TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

„Cea mai sigură cale să subordonezi o țară este să o sărăcești… Un stat este ca și omul… are atîta libertate și egalitate cîtă avere are. Iar cel sărac este totdeauna sclav și inegal cu cel care stă deasupra lui. Cel care n’are nimic …dă’i toate libertățile posibile, tot rob este, robul nevoilor lui, robul celui dîntîi, care ține o bucată de pîine în mînă. Căci este cu totul indiferent dacă închizi o pasăre în colivie sau dacă ai strîns de pretutindeni grăunțele din care ea se hrănește.” – Mihai Eminescu

 

Un evreu s-a rugat la Zidul Plîngerii vreme de 60 de ani. O reporteriță îl abordează pentru a-i lua un interviu. „De când veniţi la Zidul Plângerii?”. „Aproximativ de 60 de ani”. „De 60 ani! Şi pentru ce vă rugaţi?”. „Mă rog ca evreii, creştinii şi musulmanii să trăiască în pace. Mă rog să nu mai fie războaie şi să dispară ura dintre oameni. Mă rog să nu mai fie foamete nicăieri în lume …”. „Şi ce simţiţi după 60 de ani?”. „Parcă aş vorbi la pereţi”.

 

Nevasta ii face plăcinte cu mere lui Ion.

Nevasta către Ion:

– loane, îți place plăcinta?

– Daaa, zice Ion.

– Da’ merele îți plac? întreabă ea.

– Nu, răspunde Ion.

– Ei, atunci n-o să-ți placă ce ți-am făcut.

– Plăcintă cu mere? întreabă Ion.

– Nuuu… zice ea. M-am culcat cu Vasîli! 

(din Ziarul de Iași)

 

Ora 3,30 noaptea . Duca latră pe afară. Am ieșit și am liniștit-o. Dar când am intrat în casă, a reînceput să latre. Apoi își flutură coada fericită – v-am făcut-o!

 

Jos, în curtea bunicilor mei, era casa lui nenea Traian, fratele cel mic al mamei. Prima soție a lui nenea Traian murise la naștere. Multe femei mureau pe atunci la naștere: nășteau, săracele femei, acasă, mai totdeauna fără asistență medicală, doar cu vreo babă care de multe ori mai mult încurca decât ajuta la naștere. Apoi nenea Traian și-a luat o altă femeie, Natalia, de pe la Mânzătești, pare-mi-se. A și început să bea. Mama spune că până atunci Traian nu bea niciodată. Tanti Natalia era o femeie deșteaptă, cu un umor deosebit. Îmi amintesc și acum unele glume de-ale ei. El îi arăta banii câștigați pe vreun tăuraș vândut și-i spunea: „Uite vezi, banii ăștia o să-i pun la CEC”. „Da, da – îi răspundea ea – o să-i pui la CEP”.

 

Pe vremea aia era de obicei în România Liberă (sau Scânteia?) rubrica Din lumea capitalului. Și remarcam atunci că mai toate începeau cu „D”: Deficit, Devalorizare, Depreciere, Deziluzie, Demagogie. Ai dracu capitaliștii ăștia!

 

Când era mic, Vlăduț numea plăcintele zise „poale-n brâu” foarte curios: „napoleon”. L-am întrebat de unde i-a venit numele ăsta. „De la pălărie”, mi-a zis. El remarcase vestitul tricorn purtat pe vremea lui Bonaparte, care semăna cu plăcintele respective.

 

Primul film SF din România: Femeile nu mint niciodată (de la Constantin Plugaru, am lucrat cândva împreună)

 

Domnul Tacu îmi spunea: „Dacă erai opozant pentru ei (securiști), erai ori sectant, ori nebun, ori violator”. La CUG (unde lucra domnul Tacu, acolo ne-am cunoscut pe vremea lui Ceașcă) avea un microfon în telefon. Acasă Alina, fiica lui, pe când era fetiță, a găsit sub fotoliu un microfon. S-a speriat și l-a aruncat.

 

Găsesc întâmplător pe Facebook o biografie a mea apărută cu ani în urmă la LibrăriaOnline.ro. Aflu cu această ocazie lucruri pe care le uitasem: că am luat o bursă a Fundației Soros (aha, vor exulta postvadimiștii) și că prima mea carte, Învierea muților, a fost triplu premiată. Uliu! Zău că uitasem! Oare ce premii am luat?

 

Facem curat la mama. Și ea își amintește o zicală despre femeia cea leneșă: „Pune boii la tânjală/ Să scoată gunoiul afară”.

 

Finalul măreț al „Donului liniștit”. Scrie Șolohov: „Și iată că s-a împlinit puținul visat de Grigori în atâtea și atâtea nopți de nesomn. Stătea la poarta casei lui, ținându-și fiul în brațe… Era tot ce-i mai rămânea în viață, tot ce-l mai lega de pământ și de toată lumea uriașă ce strălucește sub soarele rece.”

