TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

„Unui tînăr georgian i-a plăcut o fată și, dorind să se arate om civilizat, a spus fetei:  Domnișoară, îmi permiteți să vă invit la o ceașcă de cafea? Fără să se gîndească prea mult, fata i-a răspuns:  Se poate, numai să nu fumezi în pat. Așadar, să bem pentru agerimea de minte feminină.”

 

Cuvântul XXV… Dzicu să fi fostu nește căpitenii tătătești pre numele lor kapkani. Iară kapkanii aceia multă spaimă și moarte de creștin făcut-au în Țara Moldovii. Așe că bieții oameni s-ascunde și în gaură de șerpe de ei și le dzice căpcăuni. De-acole, de la blăstămățiile căpitanilor cetelor tătărești – kapkanii, veniți în pradă ca haitele de lupchi pe pămîntul țărei, s-o agiunsu la zmeii cei răi, de povestescu drumeții pe la hanuri și rateșe au ominii pe la ședzători – căpcăuni. Ca să videți!

 

Cuvîntul XVII…  Cînd umblat-o în pămîntul moschicesc Milescul Spătariu să intre talmaci la Posolski Prikaz, mai-marele acolo era Artemi Sergheevici Matveev. Șăde Matveev pe-o sofa lată de-un stînjen și-l iscode pe Milescul. Iară acesta, pe-un macat roș de Buhara de țărămonie, stăte smirnă, drept ca lumînarea dinaintea lui Matveev, răspunzîndu-i.

-Ce neam ești? întrebatu-l-o dvoreaninul.

Și fosta-i rușîne Milescului să agrăiască că-i moldovan, gîndindu că moldovanii n-ave cătare așe bună în Țara Moschicească. Așe că grăit-a că-i grecu.

După voroava Milescului cu giuma de gură, Matveev și-o dat cu prepusul că grăiește nu cu adivăr. Atunce tras-o răpide macatul cel roș de Buhara de sub Milescu, că acesta căzut-o în nas și cu gaibele-n sus ca un bondari. Și-o suduit atunce Milescul pe moldovinește:

-Paștile mă-sii!

Ș-o rîs cu lacrămi Matveev:

-Fugi de aice, că tu ești moldovan! Tot așe sudue slujitorii mei.

Și-o arătat că el ave moldovani rîndași la cuhnie și călărași la grajd și dzice că-s oameni cuminți și bine robotesc.

-Și de ce-i mințitu? vrut-a să știe dvoreaninul.

-Sîntem neam micu și de acee fricosu, Artemi Sergheevici.

De-atunce mare prieteșug o legat Matveev cu Milescul.

 

Cuvântul XXIV… Vodă Costandin Mavrocordat, gânditu-s-a cu capul lui cel mare să strângă tăti putoriştile di pi drumuri în zidurile de la svete Gheorghi. Strâns-au oamenii domneşti optzăci di muieri răli. Şi care barbat voie şi să învoie cu vreuna din ele, plăte taxâldarâm la domnie şi o lua cu cununii. Numa nu să pre îngrămăde barbaţii. Iară tălăniţele mure de foami la svete Gheorghi şi era goale. Cere milostenii prin zaplaz şi spune măscări la ominii care trece pi uliţâ. Noroc di buna Doamnă Ecaterina, măcar că greacă, cari li trimite pâni şi lumini, să nu şadă pi-ntuneric. S-o găsât şi pohticioşi să ieie aşa muieri, da’ Dumnedzău i-o pedepsât. Aşa s-o tâmplat cu jupân Şmuel, mindirigiu de la rohatca Păcurarilor. Măcar că cumunitatea  i-o spus să s-astâmpere, el nu s-o lasat. Bătrân fiindu şi văduvoi, s-o gândit să-şi deznierde bătrâneţele c-o pârţoţină de aieste, carele să-i încălzască oasele bătrâne în aşternut. Da’ i-o ieşât deznierdatu’ pi nas. Ş-o ales pi una Aniţa, trupeşă şi tânără, da’ ştiţi vorba bătrânească: Di diparti trandafir, di aproape borş cu ştir. Sau: Di diparti lac înflorit, di aproape lac împuţât. Distrabalata şi dizmaţata aiasta era o amăgelnică, o tălpiză ş-o şugubaţă ci nu s-o pominit. Di îndatâ, fleoarţa şi curviştina, i-o găsât vicleşug lui jupân Şmuel şi i-o spus că-i cinstită şi curată ca Sfânta Vergură şi numa “împrejurărili vitrigi” o făcut-o să calce strâmb, da’ numa aşa, o datâ, di două ori. Îi zice că-i orfană, sărmănica, şi că Agia o râdicat-o degeaba, fără di vinâ. Da’ pi ie o târnosât-o pi sub garduri şi pi sub poduri un righiment di cazaci, da’ ce zâc eu, o armie di oamini. Însă jupân Şmuel i se uita în ochi, cum ţi se uită ghiţălu’ înainte să-l tai. O pupa, o nenere… Ptiu, ci însamnâ să te prosteşti la bătrâneţă! Şi uite aşa putoarea dracului  i-o dat jupânului frenţia sau boala franţozască ce mai nainte se chema procajen, într-un sfârşit, boala curvarilor. Şi scurtă vreme jupân Şmuel o murit cum îi mai rău, în dureri, frenţit. Iar rauca di Aniţa o agiuns mindirigiţâ. Dacă vă puteţi închipui! Pi urmă domnia n-o avut ci faci şi li-o dat drumu’ la tăti distrabalatili. Ş-atuncea să te ţâi, frate, c-o început mai dihai curvăsăria şi depravaţiunea în târgul Ieşilor şi-n tătă Moldova. Na, căpoiul cel prost a lu’ Costandin Mavrocordat.

 

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…