TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Pilde… Pierit-au pîn păcătoşenia lor: Petrache Potop pierit-a pîn patima păhărelului, pîn petreceri. Pupa plosca prea peste putirinţă. Pruna-l prefăcea-n porc, preaiubiţi poporeni! Porfiriul, pălinca, prăştina, poşirca polobocului, pileala pierdutu-l-au pă petrecăreţ. Popa Pitrinjăl pristăvitu-s-a pîn preaplinu-i pîntec, pîn pomeni, parastase. Pastrama, potroacele, pîrjoalele, piepţii paserii păturiţi-n pesmet, plăcutu-i-au peste poate popii. P-ormă peştele prăjit, papricaşul pă peşte, pilaful pregătit pă potriva poftei păcătosului, prepeliţele pă popenchi prăjiţi-n pripeală, porumbeii pipăraţi pregătiţi palikareşte prezentaţi pă platouri pahlavite, potîrnichile-n portocale, prunele-n pesmeciori, papara, pogacii, pîinişoarele pufoase. P-ormă pandişpanul puhav, plăcinţelele, prăjiturelele, peltelele parfumate purpurii, prăzulii. Pînce-l potopiră pă părintele: pîrăieli, pufnete pîn piept, pîn pănuşe, pîn pîntece. P ormă: pipota-i prea plină… pleura-i pleznită… pîntecăraie… Plînsete, pandalii, parapoane! Peste-o perioadă-l prinse paresisul. P-ormă, părăsindu-l puţin pătimirile, popa porni iar prăpăstuit pă păpat păcum porcii. Priponitu-l-au pohtele pă pohtareţ! `Prostitu-te-ai, părinte?” probozitu-l-au poporenii. `Pînă-n primăvară pocneşti păcum păstaia pă plită. Poartă Postul, Păresimile! Potoleşte-te!” Potolitu-l-au Preaînaltul: pristăvitu-s-a popa! Pusu-i-au prapuru-n prag pîn Postul Paştelui. Pă pan Polacek, priciptoru’, pocnitu-l-a Preaputernicul pîntru păcatul pricopselii. Paralele, podoabele, peruzelele, paftalele podobite plăcutu-i-au priciptorului. Parcă prînzea cu polonicul paralîcul, pitacul, potronicii, pataştele! Prăda poporenii, pungăşea. Prostitu-l-a pitacu’ pă priciptoru’! Pînce pusu-i-au pitacu’ pă piept. Pierit-a pă prostia-i, pă pohta pierzătoare. Petrea Postăvaru pierit-a pîn păcatul preacurviei. Pohtea putorişte, paţachine pă Podul precupeţilor, pînce pedepsitu-l-a Pantocratorul, păgubindu-i pătărania. Pitariu Pocovnicu pătimit-a pîn păcatul prepuielniciei. Prepunea pă Paraschiva păcumcă preacurveşte pîn port, pîntre pescari. Pălit-a-o, pisat-a-o pînce Parachiva prăpăditu-s-a. P-ormă pitariu putrezi pîn puşcării. Pă protosaltul Pitulice pierdutu-l-a păcatul păunării. Părăsitu-l-a ponderaţie, privea ponciş pînprejur păcum păunul. P-ormă: pă Pantelimon Pîrţac pierdutu-l-a puturoşenia, picotitul pă prispă; pă Puleaşcă – păduchii prăsiţi pîn păr; pă Popăscu – pufăitul pîn pipă; pă Pavăl – pizmuirea; pă Păuna prescurăriţa – păcatul pălăvrăgelii, poliloghia, pisălogeala. Poftim pilde, preacinstiţi poporeni! Pun parafa Pitirim, preaumil protosinghel

 

