Cică la mormântul lui Stalin un bătrân gruzin aducea flori.
-Cum, moșule, mata aduci flori la acest criminal al popoarelor?
-Da, dar e gruzinul care a omorât cei mai mulți ruși.
Mi-a venit ideea să scriu la ziar un articol numai cu titlurile și versurile unor melodii celebre: Guantanamera, guajira Guantanamera, Lerui-ler, Nono, moj dobri moj Nono, Ehei, una canzone napoletana, Strose to stroma su gia dio, Uma casa portuguesa, Ană, zorile se varsă…
Cele două dâlme de deal, pe care le am în față, sunt deja luminate spre vârf de soare. Pe drum trece un fel de buldozer (nu știu cum îi spune): tasează drumul spre cimitir. Vrăbiuțele au început să zboare. Vin pe pervazul ferestrei – le-a pus Maria firimituri. Am băut un ceai și pe urmă o cafea. Când fac așa, înseamnă că sunt fără nici un chef. Îmi caut de lucru ca „să mă uit”. Eah, trece ca și în vorba: Pofta trece mâncând.
Am prins publicitate la pauza unui meci de fotbal din India: Hyderabad FC – East Bengal FC.
Și, Doamne, niște brunete frumoase, cu cozi și cu ochi mari și (nu găsesc alt cuvânt) și de vacă. Da, da, nu râdeți! Grecii antici îi spuneau zeiței Atena – Cea cu Ochi de Vacă, adică mari și frumoși. Ca să nu mai spun că vaca are ochii blânzi, parcă înecați în ulei, plânși. Dar noi, victime ale civilizației orășenești, uităm asta.
La publicitate toate prețurile, de la salam de câine, de ăla fără gust, sunt „la doar” sau în cel mai bun caz „la numai”: la doar 3 lei și 99 de bani, la doar 40. 99, la doar bla-bla-bla. Iar șamponul cutare e „la numai”, crema de găinaț e „la numai”, iar abonamentul pentru străinătate al revistei Cutare e „la numai” etc.
Scame de nori albe aleargă pe cer dinspre sud: învolburate, fuioare albe. Pe aici, pe jos, nu este vânt. În dreptul lunii norii sunt învăpăiați. Cald, aproape primăvăratic. Eu nu trag niciodată perdelele. Sunt vreo zece-cincisprezece metri până la drum. Și îmi amintesc de o vorbă a lui socru-meu, care era un glumeț, către soacră-mea: „Trage perdelele celea că ne-mpușcă nemții”.
„Hai să facem talpă pe Bărbosu” asta era îndemnul meu pentru Maria în studenție. Adică să ne plimbăm pe bulevardul Karl Marx. Nu știu cum se cheamă acum, e strada care urcă de la Policlinica mare spre radio și televiziuni. Pe aici în dreapta era strada Sulfinei, unde locuia dirigintele meu, domnul Andrei Stratulat, basarabean de origine, omul care m-a făcut pe mine student, el m-a pregătit.. „Andriușa” îi zicea d-na Brehuescu, profesoara de chimie. El râdea. Se simpatizau. În Copou era prea multă lume, plus că riscam să ne întâlnim cu vreun profesor. Ne temeam de profesorii de la facultate, dar fără motiv. Îmi amintesc, când ne întâlneam cu doamna Cotorcea sau cu domnișoara Bălănescu, ne zâmbeau aprobator.
Am dat pe Facebook peste un fost coleg de la revista Timpul de prin 1992. Nu ne-am simpatizat. Îl simțeam că are „un dinte” împotriva mea. E drept, și eu aveam împotriva lui. Era un tip complexat, închis în sine – așa îl receptam. Avea și un defect fizic – poate de aceea era complexat. M-am ferit întotdeauna de astfel de tipi. Prefer veselii, chiar dacă cu defecte. Dar cine nu are defecte?
De la casa noastră și până la biserică sunt vreo 20 de metri. Iar de la biserică și până la cimitir (cimitirul nou, dar de-acuma nu mai e nou) sunt vreo 200 de metri. Boierie, frate, când o să mor: pentru popă, pentru neamuri, prieteni. Acuma au și asfaltat drumul spre cimitir. Iar boierie. Mai nasol e pentru mort. Cine o să fie primul: Mama, eu, Maria? Ca băieții mei să dea colțul primii nici nu mă gândesc. Exclus! Mama nu a fost decât o singură dată la spital: când avea 14 ani – scarlatină. Mă întreabă femeile prin sat: „Ce mai face tanti? ” adică mama. Și le simt un oftat: „De-aș prinde și eu vârsta asta – 94 de ani.” „Prinde suta”, zice și Maria.
O știre din ziare: Ce au descoperit vameșii austrieci într-un autocar din Republica Moldova: aproape o jumătate de tonă de alcool. Potrivit publicației austriece Kroner Zeitung, preluată de Newsmaker Moldova, controlul autocarului a durat circa zece ore. În urma acestui control, autoritățile austriece au descoperit în habitaclul autocarului și în zona de bagaje, precum și în cabina de dormit a șoferilor:270 de kilograme de carne, 7 kilograme de ouă, 63 de kilograme de brânză, 8 de fasole, 66 de kilograme de struguri, 50 de kilograme de mere. În plus, autocarul transporta 408 litri de băuturi alcoolice de diferite tipuri, printre care și 100 de litri de țuică, 36 de sticle de spumant și 12 litri de vodcă.
Mihăiță al nostru a venit din Franța la rudele de la Baia Mare. Ca să vină la Iași la noi, nu ar mai avea decât o zi de stat aici, plus oboseala pe drumul până aici. Plus că are avion doar de la Baia Mare, nu de la Iași. Maria mi-a explicat toate astea și a concluzionat:
-Ei, ce să facă? Asta e!
Pe urmă însă, explicându-mi toate acestea, glasul i s-a subțiat și a început să plângă.
-Lasă, mamă (așa-i zic eu – „mamă”) – i-am zis – să vezi că o să vină și aici. Ne face o surpriză.
-Da, dar nu o să mai aibă timp de stat la noi, a zis Maria tot cu glas subțiat, oscilând între cele două opțiuni..
RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…
Facebook
WhatsApp
TikTok
