TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Nu, pentru noi Radu Părpăuță nu a plecat, chiar dacă e pe undeva, printre îngeri, și le spune povești…  Mai avem încă multe dintre gândurile lui de ieri și continuăm, o vreme, să vi le spunem… Cu un colț de lacrimă…

GOPAK

   Pentru cine nu știe, gopak-ul este un dans popular ucrainean (așa îi spun rușii și așa circulă numele, dar ucrainenii îi zic hopak, cuvîntul vine pur și simplu de la „hop!”, interjecția scoasă de dansatori cînd sar în sus. E un dans de flăcăi ( nu fleșcăi) zdraveni. Îți trebuie forță și vitalitate, ca să poți juca gopak. Am putea apropia dansul de călușul românesc, joc care necesită aceeași vitalitate (așa cum îl joacă călușarii din Oltenia și Muntenia, nu cei din Ardeal, mai lenți). Călușul, am citit, a intrat în patrimoniul UNESCO. De gopak nu știu, dar ar merita. Bine, să mai spun că acuma gopak-ul și călușul sînt jucate de profesioniști și arată foarte spectaculos, spectaculozitate care înainte, evident, nu era la țară. Marin Preda povestește în Moromeții cum jucau călușarii, scena merită recitită (dragostea dintre Polina și Birică este potențată de descrierea dansului călușarilor). Azi – să nu ne furăm singuri căciula, mințindu-ne – în sate nu se mai joacă. Dar voiam să zic altceva, anume de cum juca gopak Nikita Sergheevici Hrușciov…

   Da, e vorba de Hrușciov, cel care a pus capăt luptei pentru putere după moartea Tătucului Stalin și a luat frîiele puterii, Hrușciov care avea să fie debarcat apoi fără violență (mare lucru în „metodica” partidului bolșevic!), trimis la dracu-n praznic într-o „dacea” (vilă), bine păzită, unde și-a scris memoriile cuviincios epurate de tovarășii de la KGB. O variantă a memoriilor, nețesălată de tovarăși, a ajuns în Occident și a fost tipărită, dar nu a făcut gaură-n cer – tovarășul Hrușciov era la fel de bătut în cap și cînd se exprima liber. Pe urmă ceilalți tovarăși l-au pus pe Brejnev, cum se știe, ca să ducă mai departe înfăptuirea socialismului științific (îi zicea așa poate pentru că mai era și un socialism neștiințific, te pomenești), iar Leonid Ilici a dus socialismul unde a dus mutu’ roata și surdul iapa (sau viceversa, nu mai știu). Neavînd ce (mai) face, Gorbaciov a bărbierit din nou socialismul științific, voind să se întoarcă la varianta leninistă, cică asta era ideală, dar, după cum știți, s-a ales prafu’. Dar să ne întoarcem la vremurile bune (bune e un fel de-a spune) de altădată. Tătucul Stalin, în afară de grija popoarelor, se mai distra și el cîteodată…

   Tătucul Stalin, în afară de grija popoarelor, se mai distra și el cîteodată. Își înfunda pipa cu mahorcă, trăgea două-trei păhărele de coniac armenesc și zicea mieros, cu glas molcom, de motan care zgîrie rău: „Eh, tî, Nikita Sergheici, ia trage tu un gopak”. Trebuie spus că la etnia lui Hrușciov scrie „rus”, dar era mai degrabă ucrainean, născut la graniță între Rusia și Ucraina. În fine, remarc doar că tovarășii cu etnie incertă au fost foarte buni comuniști, ei erau „internaționaliști”, asta de la Lenin la Bodnăraș al nostru (al nostru, ptiu!), așa cum cîinii de rase amestecate îs cei mai răi. Hrușciov a muncit în Donbas, a fost, trimis de Stalin, prim secretar al R.S.S. Ucraineană, a făcut multe crime pe acolo, ți se face părul măciucă numai dacă le înșirui. Și, cum zic, Stalin șuieră molcom, cu accentul lui osetin (osetinii îs cei mai al dracului gruzini, cel puțin așa zicea poetul Osip Mandelștam, care a cunoscut GULAG-ul dinăuntru): „Eh, tî, Nikita Sergheici, ia trage mătăluță un gopak”. Hrușciov era luat drept măscăriciul Biroului Politic, cît distra el, cît se distrau ceilalți ( mai bine zis își băteau joc) pe seama lui. Dar nu mai era tînăr, plus că era moleșit de pileală. O mică digresiune: Unii istorici spun că a fost un necioplit și un temperamental, fapt care a scandalizat lumea politică mondială, dar trebuie pus în ecuație și faptul că era un pilangiu mereu cu bomba-n nas.
La gopak se cere să te lași pe vine, să duci mîna la ceafă și, în același timp, să arunci picioarele lateral, mîna dreaptă cu piciorul stîng și viceversa. Și a jucat Nikita Sergheici de-i mergeau fulgii. Atîta i-ar fi trebuit – să nu joace și, Doamne ferește, să-i sară țandăra Tătucului. Cum era gras, Nikita mai cădea pe jos, dar nu se oprea. Stalin azvîrlea în el cu roșii chiflicite și se distra la culme. Mda, putem trage niște concluzii și din aceste istorioare.

 

Radu PĂRPĂUȚĂ a fost (este…) un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…