Pe vremea ceea lumea începea şi se sfârşea la poarta noastră sau cel mult peste deal, nu la Castellon sau în Toscana. Aveam bunicii pe vremea aceea aproape pe hudiţa cealaltă sau peste gârlă, nu trebuia să venim din franţii şi italii, ca să-i vedem, iar ei nu plângeau pe atuncea, cum plâng acuma, când vă văd pe voi intrând pe poartă; pe vremea ceea era ceva normal să le vină nepoţii, ne puneau la treabă, la strâns păpuşoii, la dezghiocat, la dat mâncare la vite, nu se temeau că o să ne feştelim mânuţele mămucuţei şi tătucuţei. Şi mulţi eram ruşinoşi pe vremea aceea, fiindcă aşa era felul nostru, ruşinea nu era un handicap, iar modestia – un dezavantaj, iar părinţii nu ne învăţau să fim înfipţi, ca să răzbatem în lume, nimeni nu ne ademenea să fim macho, cum sunteţi îmboldiţi voi pe toate căile şi canalele; băieţeii ne băteam, peste un sfert de oră ne împăcam, fetiţele ne jucam „de-a mama” cu păpuşica şi plângeam când păpuşelei îi cădea părul prea repede (căci păpuşile pe atunci erau urâte, ne-barbie, şi aveau chiloţi ca orice gospodină, numai puţă n-aveau, oricât o căutam noi), fiindcă alta nu aveam şi, proştii de noi, nu ştiam să „gândim pozitiv” – plângeam ca proştii, râdeam ca proştii, fără să ne ascundem sentimentele; eram sensibili fără să fi citit cuvântul ăsta în cărţi.
În apropierea Crăciunului… Cred că sînt în asentimentul celor mai mulți dintre dumneavoastră în privința dispariției obiceiurilor de Crăciun și Anul Nou la sate. Dispar toate. La mine în sat mai că nu se mai merge cu colindatul, mascații au dispărut, cu plugușorul mai merg unii copii doar pe la rude și vecini (și părinții sînt de vină, îi dau copilului o sută-două de lei și îi spun: „Lasă, măi, ce să te mai duci cu uratul” Așa că bieții copii stau acasă și belesc ochii la „obiceiurile de Anul Nou” de la televizor), semănatul a dispărut demult. Poate să mai fie prin satele mai depărtate de oraș, dar aici, în buza Iașilor, e mare jale. Ce să vă spun – păcat! Ne tăiem singuri craca de sub picioare.
Despre Popa Duhu… Ca și numiții iurodivâie, ca și autiștii, pe care începem astăzi să-i cunoaștem mai bine, părintele Duhu nu știe să se prefacă, nu se poate adapta cerinţelor şi aşteptărilor celorlalţi. Nu faptul că chiriarhia i-a luat „dreptul de predicator”, cum crede Ion Pecie, îl mână în diatribele sale pe părintele Duhu. Creangă nu ne spune nicăieri acest lucru. Nu este vorba de „inamiciții” și de „atacuri la adresa unor contemporani cu identitate istorică precisă”. Povestitorul ne spune clar despre mentorul său: „nu-și astâmpăra gura cătră mai marii săi, măcar să-l fi picat cu lumânarea.” Deci este vorba de toți mai marii săi, mai mult, de toți fariseii, de cei care deformează credința, nu de unii anume. Asprimea lui nu este numai a unui mahalagiu oarecare, care, sigur, se poate mânia că părintele stareț i-a luat din leafă. Asprimea lui are caracter vaticinar, vine direct de la Iisus. Isaia Teodorescu, zis popa Duhu, se comportă ca și profetul al cărui nume îl poartă. Spune tuturor, fără menajamente, cu violență, adevărul. Pe preoții de mir îi numește haldei, unui profesor de liceu îi dă replica, cum am arătat, de „cadavrule”, iar pe credincioșilor care vin să-l asculte le spune ceva greu de înghițit: Îi trimite la râușorul ieșean cu nume urât mirositor – Căcaina, ca să se curețe de păcate. Am citat mai sus vorbele hristice cu „urâciunea pustiirii”. În alt loc popa Duhu spune profetic altele: „cine are urechi de auzit să audă“. Coerența imaginilor, cele mai multe biblice, structura unui discurs de profeție vituperantă fac parte din traiectul acestui personaj: „Odată era o floare numită rușinea fetelor foarte răspândită în țară la noi; dar de când au luat „mârșavele de modă“ locul gospodinelor românce, aceasta floare a început a disparè din grădinile și țarinile noastre. Popa Duhu rostește cuvintele lui Isus pe un ton răstit, nepregetând să-și afurisească enoriașii. Iar pe cei slugarnici, mândri și luxoși îi arată cu degetul, zicând: «Fățarnice, a zis Hristos, curăță mai întâi partea cea dinlăuntru a paharului și a blidului, ca să fie și cea dinafară curată!»
De la U.E… S-a întîlnit la sediul Uniunii Europene Occidentale de la Bruxelles (neerlandeză Brussel, germană Brüssel, engleză Brussels, valonă Brussele, română Brucsel) Direcția Centrală a Comitetului Serviciului Executiv Politic Federal Paneuropean, care s-a adresat apoi în spirit democratic Direcțiilor Comitetelor Centrale Politice Naționale ale Serviciilor Executive , care s-au adresat la rîndul lor în spirit democratissim Direcțiilor Comitetelor Centrale Politice Regionale, Județene, Orășenești, Sătești, Sătucești și Cătunești pentru rezolvarea problemei chiloților cu pantof.
Un hoț de buzunare… se plîngea (nu mai țin minte unde am citit; sau poate mi-a spus cineva?): „Știi, mneata, ce poți găsi uneori în poșeta unei cucoane: batiste murdare pe care le-a dus pe la toate bortificiile, hîrtii cu muci… Vai, nici nu mai spun!”
Boierul antiunionist spuse… Ascultă și ia aminte, bade Ioane, vorba veche! Unde-s mulți Covidu crește!
RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…
Facebook
WhatsApp
TikTok
