Haikuurile or fi în Japonia, dar la noi sunt pentru poeți fără talent. O cioară în vârful plopului/Cra-cra-cra. Na, am făcut și eu un haiku.
Ce mănâncă Gigi Becali – titlu din presă. Ptiu, dracu să vă ia! Mânca-v-ar boalele! Cât o să mai îndurăm urâciunea asta?
Păstorel:
Sfrijită ca o Sfântă Vineri,
Mi-a spus o babă : „La români
„Băbeasca” place mult la tineri,
Pe când „Feteasca” la bătrâni”.
Cei cu adevărat buni, vorbesc de scriitori, își vor găsi singuri drumul, dacă au ceva de spus în sufletul lor. N-au nevoie de sfaturi. Mai mult, să se ferească de prea mulți sfătuitori fără calitate. Sfătuitorii mulți sînt ca în bancul de la Radio Erevan: „Întrebare: Se poate face dragoste în Piața Roșie? Răspuns: Da, dar veți avea cam mulți sfătuitori”. În literatură, ca și în dragoste, nu ai nevoie de mulți sfătuitori.
Am început Jurnalul unui noctambul, acum, ora 2.33 noaptea. Nesul e gata. Afară ninge ca-n Alecsandri, cărți, caiete peste tot – ce vreau mai mult!? Alții n-au șansa asta – sunt conștient.
Păstorel Teodoreanu:
Când înjosești și sucul ei și via
Și cu sifon spurci vinul pe care va să-l bei,
Nu te gândești tu oare, mișel între mișei,
Că pângărești natura și compromiți beția?
Pe masa din bucătărie am: niște fructe exotice trimise de prietena Eugenia din Spania, murături aduse seara dintr-o cămăruță fără lumină electrică, Karl Jaspers, Texte filosofice (Nu vă speriați, n-am citit nimic de pe vremea lui Ceașcă, dar cartea văd că e jerpelită, voi fi citit cândva), un clop, un fes negru, hârtii, hârtii, hârtii, pixuri (vreau să adun pixuri de toate culorile), fotografii cu Maria, nepotul și cu mine, un turn Eiffel în miniatură (poate fi folosit și ca breloc), Maxim Gorki, opere 11, Maestrul și iedera de Achim Mihu, un toc de ochelari cu semințe, dar dracul știe ce fel de semințe, difuzoare care nu-mi folosesc la nimic, ochelari sparți. scrisori (trebuie să-mi pun ordine în ele, dar tot amân), revista Ararat, scobitori, etc.
Nu mai este voie ca oamenii să dea foc la gunoaie prin curți. În concluzie (aici cel puțin, la Tomești) se întâmplă în felul următor: Oamenii dau foc la gunoaie seara, pe întuneric. Și e o fumăraie prin saaat…
Nolan, băiatul lui Mihăiță al nostru, a aflat acum de la taică-său că el e român, nu francez. Ambii părinți sunt români.
-Ba eu sunt francez, ca și ceilalți copii.
Toate argumentele lui Mihăiță s-au lovit de eșec. Va trebui ca taică-său să-l aducă în țară. Va fi mai bogat astfel, cu două țări: o Franță mai mare și o Românie mai mititică.
Rezultate alegeri în Coreea de Nord. Pentru prima dată în 60 de ani, partidul unic a luat doar cu puțin peste 99,9%
Ora aproape 18. Pe drum disting o femeie grăbită, un elev venind de la școală… Peste drum e întuneric la tanti V.: e singură și bătrână. Mai trec vecinele pe la ea să o ajute. Îmi amintesc de nunta ei cu nenea Gavril (între timp au divorțat, iar el a murit). Eram adolescent. Am venit acasă și am spus mamei cu răsuflarea tăiată: „Ăăă, mireasa e țigancă”. Mă refeream la tenul mai închis la culoare al vecinei. Mama și tanti Verginica și acuma râd, amintindu-și. Iar eu mă rușinez.
Dintr-un text – Cînd ea era la spital, moș Petrache a venit pe la noi și ne-a povestit ce-a visat. Se făcea că pe Melania a apucat-o fierbințeala și deodată s-a înmuiat. Tot lăsa capul în jos, nu-l mai putea ține drept. „Ce ai, Melanie?” „Nimica”, rîdea ea. Și a luat-o în brațe. Acum ea era mică-mică, ca un copil în scutece, iar el o ducea în brațe. O femeie în alb i-a spus să fiarbă șaptezeci și șapte de căni de apă cu bulion mult și sare. „De unde să găsesc eu atîta bulion?” se întreba moș Petrache. Pe urmă a văzut-o într-un salon de spital. Era tot mică-mică. Și tot moale, cu capul în jos. Iar la piept ținea strîns o sticlă mare cît ea. Și sticla era fierbinte, cu ceva roșu înăuntru. „Ce leac îi aista, Melanie? Bulion?” Iar ea, cum era copil mic-mic, i-a spus cu glas de femeie matură: „Nu-i bulion, e sînge.” Și el, de frică, s-a trezit.
Chiricurcucu – Din volumul Circul Chardame, povestiri pentru copii de Daniil Harms, apărut la editura Alfa, Iași, 2012… A uitat cum se numește… Un englez nu-și putea aminti deloc cum se numește această pasăre. Asta e, zise el, criuchiță. Ah, nu, nu-i criuchiță, e chiriuchiță. Sau nu, nu-i chiriuchiță, ci curiachiță. Ptiu! Nu-i curiachiță, ci cucrichiță. Ba nu, nu-i cucrichiță, ci chiricriuchiță. Vreți să vă spun o poveste despre această criuchiță? Adică nu criuchiță, ci chiriuchiță. Sau nu, nu chiriuchiță, ci curiachiță. Ptiu! Nici curiachiță, ci cucrichiță. Ba nu cucrichiță, chiricriuchiță! Nu, iar nu-i corect! Curicriatiță? Nu, nu curicriatiță! Chiricriuchiță? Nu, nu-i corect! Am uitat cum se numește această pasăre. Dacă n-aș fi uitat, v-aș fi spus o poveste despre această chiricurcucucrechiță. (traducerea mea)
Întâlnire – Azi, venind de la magazin, mă întîlnesc cu o fată de vreo douăzeci de ani, cu o fetiță și cu un cîine. Fata îl ducea de lesă, cîinele cu limba scoasă, cred că era boxer, dar l-am priceput eu, era un cîine cuminte. Mușcă? o întreb pe fată. Nu, dar nu-mi permite legea.
Vreau să vă spun că aici în Tomeștiul meu s-au mutat foarte mulți oameni de la oraș. Din păcate, nu prea comunicăm cu ei, au cei mai mulți mașini și nici măcar la crîșmă nu ne întîlnim. Cînd dau Hristos a înviat! și mi se răspunde Bună dimineața!, știu că e o vinitură, cum spunea Luca Pițu că se spunea în sat la ei. Ăia din sat îți răspund, chiar și copiii, Adevărat a înviat! Eu merg cu cîinele meu la magazin fără probleme. Nelegat. Dacă nu vreau să-l iau, sare el gardul. Nu a fost legat niciodată. Jănică, vecinul și prietenul meu, îmi zice:
Iar ai venit cu oaia?
Radu PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…
Facebook
WhatsApp
TikTok
