Nu, pentru noi Radu Părpăuță nu a plecat, chiar dacă e pe undeva, printre îngeri, și le spune povești… Mai avem încă multe dintre gândurile lui de ieri și continuăm, o vreme, să vi le spunem… Cu un colț de lacrimă…
La „Carne” – O tipă de vreo 50 de ani, pungită pe la ochi, gheboșică puțin, cu un paltonaș gălbui scămoșat – pare o buburuză rătăcită… Ține în mînă o bucată de costiță pe care o întorcea pe toate părțile. Apoi o returnează vînzătoarei: „Mai bine o bucată de slănină… Dar să fie slabă”, adaugă repede. Cum dracu să fie slănina „slabă”? mă gîndesc. Vînzătoarea nu zice nimic. E învățată.
Fotbalistică – FIFA votează extinderea Cupei Mondiale la 48 de echipe. Așa, să fie mulțumiți toți, frate, în spirit multicultural, multirasial și multistupidial. Se speră să se califice și atolul Funafuti cu capitala în satul Vainaku. Atenție numai ca numărul țărilor participante să nu depășească numărul statelor lumii.
Un politician – (poate fi oricare): Vorbea liber despre orice. De ce să nu o facă, când puzderii de „proști școliți” își dădeau cu părerea despre „flacăra violet”, iar un ziarist socotit o floare a intelectualității aborigene trata fenomenul micțiunii? Chiar dacă tema emisiunii era bine definită, X. găsea portițe să vorbească despre lucruri mai mult sau mai puțin prostești care erau la modă și care trezeau controverse. Explica lung și întortocheat cu exemple luate din diverse domenii. Despre câte nu poți să vorbești, ca să trezești „largul interes al prostimii”, cum zicea C.: primul zbor pe lună (desigur, a fost o gogoriță a americanilor), campionatul mondial de fotbal, flacăra sus-numită, pașapoartele electronice, codul de bare de pe dozatoarele de bere, turnurile gemene… Divaga lung și lax pe tema „Of, dacă am ști câte mizerii mâncăm”, a încălzirii globale, a Codului lui da Vinci, a mormintelor lui Hristos (fiindcă sunt mai multe, nu știați?), a crizei de pe nu știu unde și, bineînțeles, a pericolului de a se instala și la noi (din cauza conjurației mondiale, a evreilor, a ungurilor, a americanilor, etc.), a legăturii care există între sărăcimea care caută prin gunoaie și plăcile strălucitoare de alamă de pe ușile băncilor. Comparația din urmă o știa dintr-un film american cu Johnny Depp, film făcut cu mormane de bani pentru sărăcanii lumii. Iar când era în criză de subiecte, bătea toba pe tema conspirației neștiute, care este în spatele nostru. Sugera mai pe față, mai pe dos, dar mai mult pe față, că adevărul e păzit cu strășnicie de oameni răi, care țin omenirea sub oboroc, dar mai ales România, care este urgisită din toate părțile. La aceste taclale televizate X. se străduia să arate a om politic nou, unul antisistem. În timp ce liderii locali din partide, dar și din partidul lui, își trăgeau cu sete și încrâncenare la gioale pentru a se instaura la butoane, X. încerca să arate prin calm și cumpătare că apariția lui e menită să asaneze întreaga mocirlă a politicii locale, să reseteze programe politice vetuste. În fapt, el era un nou tip de mincinos pe scena politică, unul inventiv și zeamă lungă, care uneori era briliant în argumente (aici rolul lui C., „ideologul” său, era major), alteori își închipuia argumente absurde, care ar putea fi, de ce nu? adevărate. Credea și el pe jumătate în ele, căci erau frumoase, în timp ce realitatea era de cele mai multe ori searbădă și neîndurătoare. Iată de ce atâția oameni îi sorbeau balivernele seară de seară. Vedea seara lumina de chihlimbar a televizoarelor lucind la miile de ferestre ale blocurilor și îi creștea inima: „Doamne, câtă dreptate am, câte adevăruri spun!”
Radu PĂRPĂUȚĂ a fost (este…) un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…
Facebook
WhatsApp
TikTok
