Consemnarea naturii înconjurătoare în acest jurnal (căci e un fel de jurnal, adun textele – bineînțeles, ce merită din ele – într-un Jurnal de feisbuchist), a stării salciei, vișinilor, a crucii luminate de pe vîrful dealului, a năzbîtiilor cățelului, a graurilor și ciocănitorilor, este expresia unor poziționări sufletești. Elvețianul Amiel a lansat celebra formulă: Un peisaj este o stare sufletească. Jurnalul intim al acestuia a fost citit cu aviditate în anii dintre cele două războaie mondiale, azi e uitat. Dar mie-mi plac lucrurile uitate, cochetez cu ideea reconfortantă că sînt un retro. N-aș putea spune că mă autoanalizez astfel (cu toate că, iată, chiar acum meditez asupra-mi). În singurătatea răsăritului de soare și a sfîrîitului vrăbiuțelor lăsîndu-se pe pervaz nu e intimism, nici poza romantică a celui care se socoate prea bun pentru lume. N-am nici sentimentul ratării, al inutilității, ca Amiel, stare pe care aș dori s-o „torn” în peisaje și ființe mici. Nu mă caut cu obstinație pe mine însumi, ci mă eliberez – asta e!
Englezi pur sânge… Manchester a jucat cu Leicester: Evidențiați englezii pur sînge Sergio Aguero, Vincent Company, David Silva, Gabriel Jesus, de la gazde, și Yohan Benaouane, Riyad Mahrez și Shinji Okazaki, de la oaspeți…
Îmi place spaniola, are și un ritm mult mai zdravăn ca româneasca. Și îmi amintesc cum am auzit prima oară, în Iași, vorbindu-se spaniola pe stradă. Era o fată și vreo patru-cinci băieți. Doamne, parcă se băteau turcii la gura lor!
Un catolic, un protestant, un musulman şi un evreu discută la masă. Catolicul: Am o avere mare… voi cumpăra Citibank! Protestantul: Sunt foarte-foarte bogat, aşa că voi cumpăra General Motors! Musulmanul: Sunt prinţ, sunt fabulos de bogat, intenţionez să cumpăr Microsoft! Evreul mestecă liniștit în cafea, așază linguriţa pe masă, soarbe calm din cafea, se uită la ei şi le spune pe un ton indiferent: NU VÎND NIMIC!
Mîrlanul de pe Internet este o specie de dobitoc (sau dobitoacă) bine reprezentată în România, în special în zonele imunde ale societății, dar nici high-life-ul nu le duce lipsa. Bîrlogul în care sălăşluieşte mîrlanul în cauză, care-l face să fie deosebit de agresiv, chiar feroce, este de fapt o cloacă – anonimatul. Replica unui personaj al lui nenea Iancu, „o semnăm anonimă”, i se potriveşte de minune. Motivele pentru care preferă pînda anonimă, pititul pseudonimic la răspîntie şi camuflajul brun, gri sau kaki-căcăniu (acela de miliţian, politruc sau turnător securist) sunt multe. Frustrările de tot felul, lenea, plictisul înăcrit, ranchiunile, ratarea şi neîmplinirea, micimea sufletească în genere, sunt doar cîteva dintre acestea. Din cauza lor mîrlanii n-au somn şi muşcă pe cine apucă. Sub ferinţa anonimatului orice fătălău alungat din pat de nevastă-sa are inimă de leu. Dacă îl chemi să iasă la interval şi să-şi spună numele, tremură sub plapumă şi se apucă să te înjure cu tremolo de fetiţă în glas, speriată că a făcut căcălică în chiloţei.
Se întîlnesc doi tipi… Ce mai faci? Păi, muncesc în Italia. O duc bine, lucrez în Industria Panificației. Aaa, cari saci, ceva de genul ăsta. Nu, băi, acuma-i totul automatizat. Vine sacul cu făină pe o bandă rulantă, leop! îmi cade în spinare, îl car juma de kilometru și hîști! îi fac vînt într-o mașină. Automatizat, bre!
Asupra ascensiunii Antihristului… Aulica, autocefala Autoritate apostolicească anunță… Adepții antihristului Arie al Alexandriei, apologet abil al Armaghedonului, aduc amarnice acuze Atotputernicului. Astfel, absurdități antitrinitare aruncă anapoda acoliții afurisitului Aristide al Atenei, ateu atroce al Autorității arhipăstorești. Apoi aliatu-s-au asemeni arătărilor apocaliptice, abandonat-au aripatele, adevăratele activități apostolice alții: Androgene Aghioritul, Antonie al Agrigentoului, Atanasie Alexandrinul, alți azimiți. Aceștia adoră aiurelile antitrinitariste, adoptă ad-hoc apologetica, acreditează abuzuri asupra amărâților anahoreți. Anatema asupra acestora!(fragment)
Hramul bisericii din Tomești: Sfânta Maria… Se păstrează în istoria familiei următoarea istorie. Cică atunci când s-a terminat de construit biserica, e o biserică mare chiar și pentru vremurile de azi, părintele Ștefănescu (nici nu era moldovean, era buzoian de fel) a întrebat oamenii: „Măi oameni buni, ce hram să poarte biserica?” „Părinte, să-i zicem Sfânta Maria, că nu este sfântă mai mare și mai frumoasă”. „Da – a zis popa mai realist – dar să fie nu pe 15 august. ci pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, ca să aibă timp tomeștenii să facă oleacă de vinișor. Că ce hram e acela fără vin!” a conchis cam neortodox popa. Și așa a rămas.
O discuție a unui ziarist cu un basarabean:
-Îți plac rușii?
-Da.
-Îți plac românii?
-Nu
-De ce?
-Fiindcă l-au bătut pe tata cu rigla la școală în 1937.
-Și unde-i tatăl Dumitale acum?
-Ehei, nu-i.
-Da unde-i?
-L-au împușcat rușii în 1940.
Cred că am fost primul client la magazin. După nesuri. Duca mă aștepta la poartă: „Nu te mai liniștești cu otrăvurile astea”.
A plouat așa cam cum se pi… cură un cățel. Dar tună, frate, de zici că vine… taifânul.
Întuneric. Trec niște fetișcane la vale (nu vă spun etnia, nu vreau să-mi aprind paie-n cap): Faaa, hai la magazân!
Ora 3 și jumătate noaptea. Afară întunericul apasă greu asupra satului. Nici un trecător. Doar o mașină trece spre oraș. Ce-aș vrea mai mult? Aud greieii parcă disperați și văd lumina albăstruie din jurul stâlpilor. Îmi pare de neînțeles cum de o mare parte a omenirii se îngrămădește în Norvegia, Danemarca și alte eschimoseli. M-aș duce în lume, e drept, dar în nordul Africii, în Grecia, în Patagonia… Sau poate îmi lipsește ceva pe care nu o înțeleg.
Întrebat cum a conceput uriașa statuie a lui Zeus, Fidias a răspuns: „Citind pe Homer!” Da, la Început este Poetul, apoi vin zarafii de vorbe. Dar fundamentarea lumii este un vis poetic.
Radu PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…
Facebook
WhatsApp
TikTok
