Iepuraşul stă la rând la supermarket-ul din poiană. Intră ursul şi merge direct în faţă. Supărat, iepuraşul, ascuns în mulțime, strigă la el să stea la rând. Ursul se întoarce şi zice:
„A spus cineva ceva?” Tăcere… nimeni, nimic… Ajunge şi iepuraşul la rând şi ia două sticle de vodcă. Se duce acasă, bea una, oftează, o bea şi pe a doua, apoi se ridică, bate cu pumnul (mă rog, lăbuța) în masă şi strigă: „ Eu, bă, eu!”
Mătușa M. s-a pierdut cu totul. De la o vreme o găseau sub pat. Odată stătea pe un butoi, zicând că e în pat. Fiică-sa de la țară i-a zis: Mamaie, da de ce stai aicea? Ridica cearșaful pe ochi când intră popa. De ce se teme? O culpă grea o apasă. Avea momente de luciditate, dar și pierderi. Au dus-o la spital. Au ridicat-o „scăunel” pe scările de la spital, că spitalele noastre…
Apoi mătușa M. i-a spus fiicei sale ce să facă pentru moartea ei: prosoape, pânza pentru poduri, cui să dea (să nu dai la scroafa ceea de țigancă!), vezi că acolo în șifonier, jos, în fund, am chiloți, cămașă, totu-i pregătit. Cu ele să mă îmbrăcați când… Și fetele stăteau în jurul ei și plângeau.
Tolstoi (cum care Tolstoi? Cel mare. Singurul, după mine) scrie despre Whitman: „Multă emfază goală, dar am găsit și câte ceva bun. De pildă, Biografia scriitorului… Dar eu însumi mă cunosc, nu am nici o idee despre mine. În toată lunga mea viață numai rar, rar de tot, am putut să întrevăd câte ceva din mine”.
E cunoscută spusa asta de mulți. Cică veneau grecii fanarioți și autoritățile române le arătau bisericile frumos gătite românești. Și grecii: „Tii, kalos!” adică „Vai , ce frumos!” Dar țăranii români: „Aha, ticăloși vasăzică!”
Yulia Chernitskaya a devenit virală anul trecut în România după ce a povestit o întâmplare dintr-o benzinărie, unde un român i-a oferit o adevărată lecție de viață. Ucraineanca a povestit că a primit 200 de lei, într-o benzinărie, de la un bărbat în vârstă, care s-a oferit să o ajute în momentul în care i-a văzut numărul de înmatriculare. Antrenoarea a recunoscut că a fost impresionată până la lacrimi de gestul bărbatului, despre care spune că era vizibil că nu avea o situație financiară ieșită din comun. „Acești bani i-am primit de la un bărbat de 60-65 de ani într-o benzinărie, când am ieșit și mă îndreptam spre mașină după ce achitasem un plan. El și-a șters parbrizul și m-a întrebat în română „Ucraina?”, „Ucraina”, i-am răspuns. Probabil m-a așteptat când a văzut numărul de Ucraina. Și-a deschis portofelul, mi-a dat 100 de lei și a spus „glorie Ucrainei!”. Am început să plâng. Am refuzat să iau bani, mai ales că am văzut că avea o mașină veche. Însă el și-a deschis iar portofelul și mi-a mai dat 100 de lei, mi-a spus că sigur am nevoie. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile. Până la urmă, nici nu știe că am patru copii care mă așteaptă. Și bine că nu i-am spus, că sigur își golea portofelul. Am vrut să-l îmbrățișez, dar nu m-a lăsat. Dacă acest om îmi citește postarea trebuie să știe că a ajutat o mamă a patru copii. Am stat în tăcere în mașină, mi-am șters lacrimile și nu puteam înțelege. „Așa ceva?!”, a scris Yulia Chernitskaya, pe Facebook.
Știre din presa de scandal: Iliescu și-a construit deja cavoul. Îmi amintesc de unul comic din Tomești, nea Tololoi, zis Tălălău: „Auziți! Cică s-a ordonat să se închidă cavourile. Grăbiți-vă să le ocupați.”
Ora 6 dimineața. M-am trezit cu gând să scriu în continuare la articolul intitulat Pila mea. Cu articolele astea e ca și cu o gagică prima-ntâi: vrei tu, dar nu vrea ea. Constat că nu am dispoziție. Îmi fac o cafea și mă culc iarăși. Nu e prea bine, dar…
Ora 11 seara. Scriu la un articol: Pila mea. Amintiri din anii… ăia. Constat că îmi iese mai mult decât un articol – e musai să tai – of! Sau să fac un articol în două părți. Am scuipat la furcă, cum se zice. Îmi tot fac o listă cu persoanele cărora să le dau cartea mea: tot șterg, adaug… exemplarele sunt puține… Sunt băieții noștri, apoi profesorii, apoi prietenii (oho!), apoi…
Am nouă pixuri. Azi mi s-a mai adăugat unul: două galbene, două verzi, unul roșu, unul alb cu buline argintii, unul argintiu cu buline argintii, unul albastru, unul portocaliu. Și pentru ce?
La biserică se cântă slujba în microfoane. Pe mine, ca un old man, mă enervează chestia asta. Își pierde astfel credința un lucru important: discreția. După mine, rugăciunile trebuie șoptite.
Ora 3.29. Am „flocăit-o” pe Duca, care se alintă ca o vedetă de la Holywood. Frigiderul plin cu mâncare, „de-a voalna”, cum zice Creangă. Datorită lui a rămas această vorbă în limba română. Apoi m-am învelit cu tot felul de cârpe și la computer, birjar, la computer! Dar cred că mă culc
Radu PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…
Facebook
WhatsApp
TikTok
