Nu, pentru noi Radu Părpăuță nu a plecat, chiar dacă e pe undeva, printre îngeri, și le spune povești… Mai avem încă multe dintre gândurile lui de ieri și continuăm, o vreme, să vi le spunem… Cu un colț de lacrimă…
Coleașă – Cu o privire stinsă, tot mai stinsă cu fiecare carte nouă pe care o citește, căci nu mai are demult plăcerea cititului sau a studiului, Coleașă citește ceva despre educația multiculturală sau despre managementul timpului, a stresului, a fîsului, mă rog, o zeamă lungă din asta fără de interes și finalitate, dar la modă după noul standard paneuropean. Încearcă să-și moduleze vocea spartă, cu afectarea și grija pentru efect a actorului care vine în avanscenă să zbiere un aparteu și pentru amărîții ăia de la cucurigu. Din cînd în cînd se oprește din citit și vorbește liber, farfuridic însă. Se axează pe cîte o idee peltică, o apucă strîns, îi dă drumul, iar o înșfacă, îi dă ocol hermeneutic, pe urmă iar o scutură, așa cum face mîța cu un șoarece mort. Cu atitudinea asta afectată, artificială, forțată, mascată și emasculată ar fi foarte bun la o ședință de francmasoni agelaști, adică din ăia care nu știu să rîdă, cu șorțulețe, cu medalii, cu echere, cerculețe și alte îmbilibistroceli din astea.
Imperiul binelui – Că tot ne-am apropiat de pomenirea (și pomenile) fugărelii din decembrie 89: „Trebuia să fi văzut mass-media cîntînd „marele vînt al speranței din Est”, „victoria planetară a democrației asupra barbariei”, ca să înțelegi că triumful pe care-l celebrau contra unor tiranii total răsuflate le aparținea integral lor, doar lor. Păi, nu era o urgență să dispară acele despotisme bătrînești, care privau popoare întregi nu numai de pîine și căldură, dar mai ales de McDo’s, de Club Méditerranée și de soap operas (două ore de televiziune pe zi și un singur canal în România lui Ceaușescu!…)? Dispariția comunismului își capătă adevărata semnificație cînd o înțelegem ca pe un happy end de serial american. Sîngele vărsat la București i-a adus, la final, doar culoarea romantică lipsă, pe urmă, foarte rapid, basmul a luat fața realității. Îmi aduc aminte că însăși revoluția română din decembrie s-a scămoșat, spre întîi ianuarie, în tribulațiile patetice stîrnite în jurul a optzeci și trei de copii orfani adoptați de familii franceze. De asemenea, la căderea Zidului Berlinului cel mai tare m-a frapat o tînără venită în fugă pentru a naște la fața locului, sanctificînd astfel evenimentul în mijlocul mulțimii în extaz.” (Philippe Muray – Imperiul Binelui)
Economică – „E preferabil să fii încornorat decât văduv: sunt mai puţine formalităţi”… (Alphonse Allais) Și mai puține cheltuieli, adaug eu.
Radu PĂRPĂUȚĂ a fost (este…) un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…
Facebook
WhatsApp
TikTok
