoarea vinului scade după maturitate, care diferă pentru fiecare strugure şi este în funcţie şi de regiunea şi recolta sa; investiţia în vin nu aduce profituri uriaşe (existând şi riscul de a pierde, deşi e foarte mic); din punct de vedere al profitului, investiţia în vin este pe locul al treilea, cu o marjă de 9% anual, mai puţin în cazul whyski-urilor rare, 40%, iar la vinuri de colecţie precum Bordeaux, peste 400%! (dordevin.ro, 2022); vinul e o marfă perisabilă, nu se încadrează la impozitul pe investiţii şi nu e legată de volatilitatea pieţelor financiare; o asemenea investiţie nu se justifică în restaurantele casual, de cartier sau taverne, adică acelea unde preţul este pe primul loc şi nu calitatea/în restaurantele de lux cu tradiţie, colecţiile private de vinuri este foarte răspândită; dacă în Franţa, Italia, asemenea investiţie are tradiţie de sute de ani, în România abia acum 35 de ani a început producţia de vinuri cu potenţial de colecţionare şi de aceea ţara noastră nu este pe harta investitorilor globali de vinuri (doar unele case de licitaţe organizează licitaţii cu vinuri româneşti).
XXX
O investiţie posibilă sunt şi wine bar-urile, un loc bun pentru a bea un pahar de vin sau a face o degustare de vinuri româneşti şi internaţionale, de a fuma un trabuc bun,de a te întâlni cu prietenii, dar cu condiţia ca şi servirea să fie pe măsură, respectiv somelierul priceput şi pasionat de munca sa. Civilizarea prin vin este un principiu de business pe care se axează şi proprietarii acestor wine baruri. Investiţia poate varia între 50000 şi 120000 de euro, sau mai mult, în funcţie de dimensiunea spaţiului alocat, calitatea finisajelor interioare sau nivelul cantitativ şi calitativ al stocului de vinuri. Proprietarii de wine bar-uri sunt de două categorii, consideră Trends HRB: 1.cei care sunt şi importatori; 2.cei care sunt atât de pasionaţi de vinuri, încât vor să aibă propriul lor business de succes în domeniu. Faţă de business-ul tradiţional de HoReCa, e nevoie ca proprietarii să aibă studii în domeniu, atestate de WSET, să fie somelieri sau cel puţin să colaboreze cu specialişti în domeniu. Să fie conştienţi că se adresează unui segment bine stabilit de clienţi, între 28-45 ani, cu venituri medii spre mari şi care au o cultură urbană. Şi din punctul de vedere al meniului de mâncare acesta trebuie să fie de o mare diversitate, de la platouri reci la brânzeturi sau mezeluri la meniu sofisticat de pairing, unde preparatele sunt gătite de chefi cunoscuţi. Pentru producători, locaţiile de tip wine bar sunt o zonă de nişă, în care îşi pot promova vinurile unui segment de consumatori din ce în ce mai informaţi, interesaţi să aibă acces la etichete premiate, ediţii limitate sau vinuri pe care nu le găsesc în retail. Pentru consumatori, un wine bar este o locaţie unde are parte de informaţie, de diversitate şi calitate. Cramele mici sunt în mod special avantajate de apariţia acestui spaţiu în horeca românească, ţinând cont de faptul că multe dintre ele sunt şi wine shopuri… Pe site-urile acestor firme funcţionează şi o căsuţă de chat, unde cei nehotărâţi pot pune întrebări în legătură cu vinul pe care vor să îl cumpere, inclusiv prin intermediul aplicaţiilor pe mobil…
XXX
Este bine să ştiţi! În anul 2015 a fost promulgată legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole din ţara noastră. Aceasta reglementează producţia şi formele de asociere pe filiera vitivinicolă, atestarea originii, comercializarea şi controlul produselor vitivinicole, cele 4 tipuri de vin, practicile şi tratamentele oenologice şi este în conformitate cu legislaţia europeană. Obiectivul declarat este desigur creşterea competitivităţii producătorilor de vin români.
