TABLETA DE VINERI – Victor MIHALAȘCU – Reflecții actuale

Oportunități de afaceri sau despre inovaţii (doi)

 

   „Uneori, sau deseori când inovezi ajungi să faci greşeli. Este mai bine să ţi le asumi rapid, şi să continui să îţi perfecţionezi celelalte inovaţii.” – (Steve Jobs)

 

   În articolul anterior am încercat să definim pe scurt antreprenorul, antreprenoriatul, afacerea economică în economia de piaţă românească după aderarea la Uniunea Europeană, care afectează firesc şi valorile, modul de acţiune al agenţilor economici români. Nu există progres fără inovaţie, şi nu există inovaţie fără creativitate – iată o axiomă a afacerilor economice dintotdeauna, dar mai ales de azi.

   Mai întâi, să facem o distincţie terminologică între invenţie şi inovaţie. Conform legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, publicată în M.O nr. 541/8.08.2007, invenţia înseamnă un produs sau un procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu condiţia ca acestea să fie noi, să implice o activitate inventivă şi să fie susceptibile de aplicare industrială. Brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenţiei, iar transmiterea dreptului de brevet, totală sau parţială, se face prin cesiune sau licenţă, sau prin succesiune legală ori testamentară, dar numai după expirarea a 4 ani de la depunerea cererii sau 3 ani de la acordarea brevetului. Spre deosebire de invenţie, care se referă la ceva nou, un nou produs/serviciu, un nou proces, la o descoperire nouă, inovaţia se referă la mici îmbunătăţiri ale produselor, proceselor existente. Ambele sunt rezultatul creativităţii tehnice, artistice etc.

   Concret: în anul 2024, microîntreprinderile româneşti împreună cu I.M.M.-uri au beneficiat de finanţare europeană pentru proiectele de digitalizare în cadrul P.N.R.R., prin granturi disponibile cu sume variind între 500.000 şi 3 milioane EUR în funcţie de mărimea firmelor pentru fiecare proiect vizând IA, cloud computing, tehnologia blockchain, calculul de înaltă performanţă, calculul cuantic, internetul obiectelor şi securitatea cibernetică. În total, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a intenţionat să încheie 108 contracte de finanţare pentru a impulsiona digitalizarea I.M.M.-urilor din România. Autoritatea pentru digitalizarea României a creat o reţea de asistenţă pentru transformarea digitală a I.M.M. şi a administraţiei publice, 7 centre de inovare digitală regionale (DIH) conectate la reţeaua europeană Digital Innovation Hub (EDIH), definite ca one-stop-shops, oferind posibilitatea de a putea experimenta şi testa noile tehnologii şi a le aplica în funcţie de nevoile firmelor/administraţiei publice.

   Deja Agenţia naţională a funcţionarilor publici a lansat în august 2024 trei inovaţii pentru o administraţie modernă printr-un proiect în cadrul PNRR, şi anume o nouă pagină Web instituţională, care integrează toate platformele şi instrumentele digitale existente, noul sistem de management al documentelor Documenta, şi Chatbot interactiv (AgentIA) disponibil pe noua pagină web, ce va permite să acceseze cetăţenilor, funcţionarilor publici şi altor persoane interesate, într-un mod interactiv, baza de date de speţe legislative.

   Conform European Innovation Scoreboard din 8 aprilie 2024 (vd. zf.ro), România era un inovator emergent, pe ultimul loc în U.E., cu 18 euro pe cap de locuitor la investiţii în inovaţii, media U.E. fiind de 280 EUR, ţările fruntaşe având între 700-800 EUR pe cap de locuitor. Şi aceasta pentru că finanţarea pentru inovaţii a reprezentat doar 0,2% din bugetul alocat de stat în cercetare-dezvoltare, în timp ce ţările europene au 2%… nu mai vorbim de subfinanţarea educaţiei, 3% din cei 6% conform Legii educaţiei. Ca puncte forte sunt amintite creşterea infrastructurii de bandă largă, broadband, exportul de bunuri tech de nivel mediu şi mare, ca şi de servicii etc.

   Conform Small Business Act, România era pe locul 48 în lume şi 41 în U.E., Elveţia fiind pe primul loc în ultimii 14 ani! Cauza este finanţarea inovaţiilor care scade cu aproape două puncte procentuale în perioada 2020-2024 faţă de 2018-2020, mai ales în industrie, ca şi investiţiile în cercetare-dezvoltare care cresc foarte lent, plus faptul că personalul este de 4 ori mai mic decât media europeană, ţara noastră fiind pe ultimul loc în U.E. şi din acest punct de vedere. Pe data de 29 noiembrie 2024, Eurostat ne informează că cele mai mici cote de finanţare a inovării sunt în România, Bulgaria şi Ungaria, respectiv 9% la noi, pe primul loc fiind Belgia cu 70%!…

