Foaie verde mărăcine / Hai, frate, să trăim bine / Că acușa moartea vine / Ori la mine, ori la tine…
Dintr-un interviu pe care-l acordam revistei studențești Cuzanet: Eu faimos? Hai să fim serioși! Faimos este Becali sau cei care apar seară de seară pe ecrane, plătiți cu jdemii de euro, tratînd subiectele la modă, cei care plac „canaliei de uliți”, cum spunea Poetul. Iar în lumea literară, ca să fii faimos, trebuie să faci, de pildă, precum Dinescu: să vii cu taraful în direct, să pîrpălești mici la grătar și să dai vin de butuc (am băut și eu odată „Vinul lui Dinescu” – un vin tare prost) la lansări de carte. Mersi, nu vreau așa ceva. Vreau doar să fiu citit. Asta da. În rest trăiesc destul de retras, nu frecventez lumea literară, nu mă interesează premiile, iar tîrgurile de carte, lansările de carte le consider ca un rău necesar. Na! Am spus-o. Sper să nu citească vreun editor de-al meu ceea ce am spus aici. Am cîțiva prieteni scriitori în mijlocul cărora mă simt bine, atît. Cultiv doar familia și relațiile de familie și pe oamenii în mijlocul cărora trăiesc, oameni care nici nu prea știu cu ce mă ocup.
Maria a plecat la vecini (18.30) cu cadouri la cei mici. Eu am mai băut un pahar de șampanie – la dracu, doar e ziua mea. Aflu acum că a murit Alex Ștefănescu. Caut prin casă să văd ce cărți de A. Ș. am. Mare critic. Dar majoritatea cărților sunt undeva într-o magazie, iar acolo nu am lumină. Mâine. Văd că am rămas la început cu Cadavrul din bibliotecă de Agatha Christie. Tot mâine. Seara asta mă mulțumesc cu o reluare: Domeniul criticii de Valeriu Cristea. Țin minte că mi-a produs mare bucurie când am citit-o prima dată.
Aș scrie o poveste: „Pupăza din palmier”. E modernă, e în trend. Mda, să trăiesc cu acest crez, să caut această stea călăuzitoare, să caut un sens, un țel: pupăza din palmier, într-un cartier aristocrat, cu clădiri mama mă-sii și cu burtoși fumând țigări scumpe la vorbe ieftine: „Vecine, ai văzut pupăza din palmier?” „Îhâ…” Iar tanti Măriuca zâmbește.
Cum să faci faţă la supermarket dacă mergi cu copilul după tine. Un bărbat la cumpărături, într-un supermarket, împingea un cărucior, în care era şi băieţelul său de trei ani. Copilul plângea isteric. Bărbatul, cu o voce liniştită:
– Aproape am terminat, Adrian. Încearcă să nu plângi, Adrian. Viaţa o să fie mai bună, ai să vezi. Îţi promit eu.
Copilul plângea şi mai tare… Ajunşi la casă, bărbatul:
– Încearcă să nu mai fii supărat, Adrian. O să ajungem acasă în curând. Totul va fi bine, Adrian.
Copilul plângea şi mai tare… Casieriţa, impresionată, îi spune:
– Domnule, este extraordinar cât de blând şi de calm îi vorbiţi băieţelului dumneavoastră, micuţul Adrian!
– Pe băieţelul meu îl cheamă Mihai, pe mine mă cheamă Adrian.
Elena Blavatski (Blavatskaia – zic rușii) – am de gând să traduc cartea ei, dar deocamdată nu găsesc o editură ca lumea – spune: „O, lume rea, încrezătoare, proastă și săracă!” Mda, îți trebuie ceva curaj ca să spui așa ceva.
Cam la ora asta (ora 20) trece unul cu mașina la Iași. Face taximetrie. Și tot cam la ora asta îmi fac o cafea. Fac cafegerie.
Invazie de vedete la prima cursă de Formula 1 din Las Vegas după 40 de ani: David Beckham, Paris Hilton, Brad Pitt, printre spectatori. Îmi pare rău, eu am lipsit. Nu de alta dar m-aș mai fi reîntâlnit cu David și cu Brad. În fine, altădată.
Îmi amintesc de cineva, lucram pe atunci ca traducător și mă străduiam să fac totul cât mai bine, că, trebuie să știți, sunt un tip care vreau să iasă totul perfect. „Lasă, Radule, îmi zicea tipul: Nu știi că mai binele e dușmanul binelui?”
