kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE VINERI – Victor MIHALAȘCU – Reflecții actuale

Teoria economică „față-n față” cu manipularea (1)

 

Motto: „Gândirea economică este ca o patimă. Odată ce ați pătruns esența unor principii de judecată economică și v-ați însușit-o, șansele de a o folosi se vor ivi peste tot. Veți începe să observați că multe din ce se spun sau se scriu despre problemele economice și sociale sunt un amestec de lucruri cu sens și fără sens. Veți căpăta obiceiul de a alege lucrurile cu sens de cele fără sens prin aplicarea conceptelor de bază ale analizei economice. Din nefericire, chiar veți căpăta reputația de a fi un „cinic”, pentru că oamenilor, care, de obicei, vorbesc fără sens, le place să-l facă „cinic” pe cel care îi lămurește ce fac„. – (Paul Heyne, University of Washington – „Modul economic de gândire”, Ediția a cincea, 1987).

   În cele trei articole anterioare m-am străduit să descifrez nu doar sensurile manipulărilor de la noi sau de la alții, ci să și arăt numeroasele și complexele ei forme de manifestare mai mult sau mai puțin actuale, printre care și cea statistică în particular și cea economică în general. În finalul lor, am susținut că o soluție principală în prevenirea, atenuarea și chiar înlăturarea lor este, firesc, însușirea de către noi toți a cunoștințelor științifice, printre care și cele economice.

Surprinzător sau nu, teoria economică a devenit regina științelor sociale, este unica direcție a cercetării sociale căreia i se acordă Premiul Nobel. (Robert Hailbroner – economist și istoric american al gândirii economice, autor al cunoscutei „The Worldly Philosophers”).

   Nu mă voi ocupa de definirea obiectului de studiu al științelor economice în general și de cel al economiei politice în special, sistemul acestor științe, ori structura și funcțiile lor, procedeele analizei economice, modele economice ori metodele sale de cercetare, etc. pe care le găsim practic în orice tratat sau lucrare de economie clasice ori contemporane, străine sau românești. Voi analiza în acest articol și în următoarele, ca o continuare a celor deja publicate despre manipulare, inclusiv economică, rolul studiului economiei („economics”), al teoriei economice.

   Mai întâi, o scurtă distincție terminologică întrucât chiar și aici apare adesea imprecizia, confuzia, dezinformarea, și nu doar printre unii elevi ori mass-media: termenul de „economie politică” a fost introdus de Antoyne de Montchrestien într-un tratat dedicat în anul 1615 Regelui și Reginei – Mamă, pornind de la cuvintele grecești „oikos”, „nomos” și „polis „, deci etimologic înseamnă „știința gospodăririi cetății (societății)” și a fost folosit cu precădere între secolele al XVII-lea și al XIX-lea. Apoi, s-a impus în secolele al XIX-lea și al XX-lea termenul de „economics” (Alfred Marshall, 1890) dar pentru a evita confuziile generate în limba română de polisemantismul cuvântului „economie” (activitate economică concretă precum comerțul, etc. acumulare de bani în sens de economisire, teorie/știință), eu îl folosesc, ca și alții, pe cel de economie politică plecând de la termenii grecești.

   Cu atât mai puțin, nu trebuie confundată economia politică cu politica economică, adică măsuri pe termen scurt sau lung elaborate de stat la nivel național, ori de organizații economice, precum este cazul Uniunii Europene, pentru a atenua efectele negative ale dezechilibrelor economice ale economiei de piață, precum politica fiscală, cea monetară, politica bugetară ca politici antitrust sau considerate în sine, politici antiinflaționiste, politici de diminuare a șomajului ori de protecție socială, etc.

Victor MIHALAȘCU este absolvent al Facultății de Filosofie a Universității București, a publicat mai multe lucrări cu tematică social-politică și antreprenorială și a fost profesor la renumitul liceu „Ovidius” din Constanța.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media