E vânt. Ieșise soarele, dar acum e mohorât. Mircea trece ghemuit împingând bicicleta de ghidon. Are două pachete uriașe. Le ia de la gunoi și face din ele tot felul de lucruri. Nu știu pe unde le vinde. Nucii noștri își lasă ce mai rămăsese din nuci – coaja. Cățelul care e de fapt cățelușă e închis și mârâie a ajutor când trec pe lângă el: „Lasă. mă cățel, mai rabdă și tu, că și noi , oamenii, răbdăm destule”. În altă dezordine de idei, când mă întorceam de la Daniel de la magazin un câine m-a lătrat gata să se repeadă la mine. Fata care-l însoțea cu greu l-a oprit. „Ce-ai. mă, cu mine? Eu vă iubesc. Fără câine nu pot trăi. Și văd că și voi, de obicei, mă iubiți”.
Vreau să spun editorilor mei (care, ăhăhă, sunt câtă frunză și iarbă – vreo 2-3!) că de la o vreme, din cauza vârstei, probabil, nu-mi mai tremură inima că-mi apare sau nu-mi apare o carte. Nici cu scrisul nu prea mă mai înghesui – când și când. E dezamăgire, dezabuzare, o anume amărăciune? Toate la un loc? Dracu știe! Ia uite, afară a nins ca-n (nu mă pot reține cu metafora asta tocită) Andersen. Asta da, merită!
Nume de persoane (în special din Basarabia) pe care mi le-am notat cândva pe o hârtie. Acum am găsit-o: Buzălungă, Pulberi, Gălușcă, Coteț, Stârpu, Inimără, Cherdivară (în copilăria mea era un Cherdivară în sat, basarabean fugit de ruși aici), Cânerău, Ciubotăroșie (semn de fudulie), Sarabună, Chiciorgros, Buzăruptă, Coadăgalbănă, Capmoale, Buzămurgă, Cheliarsă, Puleașcă, Bogdaprosti, Meriacri, Sulără, Ciorap, Ditunatu, Spalăcar, Belibou, Gioacăbine, Dragulelii. După cum vedeți, numele provin din porecle.
Locuia în Iași, în orașul culturii cum se zice cu o vorbă tocită. Dar dacă ne referim la cartierul Bularga cel puțin nici nu poate fi vorba de „orașul culturii”. Bulargăi îi spun, chiar locuitorii cartierului, ȚȚȚ, adică Țațe, Țoape și Țărani. Sigur, or fi și oameni deosebiți printre ei. Desigur că și alte orașe au asemenea cartiere. Și asemenea oameni. Spun asta deși nu am fost la Londra, Avignon sau Târgu Bujor. Dar Iașii au… cum să vă spun… au așa un aer destins și distins pe care-l simți și la șase dimineața, când ies bețivii din non-stopuri. Sigur, distinsul e lucru mare, îl găsești pesemne la Paris, la Roma sau Viena, pe când Iașii… Iașii au ceva… așa cum ai un bibelou făcut cadou de nu mai știi cine. Știi că-i ca dracu, dar e-al tău, nu te poți despărți de el. Când am zis „ca dracu”, nu mă refer, desigur, la Copou, la bulevardul Ștefan cel Mare sau la cel numit odată Bărbosu, cum îi ziceau ieșenii, adică Karl Marx, acum cu numele vechi de Lascăr Catargiu, ci la Bularga, la dezafectata zonă industrială sau la măhălălile de cartiere ceaușiste cum zicea George Vasiliu zis Bacovia. Sau la limbajul de barbugiu al primarului Chirica! (Ei, și cuvântul din poveste înainte mult mai este, dragii moșului, dar… trebuie scrisă).
Talibanii au fost invitați oficial în Norvegia. Un tip de pe Hot-News comentează: Și vor veni în straiele oficiale: sandalele și kalașnikovul? Nici cu norvegienii nu mi-e rușine: Vor să introducă egalitatea de gen în toate sectoarele. Deja guvernul norvegian are un număr egal de miniștri și ministrese. Valoarea, meritele nu mai contează. Cum se potrivește asta cu desconsiderarea totală a femeii în Afganistan?
De câteva zile Maria o duce-ntr-o durdură, cum zice mama: Avem un șoricel în casă. Umblă ca nebunul de ici-colo, probabil caută de mâncare. Acum foșgăie între hârtiile de sub chiuvetă. „Unde-i mâța?” strigă Maria. Îl caut – nimic. Motanul nostru supraponderal nu are nici o grijă, doarme ca un mandarin între perne la mama. Ar trebui să fie subțire ca iușca ca să-l intereseze un șoarece.
O fată (nu o cunosc, acum populația s-a amestecat, „viniturile” sunt mai multe ca autohtonii) trece pe drum, ducând un câine de zgardă. Oare știe ea că, de fapt, duce de curea un bărbat: prea mândru, prea rănit în orgoliul lui, ca să urle după ajutor, că nu e capabil decât de protestul de a se încăpățâna să nu meargă mai departe și de a se trage de zgardă, de a se îndărătnici să nu lase jos al patrulea picior în timp ce ea trage cureaua mai departe? Nu.
