Nu, pentru noi Radu Părpăuță nu a plecat, chiar dacă e pe undeva, printre îngeri, și le spune povești… Mai avem încă multe dintre gândurile lui de ieri și continuăm, o vreme, să vi le spunem… Cu un colț de lacrimă…
O amintire… E mai mult decât amintire: face parte din viața noastră, a mea și a Mariei, soția mea. Când eram student, mă plimbam cu ea prin Copou, pe sub teii despre care Emil Brumaru a scris niște versuri nemaipomenite și pe care tembelul ăsta de primar vrea să-i taie, ne plimbam (nu cu primarul, nici cu domnul Brumaru, ci cu Maria) ne țineam de mână și ne despărțeam când vedeam pe vreo profesoară, pe doamna Cotorcea sau pe domnișoara Bălănescu, că așa era pe atunci. Și deodată, într-un sfârșit de săptămână, îi spun că am să stau acasă, ca să scriu o lucrare. Nu mă întrebați ce fel de lucrare că nu mai țin minte. Și stau eu acasă sâmbătă și duminică, mă frământ ca un pește pe uscat, nu scriu nimic și atunci mi-am dat seama că-s îndrăgostit. Luni merg la cămin, dau de Letiția, colega de cameră a Mariei, care-mi spune că Maria a plâns toată duminica. Doamne, îmi zic, gata, m-ai prins!
Bârboră Beatrice… Bârboră Beatrice, țesătoare la Moldova Tricotaje. A ajuns primăriță după ce, fiind ajutoare de băgătoare de seamă pe la sindicatele întreprinderii, s-a culcat cu un șir de tovarăși de prin birouașe și birouri mai înalte (s-a aflat de la unii veleșteni, care lucrau la Moldova Tricotaje). Era cepeleagă și cu o privire cerească. Se lăsa condusă de secretarul Primăriei, care o frigea până și în Primărie. Habar nu avea de treburile acesteia. Semna actele cu doi de B mari, unduioși și gata! Ca Brigitte Bardot. E drept, își însușise limba de lemn a epocii pe care o turuia pe la ședințe. De fapt asta făceau pe atunci cam toți, doar că limba ei de lemn era și mai calpă, și mai stearpă; vorbea gura fără ea. Încolo se plimba cu șareta, mergea prin livezi, prin pădure la Cosoaia, mânca miere de albine și ciuperci marinate la nea Grigore pădurarul. „Si frumos îi asi la mata!” se entuziasma cu lacrimi cepeleaga. Însă n-a stat mult în funcție, fiindcă a venit Decembrie ’89. Unul Tărăbuță, care se ocupa cu distribuirea buteliilor în sat, și altul Vasilescu, profesor de sport, au făcut revoluția la Velești. Au urcat la Primărie cu câțiva elevi fluturând steaguri și bărăbănind tobițele luate de la organizația de pionieri. În drum au luat și câțiva bețivani de la bufetul local. Tărăbuță i-a luat cheile Bârboroaicei, i-a tras câteva șuturi în fund și i-a zis: „Știi bancul cu dealul?” „Nu”, zice icnind de plâns Beatrice. „Valea!”. După aceea Tărăbuță s-a autointitulat primar.
Radu PĂRPĂUȚĂ a fost (este…) un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…
Facebook
WhatsApp
TikTok
