TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

   Nu, pentru noi Radu Părpăuță nu a plecat, chiar dacă e pe undeva, printre îngeri, și le spune povești…  Mai avem încă multe dintre gândurile lui de ieri și continuăm, o vreme, să vi le spunem… Cu un colț de lacrimă…

 

Viața este puternică…  

   A pătruns şi în perimetrul cimitirului, iar cimitirul s-a supus, ajungînd să fie parte a vieţii. Pe lîngă morţi, cimitirele mai au o populaţie a lor: cerşetori, bătrîni năpăstuiţi de soartă, bolnavi, bolnavi simulanți, gîngavi, cretini de-a dreptul. Pentru aceştia nişte femei, conduse de o fată iute ca prîsnelul, pun albituri pe morminte, pe care aşează colaci, colivă, fructe, batiste ieftine. Niște ciocli nebărbieriți înmînează oamenilor colaci cu lumînare și batistă. Unul din ei își face de lucru alungând niște copii cu șuturi în fund. Doi țigănuși se ceartă pe colaci, ocazie cu care creștinii află că mamele lor sunt niște curve patentate. Pe ici, pe colo se simte și aici extracția rurală a „praznicului”. Îmbulzeli la canistrele de vin. Figuri patibulare chinuite de arsura bruscă a băuturii. Ceară scursă pe colaci. Demnitatea umilă a unor oameni săraci. Cîte nu poţi vedea în doar cîteva minute sub cîrpa de cer murdar de deasupra cimitirului!
Unei cerşetoare cu coc gri, nespălat i se dă de-ale gurii şi un pahar cu vin. Soarbe întîi vinul. Îl dă peste cap zgomotos, dintr-o suflare. Apoi aruncă colacul cu lumînare într-un tufiş şi se mai încolonează o dată la paharul cu vin. Fata iute ca prîsnelul îi mai toarnă un păhărel.

Un primar…

    Sârbu Petre, mecanic de locomotivă. Oamenii au simțit de la început că are inimă bună. De la gazdă și până la Primărie avea de mers o sută de metri și de fiecare dată se oprea pe drum de șase-șapte ori să vorbească cu diverși veleșteni de una, de alta. Avea un obicei Sârbu. Îi plăcea să glumească, rostind cuvintele cu silabele inversate. De pildă, zicea „Lutsa!” nu „Salut!”, „Ce mai cifa?”, adică „Ce mai faci?” sau „Nebi” în loc de „Bine”. Ridica pălăria din cap când întâlnea femei pe drum, de se împiedicau de bolovani femeile de uimire. Până atunci nici un primar din ăsta pus de comuniști nu scotea pălăria din cap în fața femeilor. Sârbu urca copiii pe batoză, scotea din buzunare și le dădea niște bomboane năclăite și pline de fire de tutun. Îi plăceau tare mult copiii. Cică acasă avea vreo șapte. La strânsul cotelor era îngăduitor, îi păsuia pe oameni. Din cauza asta n-a stat mult primar. L-au schimbat că era prea moale și „pactizează cu chiaburii și mijlocașii greșit orientați politic”. L-au acuzat că a anunțat de cu seară pe boierul Osoianu că a doua zi dimineață urma să fie arestat, iar acesta a fugit. Însă nu au avut dovezi. A fost totuși chemat la Securitate, anchetat, numai el știe ce-a tras. După aceea Sârbu s-a întors la meseria lui. Și atunci când câte-un veleștean îl vedea la Depou cocoțat pe locomotivă, îi striga: „Ce mai cifa, nea Petrică?” „Nebi, mă, nebi”, zîmbea el cu toată fața mânjită de unsoare.

    Renunţ să mai merg spre pasarelă. Paşii mi se îndreaptă de la sine spre dreapta, peste calea ferată, unde pe vremea Împuşcatului era un punct feroviar de control grăniceresc. Atunci cînd îţi place un oraş, cînd eşti îndrăgostit lulea de acesta, după ani şi ani de plimbări prin el, paşii îţi găsesc de la sine o casă sau o stradă. Nu numai sufletul, ci şi trupul tău le recunoaşte.

Dar nici trupul, nici sufletul meu nu au recunoscut o altă constantă a oraşului meu: cîinii vagabonzi. Draci-laci! O laie de vreo cincisprezece mă întîmpină lătrînd fioros la vechea haltă. De ce nu-mi stîrneau deloc mirarea? Fiindcă şi ei fac parte din oraşul vieţii mele. He-he! Oare ce ar fi făcut Philip Marlowe într-o asemenea situaţie? Ar fi scos pistolul? Cu chiu cu vai vestitul detectiv Cozma Răcoare, alias Filip Mîrlău de pe Bahlui, reuşeşte să treacă şi de acest obstacol înarmat pînă în dinţi cu o ţeavă ruginită şi cu înţelepciunea ancestrală a poporului din care face parte, deşteptăciune care spune că orice cîine nu se teme de scurtătură, ci de zburătură. Aşa că mimez că mă aplec după pietre, moment în care cîinii o iau la fugă.

Profitînd de această subtilă stratagemă, traversez vechiul punct feroviar şi ajung în zona industrială, mai precis în ceea ce a rămas din zona industrială. Rad două beri la popasul La Mişu de lîngă Fabrica de nutreţuri combinate, care în popor se numeşte Fabrica de grăunţe. Sub copertina galben-gălbenuş mesele gem de halbe aduse de nişte chelneriţe obosite şi chioare de somn. Vorba ceea: Decât cocoşat de muncă mai bine burtos de bere! Înghesuit printre camionagii şi lumpeni, nu pot cogita, cum aş fi vrut, la cele întîmplate peste zi. Ia mai bine să mergem noi la căsuţa noastră, cuibuşor de golănii! Mai ales că acum e ora propice pentru asemenea trebuşoare. (fragment de roman)

 

Radu PĂRPĂUȚĂ a fost (este…) un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…