Dar el, totuși, le iubește în felul lui pe aceste fete neînțelegătoare. Nici ele nu-s lipsite de inimă. Poate că s-ar milostivi de bietul câine dacă ar ști ce este în inima lui. Dar uite că nu știu. Uite așa ne farmecă sufletele pentru că nu știu nimic despre noi, câinii-bărbați. Nu vor pricepe niciodată lumea noastră a câinilor-bărbați.
Mă doare o măsea. Stau cu paracetamolul lângă mine și mă uit la meciul Simonei. Mă mai îmbolnăvește și ea. La 7.20 merg după pâine. Încă nu venise mașina. Aseară am eliberat de cărți o măsuță (are nevoie Maria). Mi-am pus la îndemână Von Kleist, Cehov și Muriel Spark. Citesc în ZdI despre noile arestări: parcă-s dintr-un film – fiii și nepoții lui Cosmos: Contesa, Crenguța Alisa, Anderson, fiul lui Belgian. Numai nobili, domle, din clanul Tănase. Bănuiți etnia.
Afanasi Fet, mare poet rus, când trecea cu careta pe strada Mohovaia, cobora geamul și scuipa înspre Universitate. Obișnuit cu aceasta, vizitiul oprea singur caii când trecea pe lângă Universitate.
Cehov scrie în însemnările sale: „Dacă scrii despre femei, vrei, nu vrei, ești nevoit să scrii despre dragoste. Și tot Cehov: „Dragostea îi arată omului cum ar trebui să fie”.
Iarăși Cehov: -Unui om nu-i trebui decât trei arșini de pământ
-Nu unui om, unui cadavru. Unui om îi trebuie tot globul pământesc.
Pe cînd lucram ca profesor în satul Burdusaci, aflat la 54 de kilometri de Bacău, cel mai apropiat oraș, veneam des acasă, lîngă Iași: mama era singură, Și așa rudele îmi reproșau că vin prea rar, eu mă apăram spunînd că timpul e scurt (veneam vineri seara sau sîmbătă dimineața și plecam duminică seara înapoi), apoi drumurile astea le „rupeam” din amărîtul meu de salar de profesor. În fine, nu mai spun cît de greu îmi era să mă las dus de acasă… Ar fi multe de povestit. Altădată. Într-o iarnă, în ianuarie, am întîrziat luni la școală. Autobuzul era aglomerat, „Șeriful” (un șofer tare de treabă, așa-i ziceam noi,Șeriful, că purta o pălărie neagră, largă) mi-a deschis ușa din spate a autobuzului și așa am putut să mă îngrămădesc și eu. Am ajuns pe la ora nouă, era vînt și viscol, satul pustiu. La școală intru în cancelarie – nimeni! Aceeași încăpere neprimitoare, cu soba spartă la portiță, prin care ieșea veșnic fum, cu masa scrijelită pe care nimeni nu s-a gîndit vreodată să pună o față de masă,cu tablourile atîrnate pe pereți ale unui pictor născut la Burdusaci, tablouri pe care cineva scrisese cu negru și mare, să se vadă, numărul de inventar, cu hîrtia lipită de perete pe care directoarea scrisese mare: PROGROM DE ACTIVITATE. Eu și cu Mihăilă, profesorul care îmi îndulcea zilele cu umorul lui, ziceam Pogrom de activitate. Mi-am dat seama că nu am auzit nici pe hol, cînd venisem, vreun zgomot, nici măcar scîrțîitul băncilor paradite din clase. Ies pe hol și deschid ușa la o clasă – NIMENI! La altă clasă – NIMENI! Parcă picase bomba cu neutroni, aia care omoară oamenii și lasă clădirile în picioare. Sau parcă eram într-un tablou de Giorgio de Chirico, cu peisaje urbane pustii. Unde-s? Era luni, practică agricolă nu putea să fie în miezul iernii. Mi se oprise mintea în loc. Alte explicații nu mai puteam găsi. Pe urmă parcă am auzit un zgomot la clasa ultimă, tocmai de la capătul holului. Merg și deschid ușa și un val de căldură umană mă inundă:
-Hai să dăm mînă cu mînă
Cei cu inima română…
Glasuri firave de copii, dulci, dumnezeiești, așa le-am receptat atunci. Cu greu mi-am putut reține un sughiț de plîns. Era 24 Ianuarie.
Îmi fac notițe pentru capitolul II la roman. Mâine dimineață îl voi scrie – atunci am mintea mai limpede. Stau la fereastra din bucătărie și îmi notez. Afară, pe pervaz, Maria a pus firimituri. Vin pițigoii, se lasă în zbor din pomii din apropiere și ciugulesc repede-repede. Se bat turcii la ciocușorul lor. Parcă sunt la teleenciclopedia, fereastra este ecranul, numai vocea crainicului mai lipsește. Am uitat și de notițele mele și de tot. Mă uit la pițigoi cum sfrr! se lasă pe pervaz. Apoi cip! face unul, păzitorul lor pesemne, garda, și zboară toți. Or fi văzut motanul.
RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…
Facebook
WhatsApp
TikTok