   O veste bună totuşi: Comisia Europeană investeşte în anul 2025 140 milioane EUR pentru implementarea de tehnologii digitale esenţiale în cadrul Programului „Europa digitală” (DIGITAL), pentru a stimula implementarea inteligenţei artificiale (IA), a promova competenţe digitale avansate din care: 55 milioane EUR prin introducerea IA generativă în administraţia publică şi în sectorul agroalimentar, a extinde reţeaua centrelor europene de inovare digitală (EDIH) şi a combate dezinformarea, 27 milioane EUR pentru înfiinţarea a patru noi academii de competenţe digitale în domeniul tehnologiilor cuantice, al inteligenţei artificiale şi al lumilor virtuale, 47 milioane EUR pentru implementarea şi utilizarea optimă a noilor tehnologii digitale, iar din aceasta, suma de 5 milioane va fi alocată pentru crearea unei reţele europene de verificatori ai veridicităţii informaţiilor. Cele patru noi cereri de propuneri lansate în 16 aprilie 2025 se încheie la data de 2 septembrie 2025…

xxx

   Un punct de vedere interesant îl găsim în lucrarea lui Steven Johnson, „De unde vin ideile bune. Istoria naturală a inovaţiei“, 2011, Editura Publica. Ritmul inovaţiei sociale se bazează pe regula lui 10/10, un deceniu pentru construcţia unei noi platforme şi un deceniu pentru ca aceasta să îşi găsească o audienţă de masă, vd. Sony, ori Youtube. El demonstrează cât de inovator poate fi spaţiul webului, prin 7 modele, precum adiacentul posibil. Posibilul adiacent presupune că în orice moment lumea este capabilă de schimbări extraordinare, dar numai „anumite” schimbări pot avea loc. Limitele acestuia se lărgesc pe măsură ce sunt explorate. Fiecare nouă combinaţie aduce noi combinaţii în posibilul adiacent, precum o casă care miraculos se lărgeşte cu fiecare uşă pe care o deschideţi. Şi aceasta pentru că ideile bune nu sunt culese din aer, ci sunt construite dintr-o colecţie existentă de elemente, a căror compunere se întinde şi ocazional se contractă în timp. Posibilul adiacent se referă deopotrivă la limite şi la deschideri. „Cu toţii trăim versiunile noastre personale de posibil adiacent la locul de muncă, în comunităţile în care locuim, unde suntem înconjuraţi de noi configuraţii potenţiale, de noi modalităţi de evaluare din rutinele noastre obişnuite, susţine Steven Johnson. Descuierea unei uşi noi poate duce la o descoperire ştiinţifică ce va schimba lumea. Şmecheria constă în a născoci căi de explorare a limitelor posibilului din jurul nostru pentru că a avea idei bune nu presupune să stai izolat, încercând idei măreţe, ci de a pune pe masă cât mai multe piese”.

   Cred că modelul adiacentului posibil, ca şi regula lui 10/10 i se pot aplica şi Anei Aslan, medicul român genial care a descoperit vitamina H3 şi a înfiinţat primul institut de geriatrie din lume, unde a fost director 30 de ani, a pus bazele ramurii gerontologiei şi geriatriei în România, a adus ţării peste o jumătate de miliard de dolari prin brevetarea Gerovitalului şi Aslavitalului… Moartea tatălui său, când aceasta avea doar 13 ani şi era la un colegiu din Brăila, i-a trezit în minte ideea de a ajuta oamenii să trăiască activ tot mai mulţi ani. După absolvirea Şcolii centrale de fete din Bucureşti, în 1915, în timpul primului război mondial a îngrijit soldaţii în spitalele militare din spatele frontului de la Iaşi. Se reîntoarce la Bucureşti în 1919 şi lucrează cu marele neurolog Gheorghe Marinescu şi urmează trei ani cursurile facultăţii de medicină din acelaşi oraş, pe care o absolvă în 1922, este preparator la clinica II din Bucureşti condusă de profesor Daniel Danielopolu, care îi conduce şi lucrarea de doctorat, susţinută în 1924. Urmează apoi o activitate didactică şi spitalicească în Bucureşti şi Timişoara. La clinica din Timişoara, în 1949, a avut ocazia să se ocupe de un pacient tânăr ţintuit la pat din cauza artrozei acute şi i-a cerut consimţământul să îi administreze procaină, observând apoi că acesta suporta mai uşor durerile, chiar putea face unele mişcări. În 1949 devine şef secţie fiziologie a Institutului de endocrinologie din Bucureşti, punct de plecare al carierei geriatrice. A solicitat permisiunea de a lucra într-un azil de bătrâni, unde a continuat cercetările, pe care le-a comunicat Academiei Române. A decis să facă o cercetare farmaceutică asupra efectelor procainei asupra bătrânilor, în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă. În 1952, a reuşit crearea vitaminei H3, în fapt gerovitalul, pe care îl va breveta în 30 ţări. Este cel mai cunoscut medicament românesc peste hotare. Au fost trataţi apoi mari actori, mari politicieni, dar şi persoane simple, deopotrivă bărbaţi şi femei. A fost directorul Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie, în perioada 1958-1988.