Scriu aici niște Amintiri discontinui. Cred că așa se va chema. Poate iese de vreo carte. Vă rog să-mi spuneți dacă vă place sau nu începutul. M-am născut în 1955, sub zodia cea mai revoluționară și scârboasă pe care a cunoscut-o vreodată omenirea – comunismul. În câteva decenii, sub influență rusească și sub „tăcere” americană și occidentală, s-au prăbușit lumi, iar seismele spirituale au angajat până și materialitatea geografică a pământului. Discontinuitatea și vulgaritatea au devenit dimensiuni ale vieții umane. Vechea lume, în special cea țărănească, a dispărut. În era cvantelor lui Planck și a principiului indeterminării lui Heisenberg (scuzați, poate greșesc aici) ar fi stupid să te cramponezi de niște amintiri continui. Deși eram copil atunci. Și stai, că geniul lui Einstein n-a devenit integral contemporan. Deocamdată, se pare, mai trăim încă în răgazul pe care mi-l dau epigonii. Dar când geniul său se va instala în lume (sau deja s-a instalat), nemaiîngăduind nici o evaziune, atunci, abia atunci, revoluția își va dezvălui adevărata față. La ce profetizează Albert Einstein trebuie să ne gândim cu cumplită înfricoșare.

 

O snoavă incorectă politic. Cică țiganul zicea: Stai soare, stai soare/Să lucrez la boier tare. Pe urmă zicea pe țigănește: Gea, khama, gea adică Du-te, soare, du-te!

 

Am stat în „balconaș” (așa îi spunem noi, l-au ridicat ai mei când eram prin clasa a 8-a. Noi   l-am mai refăcut.) Acum se face întuneric, e ora 17. Hai în casă! Duca se culcă pe preș la intrare. Oftează fericită. Ce păcat: câinii nu trăiesc cât omul. Și îl iubesc pe om cât nu este el capabil să iubească un câine. Gânduri multe: să mă apuc de aia.. de aia… eah, nu fac mai nimic. Totuși, am un caiet care… mă așteaptă.

 

Un câinoi mare a sărit gardul și acum nu știe pe unde să sară înapoi. Un câine din vecini îl latră turbat. El, sărmanul, e legat. Plouă! Mi-amintesc o vorbă a mamei din copilăria mea: Ad-o, Doamne! Mă uit în cartea mea Dincolo de perete (e scoasă de Viorel Ilișoi) și mă autoadmir: Măăă, ce diștept! Pe masă nuci la uscat, o gutuie imensă și două fotografii: ăla mic a lui Mihăiță și Maria. În rest caiete, caiete și caiete. Plus hârtii, hârtii și iar hârtii. La loc de cinste: cartea mea Dincolo de perete

 

 

Pe când eram la Primărie. Funcționarii discută și nu reușesc să stabilească cine e ăla Stamate. Din deal de la… De peste…

În fine, intră Gabi, care lucrează de o viață în primărie.

-Băi, Gabi, cine e ăla Stamate?

-Aaa – face Gabi plictisit – ăla care are nevasta curvă.

-Aaa, aha, spun toți lămuriți acum.

 

Pe vremea lui Ceașcă femeile împleteau. Nu știu dacă obiceiul se păstrează și azi. Parcă nu. O mică industrie neoficială, nevăzută, propășea pe la sate, prin birouri și birouașe. Vedeai în diverse ocazii, între sărbători religioase până la ședințe de partid femei împletind cu mohair ori cu fir de oaie țigaie ori cusături pe etamină portărițe, profesoare, învățătoare calificate și ne, preotese ori dăscălițe și soții de tractoriști, vânzătoare la cofetăria de biscuiți, etc. Și Parcele autohtone puneau în acest timp satul la cale. Sau orașul. Sau țara.

 

Un banc incorect politic… Cică un boier îl invită pe țigan la masă. Acesta, rușinos, refuză. După un timp, ceilalți mâncau și țiganului, după o vreme, i se face foame:

-Boierule, ia mai mai zi o dată ce-ai mai zis.

 

Duminică, oar 11.30. Afară o mulțime de caiete pe masă. Dar nu-mi vine să scriu. Ascult tăcerea venerabilă. Doar păsări prin copaci. Fiu-fiu! Țâvic-țâvic. Și mașini pe drum. Nuța, vecina, vorbeșe, fericită, cu nepotul. Brusc îmi aduc aminte cum purtam copiii în cuverturi. Și ei râdeau. Bineînțeles, și noi. Toate vârstele cu fericirile lor. Dar, mi se pare, toate au trecut pe lângă noi. Gata. Mergem la Goruni la o verișoară, peste deal. Maria mă strigă.: Hai, că mai povestești pe drum!

 

Radu PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…