Am ținut mult la tata. Dar nu i-am spus niciodată. De la el și de la mama am învățat: sentimentele nu se exprimă. Suntem tăcuți și ascunși – așa e neamul nostru. Acum îmi pare rău.
Aici, chiar la noi la poartă, e o încrucișare de drumuri. Întorc mașinile. Noroc că tata a făcut casa departe de drum. „Avea loc să o facă și mai departe” zice Maria. „Nu avea cum să se gândească la asta pe vremea aia”, (casa a fost construită de tata și frații săi cam prin 53; bine, noi am mai adăugat) îi răspund. Întorc mașinile. Faruri aprinse. Încolo zăpadă și negrul porumbelelor de pe deal. La cimitir doar o lumină. Lasă că morții n-au nevoie. Ne închipuim noi. Încolo albul zăpezii.
M-am trezit la 7.30. Mama mi-a bătut în ușă, așa m-am trezit. Îi este frică că n-oi fi acasă. Unde să fiu: la chef? Ehei, s-au dus vremurile alea! Să-mi fac un ceai? Nici o mașină pe drum. Însă se aud avioane (sigur, nu pe drum – doar de cade vreunul). Câteva vrăbiuțe zgribulite în vișini. Și pițigoi. Și lumini la cimitir. Locul acela, cum se zice, „cu verdeață”. Citesc din Literatura mărturisirilor (vol 2): Jules Renard. Ce scriitor mare putea fi! Nu s-a evidențiat decât în Jurnal. Și în Morcoveață.
Thaina Fields, o actriță din filmele pentru adulți, adică o sexoasă din astea, oameni buni, a fost găsită moartă: „S-a dus un îngeraș” – exclamă prietena ei. Ei, chiar un îngeraș!
Cățeaua Duca se tot duce la poartă. Nu trece mai nimeni, nu are pe cine să latre. Oare cum să fac să ies în drum? se întreabă. Ce bine ar fi: soare și zăpadă! Vrăbiuțele, pițigoii peste tot: dați-ne niște firimituri, niște firimituri! Acum mi-a venit și mie dorul de a ieși. Cum spune Caragiu într-o scenetă: „Stai, mă, bețivule, acasă. Ce-mi trebuie”. Recitesc din indianul Naipaul din Trinidad, Măscăricii. Remarc traducerea bună de Ana-Maria Baciu.
Mariana Lopez îmi face cu ochiul: Hai să fim prieteni. Nu pot, gagico! Am 5000. Plus că sunt însurat.
Mi-am amintit de o conferință ținută de Ștefan Prutianu prin 91. Spunea el publicului că, uite, sunt o mulțime de țări românești în afara granițelor țării: o parte din Ardeal, Basarabia… Se ridică din public un tip îmbrăcat cu o haină, cum arătau legionarii în filmele de pe vremea aia, și ridică pumnul: Și Bocovina, domnule. Și Bocovina.
Aproape 4 din noapte. Dau aici peste moșulici și babe, care se dau în vânt după Adrian Păunescu. Mai nasol când găsești și tineri printre ei. Doamne ferește și apără! Dar ei au scuza că nu știu ce susțin. La ora asta trece o mașină cu un bâzâit infernal. Niște stricați la cap urcă dealul Păunului. Iartă-i, Doamne! Mă apuc de citit. Cel puțin așa mă calmez: Constantin Luntraru -Deryzor și Tudor Călin Zarojanu – Revoluția personală. Ce să aleg mai întâi?
Ora 20. Ies afară. O cucuvaie țipă. Mașini rare, slavă Domnului! Am pe masă: Călin Zarojanu – Revoluția personală, Blavațkaia – În căutarea ocultismulu (în rusește) am de gând s-o traduc, dar îmi trebuie o editură – mă enervează să o caut. Nu mai am vârsta. Plus că vreau bani. M-a lăsat paf o doamnă, fostă profesoară de-a mea, care e dispusă să traducă fără bani. Ăștia strică piața, domnule! Eu, și de n-aș mai avea nevoie de bani, tot aș cere. E dreptul meu.
Seriale (cred că turcești): Dragoste rebelă, Nu mă părăsi… Uliu, Tanțo, mooor! Ce Faulkner! Ce Gombrowicz! Turcaleții, frate! Ne cuceresc mai ceva ca la Plevna.