   Un alt exemplu, din sfera antreprenoriatului social de data aceasta, este cel al lui Muhammad Yunus, care a avut ideea microcreditelor şi microfinanţărilor: „Am acţionat astfel încât am surprins întregul univers bancar. Băncile obişnuite îi căutau pe cei bogaţi. Noi în schimb îi căutăm pe cei mai săraci.”. E vorba de împrumuturi de câţiva zeci de dolari acordate membrilor din comunităţi extrem de sărace şi fără acces la vreo formă de finanţare bancară, care, mai mult, nici nu puteau oferi garanţii sau colaterale. În 1965, a obţinut o bursa Fulbright pentru studii în SUA şi apoi şi-a luat doctoratul în economie la o universitate din Germania de vest. După foametea devastatoare din 1974, a lucrat pentru combaterea sărăciei, iniţiind un program rural ca principiu de cercetare. În 1976, în timpul vizitei în gospodăriile celor mai săraci locuitori ai unui sat Jobra, a descoperit că împrumuturile bancare foarte mici aveau un impact disproporţionat asupra profitului băncilor pentru că săracii trebuiau să confecţioneze mobilier din bambus pentru aceste împrumuturi cu dobânzi exorbitante datorită riscului de neplată pentru ca săracii să cumpere bambus ca materie primă şi apoi să returneze creditele la scadenţă. Acesta a împrumutat 27 dolari din banii săi către 42 de femei din sat care au obţinut un profit fiecare de 0,02 dolari SUA. Apoi Yunus a obţinut un credit de la Banca guvernamentală pentru a-l oferi săracilor din Jobra. Pentru asigurarea rambursării banca utiliza un sistem de „grupuri de solidaritate”, informale, mici, ai căror membri acţionau ca garanţi reciproci ai rambursării creditelor şi se sprijineau reciproc în eforturile de emancipare economică. Din ideea sa, a luat fiinţă, în 1983, Bangladesh Grameen Bank (care acorda, în 2006, împrumuturi de 6 milioane dolari la 7 milioane de persoane sărace, majoritatea femei, din 73.000 de sate din Bangladesh, dar şi studenţilor, microîntreprinderilor, peste 58% dintre debitori depăşind pragul de sărăcie). În 1989, a dezvoltat un proiect de irigaţii, Grameen Krishi, pentru agricultură, apă şi salubritate, o fundaţie de acordare granturi /Caritate. Ulterior, în 1997, a fost înfiinţată Gramen Phone, o companie de telefonie mobilă pentru populaţia săracă în principal.

   Azi sunt replici ale modelului Băncii Grameen operaţionale în peste 100 ţări, din întreaga lume. Practica a demonstrat că astfel de credite au avut rareori incidente de neperformanţă, micii întreprinzători au avut acces la finanţări în condiţii avantajoase, nu au mai apelat la împrumuturi cu dobânzi mari din partea cămătarilor locali, au putut realiza profit, au ieşit din sărăcie şi au rambursat micro-finanţările primite. Muhammad Yunus, adept al antreprenoriatului social, a pus sub semnul întrebării un model de business şi a căutat un canal alternativ: dacă toate băncile aleargă după clienţii bogaţi, oare de ce nu am încerca să construim o afacere pentru cei mai săraci clienţi? Peste ani, probabil, inventatorii creditelor sub-prime s-au gândit la aceeaşi piaţă-ţintă, dar într-o abordare mult mai grotească. În 2006, Yunus a luat premiul Nobel pentru pace.

   Pacea este inextricabil legată de sărăcie, care este absenţa tuturor drepturilor omului (întrucât 94% din venitul mondial revine azi la 40% din populaţia globului, iar 6 % revine la 60% din polulaţie; jumătate din populaţia lumii trăieşte cu 2 dolari pe zi şi mai puţin). Pacea este ameninţată de ordinea economică, socială şi politică nedreaptă, de absenţa democraţiei, de degradarea mediului şi absenţa drepturilor omului, afirma Yunus la festivitatea de premiere din 2006.

   Cât de valabil este mesajul său şi astăzi sau, poate, cu atât mai mult astăzi!

TEXT SELECTAT ŞI ADAPTAT DIN LUCRAREA: LECŢIILE CRIZEI ECONOMICE- COAUTORI: BOGDAN MIHALAŞCU, VICTOR MIHALAŞCU; EDITURA TECHNO MEDIA, 2011…

 

Victor MIHALAŞCU este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, al cursurilor de formare de formatori pentru economie şi antreprenoriat organizate de C.R.E.E. în parteneriat cu N.C.E.E. (S.U.A.) şi a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius” din Constanţa.