TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Bade Ioane

(rescrisă cu tibișirul de Radu P.)

 

Bade Ioane, m-aș gândi să-ți fac

Un cântec nou, de ți-ar mai fi pe plac.

Cum scuipi ades și sufli pe o nară

Acoperind cu flegme pământul de la țară,

Cum graiul tău cu-ndemnuri pentru vite

Iscat-a și măscări și-njurii potrivite.

Iar când e de furat, cine te-ntrece?

Poți zice prea fălos: Pe aicea nu se trece!

Tu te descurci, măi vere, ca marele șmenar

La orișicine ar fi – boier sau buticar.

Dosești cu grijă, pe sub suman sau geacă

Și-un sac de popușoi, ș-o lebădă pe apă

Șparlit-ai și șinele ferate

La fel de iscusit: la Koln, în Emirate

Ți-a făcut destinul semnul

Ieși în sus ca untdelemnul.

 

Ora 7 și ceva. Duca doarme deja răscrăcărată pe trotuarul din jurul casei. Trece mașina cu gunoi. Duca se trezește ca prin farmec și latră furioasă la gard. De ce oare la celelalte mașini nu se burică?

 

Îmi vine să scriu un text… căcarea Troiei. Dar nu-l scriu. Ia, mai bine, să-mi fac un nes. Viorel mi-a scris niște vorbe f. frumoase la textele mele. Oricât mă dau eu mare… mi-au plăcut. Am să mă apuc să scriu o carte. Dar pe caiet. Pe Facebook am senzația că-s, cum zice socru-meu, Dumnezeu să-l ierte, mierte-fierte. Am un caiet frumos al Regionalei CFR Iași. Din 2001 Cu toate zilele anului. Nu îmi amintesc când și cine mi l-a dat. Îmi amintesc că am luat un interviu unui șef de la CFR Iași. Poate atunci?

 

O turcoaică din Dobrogea: „Pentru o tavă de sarailii este nevoie de 7 linguri de ulei, 7 linguri de iaurt, 1 ou, făină cât cuprinde, sare, un vârf de cuțit, și zahăr vanilat.” Toate ca toate, dar eu nu înțeleg de ce trebuie să pui și un vârf de cuțit.

 

Cântă Maria Lătărețu. Ce versuri, Doamne: Calului să-i dau orz cu poala. Vin să-ți dau ție cu oala.

 

O țâțoasă din astea, Andreea Bănică, a fost pusă, vai! să-și care singură bagajele pe aeroport și a fost pipăită pe țâțe (de buzișoare nu spune nimic).Vaai!

 

În copilăria mea, de Rusalii, se împodobeau porțile cu ramuri de tei și se curățau fântânile. Numai persoane credincioase curățau fântânile. Cei necredincioși, fie meșteri cât de buni, nu aveau acces la curățat fântâna. Femeile udau crengile de tei cu apă curată. Și începea petrecerea. De prisos să mai spun că astăzi nu mai este nimic din toate acestea.

 

O turcoaică mă tot anunță că e gata să mă împrumute cu bani. Aferim! În Moldova se zice la vite pe turcește: Nie, haram!

 

Niște versuri populare: Cine ține cu străinii/Mânca-i-ar inima câinii! Eh, cioace! Cine-ar mai îndrăzni astăzi să afirme așa ceva? Ce-ar zice ONU? Ce-ar zice UE? Ce-ar zice cetățeanul european: liber și ambetat absolut? Vorba Ceaușeascăi înainte de a o trimite pe lumea cealalată: Ce-or să zică prietenii mei (academicienii)?

 

Aburii baligilor de pe asfalt se urcă în empireu (dintr-un text „în lucru”: O minunată seară de vară la țară).

