Nu, pentru noi Radu Părpăuță nu a plecat, chiar dacă e pe undeva, printre îngeri, și le spune povești… Mai avem încă multe dintre gândurile lui de ieri și continuăm, o vreme, să vi le spunem… Cu un colț de lacrimă…
Cu Păstorel… O întîmplare cu Păstorel Teodoreanu pe care n-am citit-o, ci o știu de cînd eram student de la Domnul Profesor Ilie Dan. Soția lui Păstorel, tot văzîndu-l că venea matrafoxat acasă, i-a spus într-o zi: „Măi, nebunule, ai să vii într-o bună zi cu dricul acasă”.
Păstorel ce a făcut? A angajat într-o bună zi toate dricurile din Iași, vreo 12, și a venit acasă cu dricul. Bineînțeles, el trona pilit în ultimul, bînd cu prietenii: „Ai vrut cu dricul, poftim, am venit cu dricul.”
Morală… Ce aplaudăm în seria de filme cu Nașul și în alte filme de acest gen despre Mafia? Aplaudăm idealizarea prostească a familiei, clientelismul practicat, cultul grotesc al „onoarei”, răzbunarea (vendetta), legea tăcerii (omerta). Aplaudăm, e drept, niște actori mari (Brando, Pacino), dar fără să ne gîndim că aplaudăm de fapt imoralitatea. Sînt prea critic? Lipsit de umor? Cum stă chestia?
Interogație… De ce se spune limba maternă și nu paternă? Pentru că mama vorbește mai mult…
Altă întrebare… Știți de ce se urcă găinile pe gard? Ca să le vadă cocoșii copanele…
Încă una… Cum își aleg chinezii numele viitorului copil? Dau drumul la un lighean pe scări și notează ce aud…
CBC News… O știre veche, din decembrie 2006, dar astfel de chestii se tot întîmplă în „lumea nouă” a corectitudinii politice benevol asumate… Pe scurt, o judecătoare, Marion Cohen este numele ei, dispune în ajunul Crăciunului, mutarea într-un loc mai puțin vizibil, a pomului de Crăciun de la intrarea în Curtea de Justiție din Ontario, Canada, pe motiv că acesta ar putea să cauzeze „disconfort” anumitor persoane, angajați ne-creștini precizează dînsa, sugerîndu-le că nu ar face parte chipurile din aceeași instituție. E de rîs o asemenea prostie, dar oameni ca judecătoarea Cohen nu mai știu să rîdă, nu mai știu să se bucure. Ei știu doar să pună la cale o societate perfectă fără rîs. Eh, pînă la urmă, după discuții pro și contra, pomul a rămas pe loc, dar precedentul s-a făcut și pun pariu cu dumneavoastră că anti-pomiștii vor reuși în cele din urmă în numele neo-comunismului uniformizant.
7.20… Se îngînă ziua cu noaptea (ce expresie frumoasă!), bate vîntul și plouă. Stau sub streașina casei cu cana de cafea în mînă, dar vîntul îmi trîntește stropi în ochi. Mă uit în sus și dau cu ochii de Musette, pisicuța pe care am adoptat-o astă vară. S-a urcat pe casă și se uită sfioasă la mine. E tare rușinoasă, nu stă să o prind, deși eu am adus-o astă vară. A aruncat-o cineva peste gard, mieuna disperat, dar nu se apropia. Voiam să o prind, nu stătea. Pînă la urmă am pus mîna pe ea (n-a rezistat la bucata de pîine, era lihnită de foame), Apoi am adus-o mai aproape de ușa mamei. Încetul cu încetul a pătruns în casă. Acum numai cu mama stă, nu mă mai recunoaște. A dat-o mama afară să se ușureze. O chem încetișor: „Musețica, hai încoace!” „Miau” se fandosește.
Radu PĂRPĂUȚĂ a fost (este…) un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…
Facebook
WhatsApp
TikTok
