TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

   Nu, pentru noi Radu Părpăuță nu a plecat, chiar dacă e pe undeva, printre îngeri, și le spune povești…  Mai avem încă multe dintre gândurile lui de ieri și continuăm, o vreme, să vi le spunem… Cu un colț de lacrimă…

   Înmormântarea lui Azorică – Merge un enoriaş la preotul din sat şi-i spune: „Domn’ părinte, ştiţi, mi-a murit câinele şi aş vrea o mică înmormântare creştinească, aşa după cum se cade.” Preotul îi răspunde: „Mă, Ioane, eu am avut bunăvoinţa şi te-am ascultat, dar du-te şi îngroapă-l undeva prin spatele casei. Unde ai mai văzut tu înmormântare la câini, cu popă?”
Merge Ion acasă şi a doua zi vine iar: „Domn’ părinte, apoi io m-am gândit că totuşi… o mică slujbă acolo… Nu se poate?” Preotul: „Măi, Ioane, du-te unde-i vrea, du-te și caută-ţi pe cine-i vrea să ţi-l îngroape. Du-te la neoprotestanţi, bunăoară, şi nu mă mai bate la cap.” Ion se îndreaptă spre uşă supărat şi zice: „Apoi, dacă aşa stă treaba, eu cu nevastă-mea am strâns, cu greu, vreo două mii de euro pentru înmormântarea lui Azorică…” Preotul: „Apoi, mă, ia stai aşa! Despre Azorică-i vorba? No, stai aşa, mă… Azorică-i câine ortodox, mă!”

 

   Iarnă – E viscol și tare frig. Chiar și în casă e destul de frig. Se făcea apel într-un ziar la ajutorarea celor care dorm prin canale. Acuma pier pe capete. Asta e realitatea cruntă. La noi nu mai aud nici o vrăbiuță. Stau ascunse prin streșini. Rar cîte un pițigoi. Astăzi dimineață ne-am trezit cu vreo treizeci de grauri, care în mod obișnuit stau în pomii din grădină. Probabil au fost înșelați de vremea bună de pînă acum și nu au plecat în ținuturile calde. Acum s-au îngrămădit între casa noastră și a vecinilor. Stau înfoiați pe țeava de la gaz, în gutui, pe unde pot. E cît de cît mai cald între case și nu viscolește atît de tare. Nu poți să le dai de mîncare, o viscolește imediat. Tare mi-e milă de sărmanii grauri. D-apoi de oameni! La noapte și mîine dimineață se anunță și mai frig.

 

   Broscoi – În satul Burdusaci, unde am lucrat în învățămînt pe vremea Odiosului și Sinistrei, aveam într-o zi o „fereastră” , cred că cei mai mulți știu ce înseamnă. E o oră pauză între alte două ore „pline”. După pauza asta, țin minte, aveam teză la o clasă. Așadar, aveam fereastră și am ieșit prin sat. Acolo, în centru, erau cam toate „instituțiile” satului: școala, biserica peste drum, magazinul la vreo 30 de metri, iar în spatele magazinului, în aceeași clădire, era crîșma numită bufet pe atunci. Ies eu, mă plimb pe uliță, mă gîndesc la subiectele la teză, mai schimb peste gard o vorbă cu o femeie de vreo 50 de ani care mă distra cu umorul ei cinic (ăăă, dom’ profesor, păi eu dacă nu făceam întreruperi de sarcină, cred că acuma aveam vreo treizeci de copchii) și îmi iese înainte un țigan. Îl chema Pletosu, dar lumea îi zicea Broscoi, avea niște ochi ieșiți din orbite, exoftalmici parcă se zice. Fetița lui era eleva mea, tare slăbuță, săraca, cred că nu mînca cum trebuie. La învățătură era și mai slabă, aveam impresia că în casă vorbeau numai țigănește; nu știa bine românește, se exprima foarte greu. Deci, îmi iese Broscoi înainte cu biciul sub braț, că avea căruță cu cai, și începe să mă perie:

-Dom’ profesor, ce-mi place de matale, că ai reșpect pentru oameni, ești popolar…
-Bine-bine, hai, spune ce vrei.

-Nimica, dom’ profesor, să chiorăsc eu. Hai să-ți dau o bere, că îmi place de matale, că dai „bună ziua” la oameni, ești popolar…

-Nea Pletosu, nu pot să merg la bere, dom’le, că am teză după aia.

-Da’ ce, o bere pentru un bărbat ca dumneata contează?

În fine, mă mai alint eu o vreme ca mireasa la pat și pe urmă mergem după colțul magazinului, la Dragoș la bufet. Dragoș ăsta era un tip de vreo 60 de ani, roș în obraji, apoplectic, bea și el cot la cot cu clienții. A mierlit-o curînd după aceea. Broscoi ia două beri Bucegi, berea oamenilor muncii de atunci, și iar începe să mă lingușească:

-Dom’ profesor, ce-mi place de matale, că ești popolar, nu ești cu nasu’ pe sus, stai de vorbă cu oamenii. Să chiorăsc eu dacă nu ești om de comitet.

-Domnule, zic, e normal, nu? Trebuie să ne respectăm.

Și, cînd mi-era lumea mai dragă, Broscoi îmi trîntește replica:

-Dacă ai reșpect pentru oameni, de ce mi-ai lăsat fata corigentă? A?

 

Radu PĂRPĂUȚĂ a fost (este…) un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…