TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Una din cele mai haioase postări a lu’ Mandea: „Stau pe Facebook, simt miros de cartofi prăjiți. Problema este că eu am pus cartofii la fiert.”

 

Un evreu rus depune actele de emigrare. Este chemat la KGB: Ești inginer șef la o mare întreprindere, ai un apartament în centru, casa de odihnă la mare… Care e motivul plecării? Sunt două cauze. Prima este că vecinul meu de sus care, când se îmbată, îmi bate în ușă și strigă: „Când se va termina puterea sovietică, vom omori toți jidanii”! Păi, sunteți un intelectual, știți că puterea sovietică nu se va sfârși niciodată?! „Asta este a doua cauză.”

Sculptorul Ion Vlasiu, spune într-o carte pe vremea lui Ceașcă: „Am scăpat de televizor”. Uraaa! Și eu. În locul televizorului am pus nuci la uscat, un ursuleț de pluș și câteva cărți de-ale mele. Și mă simt cum nu se poate mai bine. Mulțumescu-ți, Doamne!

 

Copoul era liniștit, dar avea un aspect tragic. Norii care se îngrămădeau tot mai jos, cufundând orașul într-o penumbră de amurg. Amestec de duioșie, regrete și amintiri Și fetele uitându-se îndrăgostite în ochii băieților…

 

Hop țup-țup malai de hrișcă

Am un bade abie (aghie) se nișcă.

Hrișca se mânca în Moldova și Țara Românească până a fi introdus porumbul de către mult huliții domnitori greci, fanarioții. Dar erau huliți mai mult de boierii autohtoni care și-au văzut pierdute privilegiile. Numărul populației crescând, aceștia au constatat că porumbul ar rezolva problema hranei pentru populație. Și așa a apărut vestita mămăligă. Gata, merg să-mi fac o mămăligă! Am mălai oare? E ora 2 noaptea, nu am de unde să cumpăr acum.

Am găsit printre cărți Radu Tudoran-O lume întreagă: un băiat bolnav, Ionică, care se visează în diverse lumi. Cartea asta mi-a fost dată la premiu în 1965, clasa a treia. Ooo, cu câtă pasiune am citit-o! Are 365 de pagini, prima mea carte „mare”. Știu și istoria ei: Tata a mers la o librăreasă și i-a zis: „Duduie (așa zicea el la toate „cucoanele”) am un băiat în clasa a treia, dar citește mult. Să-mi dai o carte să aibă ce citi”. Pe o pagină de final găsesc scrisul tatei: Rechizite școlare 28, 14,50.

Luna are țarcalan. Așa spune mama: adică un halou galben cu roșu-sângeriu la margini. Mama zice că atunci când luna e așa, există război în lume. „Mamă – îi zic eu care citesc ziarele – mereu există războaie în lume. Și cu țarcalan, și fără”.

La 18 ani ești cu ea: ochi în ochi și mână-n mână

La 30 ești: buză-n buză și lână-n lână.

După 50 ești: cur în cur și „noapte bună!”

 

Dennis Man a înscris al patrulea gol pentru Parma. Mda, o fotografie mare cu el cu brațele întinse. Numai că are brațele „zugrăvite” ca un boșiman. Așa că, vorba poetului, „dispare mirajul interpus/ pe care l-am zugrăvit mai sus”.

Ora 7.20. S-a făcut lumină. Merg în grădină la săpat. O să râdeți poate, dar îmi place mai mult la săpat decât la computer.

Călătorul francez Fourgneveault, care a fost la Hotin cam pe vremea lui Vasilie Lupu, spune despre fete: „toate erau foarte frumoase, deși fără meșteșug, cu flori în păr, ca să arate că sunt de măritat. Cumpăram de la ele în treacăt lapte, prepelițe – ce se cheamă în limba lor așa – și ouă cu care ele își umpleau căruțele până sus și mergând și stând pe ele fără să se strice”.  Begul de Bender scria către voievodul său Iali-Aga care locuia la Căușani:”Dau de știre dumitale că să știți dumneavoastră să nu vă hie nici o grijă, nici o teamă de nimică, ce să fiți cu pace bună către noi; c-am auzit că vă temeți. Și, alta, pohtesc pe dumneata, că să-mi trimiteți un poloboc de holercă, să-mi hie de Hanul că este să vie spre Tighina; și ți-l voi plăti cu banii dumitale, vouă; dar foarte te pohtesc să-mi trimiteți curând, până nu vine Hanul”

 

Restaurant italian: La Vita Facile. Pfii, cât de caracteristic italian: sunt aici Alberto Sordi, soldații italieni, aliații nemților, care mai mult și-au râs de război decât l-au făcut, Errani, o tenismenă mititică, în clasamente mult peste fizicul ei, politicienii italieni care pe mulți poți să-i treci la „comici vestiți ai ecranului”. De ce credeți că româncele trag în primul rând la Italia – sântem aceiași, „geantă” latină.

Copoul era liniștit, dar avea un aspect tragic. Și cât îmi plăcea! Fetele ținându-se de mână cu băieții, uitându-se îndrăgostite în ochii lor. Și norii care formau o boltă întunecată, cufundând orașul într-o penumbră de amurg. Pentru care motiv tainic îmi plăcea așa de mult?

Aud niște icnete ca de măgar:

-Iauzi – îi spun soției – cineva și-a cumpărat măgar pe acolo, pe la Ț.

-Nu, măi, e struț. Ăștia ai lui I. și-au cumpărat struț. Măgari sunt ei îndestul. Nu-i vezi toată ziua plimbându-se cu trotineta ca niște măgari?

 

Ora 12 noaptea. Plouă și e vânt. Stau cu fereastra deschisă, deși e cam frig. Și le admir. Se aud nucile pocnindu-se de asfaltul din drum (pardon, acum se spune stradă). Îmi fac cafeaua , ca de obicei (of, asta o să mă bage în mormânt!). Pe masă mai multe coli de hârtie și scrisori din studenție ale lui Radu Pârvu, fostul meu camarad de arme, de studenție și de gazdă până ce m-am însurat. Radu a murit de curând și mi-a venit așa… să le recitesc. Tot pe masă: o fotografie de-a Mariei cu ochii închiși, dar mie îmi place, Pogoară-te Moise de Faulkner (am constatat că nu am citit tocmai prima povestire), câteva cărți de-ale mele, de-ale lui Dumitru Luntraru, Lilianei Bădărău. Mașinile au încetat să mai treacă, se aude însă un avion. O să mergem însă la băiat în Franța, cu avionul desigur. Până atunci am un mic turn Eifel pe masă, un clop răsturnat cu pozele mele și ale Mariei când eram elevi, șapte pixuri (le țin mai mult pentru culori diferite), o cruciuliță din lemn cu Iisus pe ea… Și ploaia care nu încetează. Clipocește, clipocește… Vorba Poetului: Ce-aș vrea mai mult… Și totuși.

Andreea nu știu cum: o țâțoasă din astea, cu niște buzișoare din astea de s-ar rușina Buzilă a lui Creangă și cu un fund (ca să nu zic cur) de matroană. Mii și mii de tineri, ba și mai bătrâiori, mor după ea. Dă!

 

Întuneric beznă. Doar Crucea pe deal. Același peisaj de ani de zile. Șl totuși îmi place

 

Mariei îi povestește o femeie despre un ăsta… nou-îmbogățit „Ș-o luat o baie, dar cu scărchinătoare”.

 

 

Radu PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…