Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de luni, nr. 3655
29-11-2021

TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Alte fragmente de toamnă

Aș vrea să închei o povestire astfel: Povestea e în întregime adevărată de vreme ce am născocit-o de la un capăt la altul.

Citind în ziar despre pictorul Buiucliu, mi-am amintit de doctorul de copii Buiuc, tot armean și acesta de origine, la care am mers cu Vlăduț când era copil. De la început nu mi-a plăcut – era un tip morocănos. O fi fost bun ca doctor, dar la copii trebuie să fii mai deschis, mai luminos, să știi să le vorbești copiilor. Și Vlăduț, să fi avut 6-7 ani, îi spune cu glăsciorul lui de îngeraș („Măi, vrăjitoareo”, îi spunea o mătușă, auzindu-l) când a intrat:

-Sărâmâna!

Iar doctorul Buiuc:

-Da ce, eu îs popă, uăi!

Ei, spuneți și dumneavoastră!

Nenea Traian venea pe la noi. Nimerea în așa fel ca tata, care îl certa („Măi, Trăiene, măi, oare nu ți-i rușine?”) să nu fie acasă. Era beat, ca de obicei. Am imaginea unei scene din copilărie. El beat, șezând pe pat, cu ochii tulburi. Degaja o putere a răului, care pe noi, pe mine și pe sora mea, Doina, ne speria. Ne temeam de el. Nenea Traian nu cerea nimic. De băut, vreau să zic. Nici mama nu-i dădea. Umbla prin casă, pe afară cu treburi. Ba intra, ba ieșea. Iar nenea Traian, stând pe pat și frământându-și mâinile, spunea numai atât:

-Măi, Săndică! Măi, Săndică!

Săndica e mama. Era atâta tragedie în vorba asta, că o simțeam și eu care eram numai un copil.

În partea cealaltă a ogrăzii bunicilor era casa lui nenea Traian, fratele cel mic al mamei, care a rămas cu bătrânii. Așa era pe atunci: băiatul cel mic rămânea în gospodăria părinților. Au copilărit amândoi: mama și nenea Traian. Ceilalți frați și surori, până la nouă, erau însurați, măritate. De la casa lui nenea Traian era drumul spre poartă, împrejmuit pe părți cu răzlogi. În totul, gospodăria avea vreo 5-6 hectare. Sigur, cea mai mare parte din acest pământ, în primul rând livada, a intrat la colhoz. Eu am apucat însă să prind livada și acareturile așa cum erau înainte. Apoi încetul cu încetul a dispărut totul. Bunicii erau bătrâni, nu mai putea lucru. Noua stăpânire a lăsat totul de izbeliște. Parcă și noii oameni care s-au ridicat au devenit mai indiferenți la acestea. Cei mai mulți au plecat în servicii pe la orașe. Cei de la GAS, apoi CAP au strâns fructele cât au avut ce strânge, apoi au lăsat totul în paragină. După moartea bunicilor, nu a rămas decât casa lui nenea Traian, nelipită și nevăruită nici aceea, parcă era o corabie rămasă în nisip într-o coastă. Citisem pe atunci Dickens și îmi rămăsese în minte imaginea asta în David Copperfield sau în Marile Speranțe, nu mai țin minte. Nenea Traian cât s-a descurajat el, cât l-au descurajat noile vremuri ale „socialismului biruitor”. Prima soție a lui a murit la naștere. Se murea la naștere pe vremea aceea la sate. Nu beneficiau de asistență medicală. Dacă aveau o doftoroaie analfabetă erau prea mulțumite femeile. Mama spune că de atunci Traian s-a apucat să bea. Până atunci nu bea deloc, mai zice mama. Era ca o fată mare, rușinos și tăcut. Poate ca iubirea de soră a mamei să exagereze lucrurile? Nu știu. În orice caz, se pare că Traian a iubit-o pe această Marie foarte mult. și ceva s-a schimbat în rău după moartea ei. După un an-doi s-a recăsătorit cu tanti Natalia, pe care a adus-o tocmai de la Cristești. Trebuia să-și ia altă femeie – avea doi copii de crescut de la Maria – pe Lenuța și pe Mitică, verii mei. Dar nenea Traian a continuat să bea – tot mai mult și pe perioade tot mai lungi. Apoi se reapuca de treabă, încercând să pună gospodăria aceea mare pe roate. Însă după o vreme lăsa totul baltă și mergea prin sat la băut. Își făcuse noi lui prieteni de pahar. În momentele lui de trezie îi disprețuia – niște lepădături. Știa la fel și crâșmele și locurile de băut peste șapte sate. Nenea Traian nu era un fitecine. Era înzestrat, priceput la toate, pe ce punea mâna aur făcea, spunea mama. A făcut armata la vânători de munte, unde intrau numai elitele. Acolo a învățat să meargă cu schiurile. Pe aici, pe la noi, nimeni nu mergea cu schiurile. Nici nu prea avea pe unde. După ce a venit din armată , nenea Traian și-a făcut schiuri din niște doage de butoi și se trăgea cu schiurile pe singurul drum mai propice pentru așa ceva. Se cruceau babele care ieșeau de la biserică – ele nu mai văzuseră decât copii cu săniile la derdeluș. Cu tanti Natalia nu se poate spune că au trăit rău. Dar el bea. Încolo se ignorau. Iar tanti Natalia mai avea și un simț deosebit al umorului și îl ironiza mereu. El, de pildă, mergea cu o căruță de struguri în oraș și îi spunea ei că o să facă bani și o să-i pună la C.E.C. Iar ea îi răspundea în zeflemea.:

-Da, da, la CEP.

Nenea Traian a murit pe la 45 de ani de băutură. O fiică e ingineră, un băiat de-al lui lucrează în administrație, altă fiică e în Italia, iar băiatul cel mic, Titel, a murit într-o încăierare când a vrut să despartă pe niște țigani. Asta-i.

Mi-a povestit o fostă colegă de școală despre bunica ei, care avea cancer. Și îi venea să tragă pârțuri. De-abia se ridica și se ducea în baie să le tragă, să nu fie auzită – nu e frumos!

-Bunică stai aici, nu te mai duce la baie – o ruga nepoata.

Dar ea nu – abia se scula și mergea la baie ca să tragă pârțuri. Ar fi comic, dacă nu ar fi tragic.

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media