Parcă atunci când ne-am luat erai mai tăcută… Acuma mi s-a deblocat chacra comunicării.
Pierit-au pîn păcătoşenia lor: Petrache Potop pierit-a pîn patima păhărelului, pîn petreceri. Pupa plosca prea peste putirinţă. Pruna-l prefăcea-n porc, preaiubiţi poporeni! Porfiriul, pălinca, prăştina, poşirca polobocului, pileala pierdutu-l-au pă petrecăreţ. Popa Pitrinjăl pristăvitu-s-a pîn preaplinu-i pîntec, pîn pomeni, parastase. Pastrama, potroacele, pîrjoalele, piepţii paserii păturiţi-n pesmet, plăcutu-i-au peste poate popii. P-ormă peştele prăjit, papricaşul pă peşte, pilaful pregătit pă potriva poftei păcătosului, prepeliţele pă popenchi prăjiţi-n pripeală, porumbeii pipăraţi pregătiţi palikareşte prezentaţi pă platouri pahlavite, potîrnichile-n portocale, prunele-n pesmeciori, papara, pogacii, pîinişoarele pufoase. P-ormă pandişpanul puhav, plăcinţelele, prăjiturelele, peltelele parfumate purpurii, prăzulii. Pînce-l potopiră pă părintele: pîrăieli, pufnete pîn piept, pîn pănuşe, pîn pîntece. P-ormă: pipota-i prea plină… pleura-i pleznită… pîntecăraie… Plînsete, pandalii, parapoane! Peste-o perioadă-l prinse paresisul. P-ormă, părăsindu-l puţin pătimirile, popa porni iar prăpăstuit pă păpat păcum porcii. Priponitu-l-au pohtele pă pohtareţ! “Prostitu-te-ai, părinte?” probozitu-l-au poporenii. “Pînă-n primăvară pocneşti păcum păstaia pă plită. Poartă Postul, Păresimile! Potoleşte-te!” Potolitu-l-au Preaînaltul: pristăvitu-s-a popa! Pusu-i-au prapuru-n prag pîn Postul Paştelui. Pă pan Polacek, priciptoru’, pocnitu-l-a Preaputernicul pîntru păcatul pricopselii. Paralele, podoabele, peruzelele, paftalele podobite plăcutu-i-au priciptorului. Parcă prînzea cu polonicul paralîcul, pitacul, potronicii, pataştele! Prăda poporenii, pungăşea. Prostitu-l-a pitacu’ pă priciptoru’! Pînce pusu-i-au pitacu’ pă piept. Pierit-a pă prostia-i, pă pohta pierzătoare. Petrea Postăvaru pierit-a pîn păcatul preacurviei. Pohtea putorişte, paţachine pă Podul precupeţilor, pînce pedepsitu-l-a Pantocratorul, păgubindu-i pătărania.
Pitariu Pocovnicu pătimit-a pîn păcatul prepuielniciei. Prepunea pă Paraschiva păcumcă preacurveşte pîn port, pîntre pescari. Pălit-a-o, pisat-a-o pînce Parachiva prăpăditu-s-a. P-ormă pitariu putrezi pîn puşcării. Pă protosaltul Pitulice pierdutu-l-a păcatul păunării. Părăsitu-l-a ponderaţie, privea ponciş pînprejur păcum păunul. P-ormă: pă Pantelimon Pîrţac pierdutu-l-a puturoşenia, picotitul pă prispă; pă Puleaşcă – păduchii prăsiţi pîn păr; pă Popăscu – pufăitul pîn pipă; pă Pavăl – pizmuirea; pă Păuna prescurăriţa – păcatul pălăvrăgelii, poliloghia, pisălogeala. Poftim pilde, preacinstiţi poporeni! Pun parafa:
Pitirim, preaumil protosinghel…
M., un fost coleg de-al meu de școală. Avea o mapă în care căra tezele, lucrările de control, chestii de astea. Și se tot plângea în cancelarie că nu mai termină de corectat lucrările, deși lucrează în fiecare zi la ele. Așa, și câțiva colegi (care mai mergeam și la câte „una mică”) i-am scos în secret lucrările din mapă și i-am pus în loc o cărămidă. Vreo lună a cărat-o fără să știe, fiindcă, înțelegeți, nici măcar nu a deschis mapa.
Radu PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…
Facebook
WhatsApp
TikTok