Piaţa vinului în România a înregistrat o scădere în anii 2009, 2010 din cauza prudenţei consumatorului în achiziţii, determinată de criza economică a anului 2008, fapt care a afectat indirect şi bugetul de familie. Aceasta a determinat şi o serie de producători să-şi vândă afacerile sau cel puţin să caute parteneriate pentru susţinerea investiţiilor. Şi la nivel global, industria vinului s-a confruntat cu scăderea consumului în ultima perioadă, de la 247 milioane hectolitri în 2022 la 221 milioane hectolitri în 2023. Şi aceasta pentru că industria vinului european se reinventează în faţa crizei climatice întrucât încălzirea globală transformă viticultura din Europa, mai ales regiuni ca Bordeaux şi Rioje unde temperaturile cresc, este secetă prelungită şi recolte premature care afectează calitatea vinului. Regiunile nordice devin mai importante pe piaţa internaţională a vinului. Soluţii de criză: plantarea culturilor de acoperire pentru a scădea maturarea rapidă a strugurilor şi mutarea viilor la altitudini mai mari, plus reintroducerea soiurilor rezistente la căldură şi utilizarea hibrizilor.
În consens cu progresul tehnic mondial se manifestă tot mai mult tendinţe noi şi în viticultura românească, ca de exemplu implementarea informaticii pentru a scădea costurile de producţie, mecanizarea lucrărilor pentru că forţa de muncă la recoltare este tot mai puţină şi astfel va scădea numărul zilierilor şi viticultura ecologică versus cea tradiţională, adică mecanizare şi nu lucru manual, folosirea substanţelor organice precum gunoi de grajd şi compost, şi nu substanţe chimice pentru protejarea plantelor etc.
Inteligenţa artificială are un rol tot mai mare şi în acest domeniu vitivinicol pentru optimizarea şi sporirea producţiei, îmbunătăţirea procesului de vinificaţie şi designul etichetelor; prin interpretarea datelor meteo şi a modelelor predictive, viticultorii pot optimiza irigaţiile, preveni bolile şi estima randamentul viitor al viţei de vie.
Revoluţia digitală a deschis uşa pentru un nou început în companiile de nişă,le-a oferit ocazia să lucreze pe piaţa internaţională chiar şi cu un capital mic, multe firme deschizând podgorii virtuale: proprietarul cumpără struguri de la alte podgorii, închiriază spaţii de producţie şi depozitare, găseşte surse exterioare pentru formule de producere a vinului, etichete, sticle, dopuri etc. şi vinde numai prin Internet!
XXX
Pe 6 iunie 2025 a fost promulgată o lege care completează articolul 3 al legii nr. 79/2019 care prevede ca Ziua naţională a gastronomiei şi vinului românesc din prima duminică a lunii octombrie să poată fi celebrată nu doar de către administraţiile publice centrală şi locale, instituţii ale statului şi persoane fizice şi juridice naţionale, dar şi în plan internaţional de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, prin organizarea de evenimente şi programe dedicate diplomaţiei publice şi culturale cu scopul evident al promovării vinului românesc ca tradiţie şi expresie a identităţii naţionale demnă de recunoaştere pe plan internaţional (legea defineşte vinul românesc ca fiind acela obţinut din struguri proveniţi în proporţie de 100% din România şi care are inscripţionat pe etichetă drapelul României!).
TEXT SELECTAT ŞI ADAPTAT DIN LUCRAREA: LECŢIILE CRIZEI ECONOMICE- COAUTORI: BOGDAN MIHALAŞCU, VICTOR MIHALAŞCU; EDITURA TECHNO MEDIA, 2011…
Victor MIHALAŞCU este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, al cursurilor de formare de formatori pentru economie şi antreprenoriat organizate de C.R.E.E. în parteneriat cu N.C.E.E. (S.U.A.) şi a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius” din Constanţa.
Facebook
WhatsApp
TikTok