 

Am găsit o listă veche cu titlurile unor proze: unele le-am scris, altele nu. De pildă povestea tatei cum s-a însurat. Era dârlău bătrân (avea 36 de ani) și nu se mai însura. Și intră taică-său (bunicu-meu) într-o seară în casă și spune bunică-mii:

– Îl vezi! De-amu nainte nu-i mai dai de mâncare până ce nu spune că se însoară și cu cine.

Ei, atuncea – zice tata – dacă am văzut eu că nu-i de chip, am zis:

-Da mă însor tată! Cine a zis că nu mă însor!?

-Te însori-te însori. Dar cu cine, bre?

Și am început să-i spun eu – zicea tata – tot fete care știam că nu-i plac tatei. Ba una era curvă, ba alta urâtă cu draci, era și una pe la care trecea bunicu-meu. Până la urmă tata scoate asul din mânecă, că tata și mama se înțeleseseră:

-Da Augustina lu Surdu? (asta era mama)

Și zice tata că „moșnegii” s-or luminat la față:

-Măi, asta ar fi bună.

-De cumințâcă îi cumințâcă, zice bunică-mea.

-De frumușâcă îi frumușâcă.

-Și are și pământ.

-Gata, atunci mâini dimineață mergem în pețit. 

Și-au mers.

 

Ora 7 și ceva. S-a deschis la Daniel. Fuguța – să-mi iau nesuri. M-am apucat să scriu despre armată. Lucrul a fost provocat de moartea prietenului meu de la Pitești – Radu Pârvu, cu care am făcut armata pe vremea ceea la Rădăuți. Pe urmă, când eram studenți în anul întâi, am stat la gazdă împreună, la madam Cheptea, în spatele Agronomiei. După aceea ne-am însurat și s-a terminat cu haiduceala. Dar am să scriu altădată mai pe larg.

 

Odată în tramvai (nu mai țin minte nici anul, nici momentul zilei, nu mi-am notat) se urcă în tramvai un popă: cu anteriul plin de noroi (căzuse), cu fața tumefiată. Băuse – era clar! Noi, călătorii din tramvai, ne-am uitat și am tăcut. De, oameni civilizați! Numai o băbuță, cu batic în cap, se vedea – o femeie de la mahala: 

-Așa-i, părinte, ai băut și te-ai făcut de râs. Ei, spune, frumos îi?

-Dumneata să taci! Nu-i treaba dumitale! îi zice popa.

Dar femeia nu tăcea și pace bună:

-Dar eu așa zic: Frumos îi? Ai băut și…

-Dumneata să taci din gură.

Dar femeia nu tăcea: 

-Ei, spune. Ai băut și te-ai făcut de râs. Spune preut și…

Pur și simplu îmi venea să o pup pe femeia aceea. Ce lecție ne-a dat: 

-Vasăzică așa, părinte, ai băut și acuma…

 

Toți liderii comuniști estici voiau venirea unor lideri de la Moscova (cu armată, se înțelege) care să atenueze rebeliunea din țările lor. Ion Iliescu voia și el venirea unui important oficial de la Moscova, care să gireze „golul de putere”, așa se chema atunci. Putea fi auzit în după amiaza zilei de 22 decembrie că a sunat la ambasada sovietică să comunice „cine suntem și ce vrem”. Din fericire, acum totul e istorie, dar…

 

Am tradus mai multe cărți. Din rusește. Nu le țin minte numărul. Nu le mai știu nici toate titlurile. Acum îmi lipsește câteodată durerea efortului de a drămui, nopți în șir, imponderabilele cuvinte – îngerii mei românești. Ah, mustește în mine atâta orgoliu, văzând că limba românească este în stare să înveșmânteze geniul atâtor autori: Vladimir Soloviov (prima carte – Povestire despre Antihrist), Vasili Rozanov, Nikolai Berdiaev (trei cărți) Dmitri Merejkovski, etc. Pe acasă, când răscolesc printre cărți, dau de câte una: Ia. uite, mă, am tradus-o și pe asta! Cele mai multe le propuneam eu editorilor. A fost și invers. Mda!

 

Radu PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…