TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Cu Duca…

Am rânit zăpada (ce sentiment plăcut, de ani de zile nu am mai avut posibilitatea) în jurul casei, până la poartă și puțin în drum. Duca se ține după mine, face zece drumuri unde eu fac unul. S-a învățat prost: latră ca toanta la gard orice mașină care trece. Când i-am deschis poarta: „Na, ieși în drum!” nu mai e așa de curajoasă. Ooo, dar câți oameni nu sunt așa: Bârfesc, bârfesc, dar, când sunt puși față în față cu persoana, tac chitic. Îi invit să facă așa ceva pe Bode și toți ca el. E mai de folos și mai agreabil ca doctoratele alea false, de cacao.

Motanul și cățelul nostru (de fapt e cățea) au crescut de mici împreună. Se ignoră reciproc. Asta până la mâncare. Atunci pacea dispare: „Ia, dă-te, bre, mai încolo! ” îi zice câinele cu un lătrat. Motanul știe – nu se bagă, că o ia pe cocoașă.

Duca s-a culcat sub omețel (sau boldonej sau boule de neige, nu știu dacă am scris corect), deși nu are nici o apărare. Stă acolo cu nasul în blană. Când trece un câine pe drum se repede lătrând la gard. Are și ea ocupație.

Trece pe drum un băiat călare. Duca se repede lătrând la gard. Și îmi amintesc o vorbă veche, care-i plăcea lui Nichita Stănescu: Nu mor caii când vor câinii.

Ora 3.30. Duca doarme drept în ușă. Deschid, o mângâi, îi place: Mmm! Mmm!

Pe urmă îi șoptesc:

-Hai, dă-te mai încolo să închid ușa!

-Mmm! Mmm!

Cafeaua și… ce-a mai fi!

Duca noastră se culcă drept în ușă. Nu se mișcă de acolo: colac, cu nasul sub coadă. Maria: Cum să ies? Lasă că-ți arăt eu. Îi aduc Ducăi o bucată de pâine cu niște mușchiuleț. Duca sare fericită după bucata de pâine aruncată: Na! Acuma ieși!

Ora 2.15. Mă uit la tenis pentru că nu pot să dorm. Duca culcată pe preș la ușă. O mângâi: Mmm! Găsesc o pagină (dintr-un caiet vechi) în care îmi notam citate despre „frumusețe”. Doamne, ce prost mai eram! Auzi, frumusețe!

Ora 12 noaptea. O mângâi pe Duca care doarme pe preșul de la ușă. Geme fericită. M-am trezit să scriu articolul pentru ZdI, am în cap ceva – am să scriu despre Basarabia. Dar am deja scris Sfaturi pentru băutorii fruntași – un fel de pamflet. Dar săpt. asta am partea doua a unui articol pentru ZdI. Iar ca să-l trimit la Bucale nu se potrivește – este despre bețivanii de la CUI (restaurantul Centrului Universitar Iași). Aș putea să mai scriu la un ziar, dar știu din experiență că nu-mi convine să mă forțez cu scrisul. Nici așa nu e bine! Mda, dileme la miezul nopții! Cafeaua și… am să mai socotesc!

Am ieșit cu Maria și am lucrat prin grădină. Constat că obosesc mai ușor ca înainte vreme. Ce trebuie? Să lucrez mai des și mai puțin. O mulțime de crengi pe jos. Au fost vânturi zilele astea. În rest, ce să vă spun?! E o minunăție afară. Pomii înfloriți, umbrele lungi lăsate de soarele la apus. Duca a dispărut. Un băiat care a venit să lucreze: Eh, nu vă faceți probleme. Umblă cu „nunta!” Atâta că Duca e sterilizată. Vorba Mariei: Cred că le ține lumânarea la ceilalți.

P.S. Vreau să spun Mariei și altora. Să nu-mi spuneți: Vezi să nu scrii aia și aia. Cu cât îmi spuneți mai mult, cu atât mai mult scriu. De-al dracului!