 

După ce suntem avertizați că urmează una din iernile cele mai grele din ultimii 60 de ani, ni se spune că ni se pun la dispoziție pilote de gâscă atent alese. Eu am citit pilote de gașcă atent alese. Asta e dacă nu prea le am cu cititul.

 

Probabil că știți epigrama asta a lui Păstorel. A scris-o atunci când au ridicat o statuie a soldatului rus:

Soldate rus, soldate rus

De ce te-au pus așa de sus?

Fiindcă-ai eliberat popoarele

Sau pentru că-ți put picioarele?

Pentru epigrama asta (și altele) Păstorel a fost băgat la pușcărie. Acolo distra gardienii cu epigramele sale. Și cu felurile sale de mâncare, fiindcă el făcea gardienilor de mâncare.

 

Seara asta la noi s-a petrecut un eveniment. Eram la masă când am auzit ușa (numai eu, Maria nu a auzit-o). A intrat Duca și s-a așezat chiar lângă masă. Atunci i-am spus Mariei: 

-Nu te speria, dar Duca e lângă tine.

Ce se întâmplase? Au tot aruncat ăștia (de obicei adolescenți, dar sunt și maturi și moși stricați la cap) cu petarde (ce plăcere de oameni tâmpiți!), iar câinii se tem. Ce groază trebuie să fie în ei, săracii! Cu greu am scos-o pe Duca afară, i-am dat o grămadă de mâncare ca s-o fac să uite teama de zgomotele astea plăcere de oligofreni.

 

Iată cum se proceda la țară ca să nu mai „scape” pruncul în pat. Că sunt unii care și la vârste mari o fac. Trebuie luată o mătură, nu de oricare, ci părăsită de la biserică, și aprinsă. Apoi este sculat copilul care se scapă în pat și îi arăți brusc mătura aprinsă. Așa ori în lecuiești pe vecie, ori se cacă în pat și la patruzeci de ani.

 

Ca să mă apuc de scris, mi-am făcut ultimul nes și mă gândesc cu groază (ce vreți, am devenit dependent, o spun cu nonșalanță, ca alcoolicul în fața medicului curant) că mai sunt câteva ore până la deschiderea magazinelor. E drept, sunt și dughene deschise toată noaptea, cu patroane chioare de somn, dar sunt prea departe (dughenele, nu patroanele). Bine că nu mai beau. În rest, ce să vă zic! Duca umblă fleaura la ora asta – nu e acasă. A tras o ploiță. Dacă te umpli sufletește, simți substanța fluidă a nopții (eram să scriu morții). Aștrii plutesc în vânt ușor. Și intri în comuniune cu atotstăpânitoarea noapte… Să uit de primar, de nervii de peste zi, de datoria la, de… de… Hai că fabulez! Mărețul Ștefan cum a făcut? Și luptă, și dăi. „Cad asabii ca și pâlcuri”. Nu, ăsta era Mircea (cum îi zicea numele de familie?), nu Mircea Cărtărescu, nici prietenul Ungureanu, nici celălalt Mircea pe care l-am văzut ieri trecând la vale. 

Noapte bună, că văd că o iau pe arătură!

 

În întuneric se aud câini. Lumini electrice în jurul cimitirului. Încolo întuneric – acolo e pace veșnică. La poarta cimitirului e lumină mare – normal. Pe urmă… Am mers cu Maria pe întuneric într-o plimbare. Până la Plumb. Moșul a murit. Dădea vin pe datorie. Băutorii fruntași îi ziceau Șmil, după numele unui cârciumar zgârcit evreu de dinainte de război, care dădea „pe condică”. În lipsă de altceva, mi-a venit ideea ce să scriu în articolul de săpt. viitoare din ZdI. Mare lucru mare – cred că voi fi primul care voi scrie despre Tomești. Voi intra în Cartea de Aur a satului natal. În Nicoară Potcoavă spune câte ceva Sadoveanu. Maestrul a fost desigur și pe aici, ca în toate satele, sătucurile și cătunurile Moldovei. Oare ce băbușcă i-a dat un borș „ca acela”?

 

Jelena Ostapenko, tenismena, nu mai e chiar tânără, e cam durdulie, dar persistă în niște ținute de coană preuteasă de la Țurloaia. Mă întreb de ce nu intervine mă-sa s-o pună pe șine, că am văzut-o deseori la turneele fiică-sii. Mă rog, ce-și face omul cu mâna lui… La bănișorii ei s-a găsi vreun prost s-o ia.

 

Certurile la bătrâni sunt ca ploile de vară Repezi și cu fulgere, dar așa-ntr-o doară. Nu-ș mai amintesc: Oare de unde se „luară”?

 

Citesc informații despre războiul din Ucraina: Ți se face părul măciucă: noi fronturi, atacuri, morți. Văd o mică notiță în România liberă. Hai să văd ce spun și ăștia: Delirici (sau Derilici?) a cerut-o pe Inna în căsătorie. Na, frate!

 

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…