A venit Duca acasă, după vreo două zile. Am căutat-o ieri cu Maria pe deal. Nimic. Și era cu lanțul la gât. De asta mă temeam: că s-o fi agățat undeva. O legasem ca să-i fac curat la ea. A profitat și a fugit. Acum era în drum și, după obiceiul ei, s-a așezat și aștepta: „Trebuie să-mi deschidă odată și odată.” Când i-am dat drumul, tot sărea în sus bucuroasă, mai să mă dea jos. Ce să spun, sunt și eu surescitat. Când o să vină Maria și o s-o vadă… Ieri Maria mi-a spus că e sigură că Duca va veni. Eu eram mai pesimist. I-am dus de două ori de mâncare. A mâncat tot.

Azi trebuie să vină, pe la amiază, Maria din Franța. Am spălat pe jos, am măturat. Mă rog, așa… aproximativ… ca bărbații. Cum zicea Dem Rădulescu: Ce contează, cucoană, că ți-am făcut cadoul ăsta și anul trecut de 8 Martie: Intenția contează! Vine primăvara! Soare. Vișinii, pe care-i văd de pe fereastră, stau gata să înflorească. Duca doarme tologită pe trotuar. Verdele ierbii ia tot mai mult locul zăpezii. Duca e singurul câine din mahala care nu e legat. Dar nici nu mușcă, deși e mare, mai cât un vițel. Îmi vine să ies afară să o mângâi. Îi place! Mama nu se mișcă în camera ei. Într-o vreme îi băteam îngrijorat în ușă. Acum n-o mai fac. Știu că îmi răspunde cu un glas tânăr, cum zice Maria, parcă de fată mare. Mai beau un nes. Al doilea pe ziua de azi (ora 9.30). Eh, tot trebuie să moară omul de ceva! Îmi dă telefon Viorel Ilișoi și îmi comunica stadiul muncii lui la cartea mea. Entuziast ca de obicei. Îmi transmite și mie puțin din entuziasmul său. Dar m-am înțeles întotdeauna cu el fără efuziuni. Mi-am notat mare pe un caiet în fața ochilor: Să scriu un articol despre vedete. Dar, să fiu al dracului, nu mai știu ce voiam să scriu. Însă cum zice mama când uită ceva: Lasă, dacă am uitat, înseamnă că nu era important. Și, la urma urmei, ce să scriu despre vedetuțele asta? Și să mărturisesc sincer: despre cele mai multe mi-e silă! Dar nu mă spuneți la nimeni!

Aproape ora 19. În ultimele sulițe piezișe ale soarelui întind rufele. Duca stă cu botul pe labe și urmărește – deh! e câine ciobănesc. Maria spune că a vorbit cu un cioban – o s-o dăm la o stână. Acolo e de ea! Mi-am pus o tulpiniță înflorită de vișin într-un pahar. Scriu despre bunicii din partea tatei – să văd ce-o ieși. Un articol? O proză a la Ionel Teodoreanu? Venea bunelul la biserică într-o duminică, în cealaltă bunica. Treceau pe la noi. Bunica se ștergea la ochi cu un colț al batistei mari, alb și albastre. Într-un alt colț își ștergea nasul. În alt colț al batistei avea legați câțiva bănuți – să aibă pentru popă, în altul alți bani – pentru lumânări. Eu mă uitam atent – nu încurca colțurile niciodată! Viața la țară! Ce-aș vrea mai mult?!

Afară e în jur de 3 noaptea. Plouă mărunt-mărunt. Tăcere în sat. Se aude doar pârâul din apropiere – „s-a umflat”. La ora asta dorm și câinii. Duca nici nu iese după mine din cușcă.: „Ce ai, băi, nebunule? Mergi și te culcă!” Nu mă bag în pat pentru că nu pot dormi, doar mă „frăsuiesc”, cum zice mama. Proiecte în cap. Le pun pe hârtie să nu le uit. Mai stau puțin – imediat după ora trei ZdI publică articolele pentru ziua de azi. Și al meu. Despre ce am scris oare?

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…